Decizia CCR nr. 456/2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice... (respinsă)

Comentarii

0

DECIZIA Nr. 456

din 15 octombrie 2024

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative și ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, excepție ridicată de Adrian Constantin Torma în Dosarul nr. 38.497/3/2019 al Curții de Apel Timișoara — Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 51D/2021.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 300D/2021, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali și ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, excepție ridicată de Mircea Pălășan în Dosarul nr. 1.879/62/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal.

4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

5. Având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 300D/2021 la Dosarul nr. 51D/2021, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 701 din 31 octombrie 2019.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele: 7. Prin Încheierea din 5 noiembrie 2020, pronunțată în

Dosarul nr. 38.497/3/2019, Curtea de Apel Timișoara — Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice,a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative. Excepția a fost ridicată de Adrian Constantin Torma într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind anularea unui raport de evaluare, întocmit de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a reținut nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese în materie administrativă.

8. Prin Încheierea din 2 decembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.879/62/2017/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali și ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010. Excepția a fost ridicată de Mircea Pălășan într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului împotriva unei hotărâri judecătorești prin care a fost respinsă cererea privind anularea unui raport de evaluare, întocmit de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a reținut nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese în materie administrativă.

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece nu îndeplinesc exigențele de calitate a normelor juridice și încalcă principiul proporționalității. Astfel, se susține că dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 stabilesc definiția situației conflictului de interese și nu conțin o definiție a conflictului de interese (obiect al unei răspunderi juridice). Legiuitorul explică noțiunea de situație a conflictului de interese prin raportare la existența posibilității că un eventual interes personal de natură patrimonială ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor. Această formulare este, în opinia autorului excepției, imprecisă și inadecvată față de posibilitatea individului căruia i se adresează de a-și controla conduita și este astfel contrară jurisprudenței în materie a Curții

Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale. Textul de lege criticat, așa cum este formulat, încalcă normele de tehnică legislativă, deoarece verbul utilizat în cuprinsul acestuia („ar putea influența”) nu este utilizat „la timpul prezent, forma afirmativă, pentru a accentua caracterul imperativ al dispoziției respective”, astfel cum stabilește art. 38 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Cu alte cuvinte, imprecizia textului de lege criticat derivă din faptul că acesta are un caracter descriptiv. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere, prin această normă, instituirea unei răspunderi juridice, textul de lege trebuia să aibă caracter dispozitiv și să prezinte norma instituită fără explicații sau justificări, astfel cum stabilește art. 38 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.

10. Referitor la dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004, se arată că aceste norme juridice sunt lipsite de claritate și de previzibilitate, deoarece generează incertitudine în ceea ce privește întinderea/delimitarea noțiunilor privitoare la „interesul personal” și „conflictul de interese”. Pentru a corespunde standardelor de calitate a legii, art. 75 din Legea nr. 393/2004 trebuie să definească/să reglementeze exclusiv noțiunea de „interes personal”, care se referă exclusiv la conținutul declarației de interese pe care un ales local este obligat să o facă publică și nicidecum la noțiunea de conflict de interese, reglementată de Legea nr. 161/2003. Câtă vreme scopul celor două categorii de reglementări este complet diferit, nu se poate ajunge, printr-o interpretare coroborată, ca una dintre ele să fie extinsă prin cealaltă ori restrânsă în mod corespunzător. Sunt invocate considerente din jurisprudența în materie a Curții Constituționale (spre exemplu, deciziile nr. 598 din 20 septembrie 2016, nr. 664 din 8 noiembrie 2016, nr. 196 din 23 martie 2017, nr. 291 din 4 mai 2017, nr. 664 din 30 octombrie 2018 și nr. 701 din 31 octombrie 2019).

11. De asemenea, se susține că, potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, singura sancțiune posibilă în situația existenței unei stări de conflict de interese este una foarte gravă, respectiv încetarea funcției publice și interdicția de a mai ocupa orice funcție publică aleasă timp de 3 ani, în cazul în care contestația împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate este respinsă. În materia conflictelor de interese nu este relevantă în aplicarea pedepsei gravitatea faptei care a dat naștere respectivei situații, singura măsură ce poate fi luată în legătură cu acest aspect fiind încetarea de drept a mandatului și interdicția ocupării aceleiași funcții timp de trei ani. Acest lucru contravine art. 53 alin. (1) din Constituție, care stabilește că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți (în speță — exercitarea dreptului de a ocupa în mod liber o funcție și a dreptului de a fi ales) poate fi restrâns doar în situații excepționale, printre care se numără și aplicarea unei sancțiuni administrative. Însă alin. (2) al art. 53 din Constituție impune ca respectiva sancțiune să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății. Principiul proporționalității presupune că oricare decizie sau măsură adoptată de organele abilitate urmează să se bazeze pe o justă și echitabilă evaluare a faptelor, pe o echilibrare adecvată a intereselor implicate, precum și pe o selectare coerentă a măsurilor ce urmează să fie utilizate în vederea atingerii scopului sancționator. Din interpretarea dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 se poate constata că acestea nu permit organelor abilitate să procedeze la o astfel de analiză, întrucât au la îndemână o singură sancțiune ce poate fi aplicată, indiferent de gravitatea faptei ce a dat naștere respectivei situații. Or, în practică pot apărea situații diverse ce dau naștere unui conflict de interese: persoane care acționează în mod voit

În scopul fraudării legii sau persoane care, din contră, ajung în această situație din imposibilitatea de a cunoaște o serie de dispoziții legale neclare, cum sunt cele conținute de art. 70 din Legea nr. 161/2003.

12. Curtea de Apel Timișoara — Secția contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 conțin doar definiția conflictului de interese prin trimiterea la eventualele interese de natură patrimonială pe care le-ar putea avea persoana evaluată, iar dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 reglementează decăderea/interdicția de a ocupa o funcție, care intervine (în mod automat) în situația constatării conflictului de interese ori a stării de incompatibilitate, fără să încalce dispozițiile din Constituție invocate. Instanța evocă și jurisprudența în materie a Curții Constituționale (spre exemplu deciziile nr. 481 din 21 noiembrie 2013, nr. 483 din 21 noiembrie 2013, nr. 93 din 3 martie 2015, nr. 418 din 3 iulie 2014 și nr. 449 din 16 iunie 2015).

13. Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că dispozițiile de lege criticate satisfac exigențele dreptului la un proces echitabil și, totodată, sunt precise și previzibile, astfel încât destinatarul normelor juridice este capabil să își adapteze conduita în funcție de conținutul acestora, în concordanță cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție. Referitor la critica de neconstituționalitate a art. 75 din Legea nr. 393/2004 față de art. 1 alin. (5) din Constituție, instanța judecătorească apreciază că prevederile de lege criticate reprezintă garanții ale imparțialității autorităților publice și a membrilor consiliilor locale în exercitarea atribuțiilor lor și nu conțin norme discriminatorii. Invocă dispozițiile art. 16 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora funcțiile și demnitățile publice pot fi ocupate doar „în condițiile legii”, și reține că rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut pentru aleșii locali interdicția de a participa la dezbaterea și la adoptarea acelor hotărâri care au ca obiect probleme ce prezintă un interes material (patrimonial) pentru ei ori pentru soțul (soția), afinii sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv este aceea de a se asigura eliminarea subiectivismului și a interesului particular ori de grup în adoptarea hotărârilor consiliului local. Este cazul „conflictului de interese”, pe care Legea nr. 161/2003 îl definește ca fiind situația în care cel ce exercită o demnitate sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin. Conflictul de interese privește toate categoriile de funcționari publici, precum și funcțiile de demnitate publică din sfera celor trei puteri ale statului, anume prevăzute în art. 69 din lege. Astfel, este evident, încă din titlul Legii nr. 161/2003, că scopul legiuitorului și al reglementărilor a fost acela de prevenire a corupției, urmărindu-se ca persoana care deține o demnitate/funcție publică să adopte o conduită preventivă de natură să o împiedice să ajungă într-un conflict de interese rațiunea fiind aceea de a garanta principiile imparțialității integrității, transparenței decizionale și supremației interesului public în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, prin sancționarea situațiilor în care interesul privat ar putea prevala asupra interesului public, în exercitarea acestora. În ceea ce privește dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 instanța judecătorească reține că interdicția de a mai ocupa aceeași funcție eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului reprezintă o sancțiune cu natură juridică distinctă această reglementare integrându-se scopului legii — asigurarea integrității și transparenței în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și prevenirea corupției instituționale, nefiind contrară

normelor constituționale privind dreptul de a fi ales și restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, și ale art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004.

18. Referitor la dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004, Curtea observă că, prin Legea nr. 88/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 6 mai 2019, acest articol a fost completat cu alin. (2), cu următorul cuprins: „Fapta aleșilor locali de a încălca legislația în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară și se sancționează cu diminuarea indemnizației cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni.” De asemenea, Curtea observă că, după această completare, Legea nr. 393/2004, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 597 alin. (2) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019.

19. Însă, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituțională a stabilit că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Astfel, deși nu mai sunt în vigoare, dispozițiile criticate își produc în continuare efectele juridice, deoarece obiectul principal al cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate (Dosarul nr. 300D/2021) îl reprezintă anularea raportului de evaluare emis de Agenția Națională de Integritate în anul 2017.

20. Prevederile legale care formează obiectul excepției de neconstituționalitate au următorul cuprins:

— Art. 70 din Legea nr. 161/2003: „Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.”;

— Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010: „Persoana eliberată sau destituită din funcție potrivit prevederilor alin. (1) sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicția de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.”;

— Art. 75 din Legea nr. 393/2004: „Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:

a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;

b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relație de angajament, indiferent de natura acestuia;

c) o societate comercială la care dețin calitatea de asociat unic, funcția de administrator sau de la care obțin venituri;

d) o altă autoritate din care fac parte;

e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care fac parte, care a făcut o plată către aceștia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora;

f) o asociație sau fundație din care fac parte.”

21. În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate încalcă dispozițiile din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) privind trăsăturile statului român și principiul legalității, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 6 — Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

22. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate, iar prin mai multe decizii Curtea Constituțională a decis respingerea, ca neîntemeiate, a excepțiilor de neconstituționalitate (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 483 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 31 ianuarie 2014, Decizia nr. 347 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 21 iulie 2015, Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, Decizia nr. 664 din 8 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 3 februarie 2017, Decizia nr. 664 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1077 din 19 decembrie 2018, Decizia nr. 701 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 24 februarie 2020, și Decizia nr. 42 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 17 mai 2024).

23. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 și ale art. 75 din Legea nr. 393/2004, formulată în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea reține că, referitor la exigențele de calitate a legii, instanța de contencios constituțional a evocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut că însemnătatea noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul prevederii legale, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, și Hotărârea din 28 martie 1990, pronunțată în Cauza Groppera Radio AG și alții împotriva Elveției, paragraful 68). Dat fiind principiul generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută, sens în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a remarcat că „una din tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive și că numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație”.

24. Curtea a observat că sediul materiei în ceea ce privește conflictul de interese în materie administrativă (definiție și principii) se regăsește în capitolul II din titlul IV al Legii nr. 161/2003. Astfel, art. 70 din Legea nr. 161/2003 definește noțiunea stabilind că „prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”. Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice, conform art. 71 din Legea nr. 161/2003, sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public. Aceste prevederi legale au în vedere conflictul de interese de natură administrativă, conflict ce poate conduce la aplicarea unei sancțiuni, potrivit art. 25 din Legea nr. 176/2010.

25. Prin urmare, interpretarea sistematică a dispozițiilor evocate din Legea nr. 176/2010, precum și a celor ale Legii nr. 161/2003 relevă concluzia că prevederile de lege criticate sunt clare, precise și previzibile, iar aplicarea lor coroborată oferă suficiente repere pentru ca destinatarul acestora — În cazul de față, alesul local — să înțeleagă sensul lor, putând să își adapteze conduita în mod corespunzător.

26. În ceea ce privește dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004, Curtea a observat că aceste norme juridice fac parte din capitolul VIII al acestui act normativ, intitulat „Registrul de interese”, și stabilesc conținutul noțiunii de „interes personal”. Curtea a reținut, în esență, că prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004 definesc noțiunea de „interes personal într-o anumită problemă”, cuprinsă în art. 74 referitor la obligația tuturor aleșilor locali de a depune declarația pe propria răspundere privind interesele personale.

27. Referitor la pretinsa neclaritate a textului de lege criticat, Curtea a constatat că instituirea obligației aleșilor locali de a-și face publice interesele personale printr-o declarație pe propria răspundere are tocmai menirea de a evita starea de conflict de interese. Curtea a reținut că „interesul personal” — noțiune cuprinsă în prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004 — nu vizează doar aspectele patrimoniale, ci se referă în mod complex la natura interesului alesului local, care ar putea determina lipsa de obiectivitate a acestuia în adoptarea deciziilor de autoritate, circumscriindu-se sferei interesului, și posibilitatea anticipării unui beneficiu sau a unui dezavantaj pentru sine ori pentru subiectele de drept prevăzute de lege. Astfel, Curtea a

reținut că a determina în mod concret dacă un ales local manifestă un interes patrimonial, în vederea stabilirii existenței stării de conflict de interese, constituie un aspect referitor la interpretarea și aplicarea legii de către autoritățile publice cu atribuții în acest domeniu, respectiv Agenția Națională de Integritate și instanța judecătorească învestită cu soluționarea contestației împotriva raportului de evaluare întocmit de această agenție.

28. Cu privire la celelalte aspecte invocate cu privire la existența unei neclarități pe care o determină fiecare dintre cele două texte de lege criticate, Curtea a reținut că acestea vizează interpretarea și aplicarea legii, care intră în competența de soluționare a instanțelor judecătorești, iar nu a instanței de contencios constituțional.

29. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, Curtea observă, mai întâi, că, prin Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, soluționând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5) și ale art. 16 din Constituție instanța de contencios constituțional a constatat că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 sunt constituționale în măsura în care sintagma „aceeași funcție” se referă la toate funcțiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeași lege. Prin urmare, orice altă interpretare contrară este neconformă cu normele și principiile fundamentale. În acest sens, prin Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituțională a reținut că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea a hotărât în dispozitivul deciziei pronunțate în cadrul competenței prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile. Având în vedere că instanța constituțională a constatat constituționalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepții de neconstituționalitate identice sub aspectul obiectului, dar și al criticilor de neconstituționalitate, se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curții Constituționale. Or, prezenta excepție de neconstituționalitate deși se identifică prin același obiect [art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010], este distinctă sub aspectul criticilor de neconstituționalitate formulate, astfel încât Curtea urmează să examineze constituționalitatea acestor prevederi de lege.

30. În jurisprudența sa, Curtea a reținut, în esență, că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 instituie, în cazul persoanei eliberate sau destituite din funcție ca urmare a săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de lege sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate, sancțiunea decăderii din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor Legii nr. 176/2010, o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Curtea a reținut că, în contextul normativ de stabilire a unor interdicții în ceea ce privește funcțiile și demnitățile publice, prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 instituie reguli specifice referitoare la ocuparea funcțiilor eligibile. Astfel interdicția de a mai ocupa aceeași funcție eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului reprezintă o sancțiune cu natură juridică distinctă, Curtea statuând că reglementarea supusă controlului de constituționalitate se integrează scopului

legii — asigurarea integrității și transparenței în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și prevenirea corupției instituționale. De altfel, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituție, „Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii”.

31. Referitor la susținerile care vizează încălcarea principiului proporționalității sancțiunii, Curtea a făcut referire la Decizia nr. 69 din 9 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 15 noiembrie 2017. Astfel, referitor la soluția legislativă reglementată de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, că decăderea persoanei al cărei mandat a încetat, ca urmare a încălcării normelor privind conflictul de interese sau incompatibilitatea, din dreptul de a mai ocupa anumite funcții pentru o perioadă de 3 ani reprezintă o sancțiune ce operează automat atunci când sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, fără a fi necesar un act de autoritate prin care să se constate intervenită decăderea. Instanța supremă a arătat că această interdicție afectează dreptul de a fi ales, dar restrângerea este limitată în timp și există o vădită legătură între fapta imputată și sancțiune. Se menționează, în același sens, Hotărârea din 21 octombrie 2014, pronunțată în Cauza Naidin împotriva României, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o interdicție de ocupare a unei funcții publice aplicată în mod automat tuturor persoanelor cu privire la care s-a constatat că au avut calitatea de lucrători sau colaboratori ai fostei securități este conformă cu Convenția, inclusiv sub aspectul proporționalității (a se vedea paragrafele 51-56 din Decizia nr. 69 din 9 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

32. Curtea a observat că atât Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin jurisprudența la care se face referire, confirmă practic caracterul ope legis al sancțiunii prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, în sensul respectării principiului proporționalității.

Relevante în acest sens sunt chiar considerentele expuse în paragraful 49 din Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului mai sus menționată, în care se reamintește că, din principiu, statele au interes legitim de a reglementa condițiile de angajare în serviciul public și că un stat democratic are dreptul de a impune ca funcționarii acestuia să fie loiali principiilor constituționale care stau la baza sa.

33. Cât privește criticile de neconstituționalitate raportate la art. 21 alin. (3) din Constituție și la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, Curtea a reținut că nici acestea nu pot fi primite. Astfel, norma invocată din Constituție vizează dreptul oricărei persoane la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, potrivit art. 6 din Convenție, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Astfel, Curtea a observat că niciuna dintre dispozițiile legale criticate nu îngrădește dreptul persoanelor interesate de a se adresa unei instanțe judecătorești pentru apărarea drepturilor și intereselor lor legitime. În plus, Curtea a reținut că art. 22 din Legea nr. 176/2010 consacră posibilitatea persoanei supuse evaluării de a se adresa instanței judecătorești cu o contestație împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate prin care s-a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, ceea ce reprezintă o garanție a liberului acces la justiție. Totodată, partea interesată are deschisă posibilitatea să formuleze apărările necesare pentru valorificarea pretențiilor sale, fiind asigurată respectarea exigențelor dreptului la un proces echitabil.

34. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează în mod corespunzător valabilitatea și în prezenta cauză.

ORDIN privind desființarea unității de învățământ... →

Publicate în același Monitor Oficial:

ORDIN privind desființarea unității de învățământ preuniversitar particular Școala Postliceală Sanitară „Hygeia” din municipiul Sibiu, județul Sibiu ORDIN privind ridicarea autorizației de funcționare provizorie și intrarea în lichidare a unității de învățământ preuniversitar de stat Grădinița nr. 69 din municipiul București, sectorul 3 ORDIN privind desființarea unității de învățământ preuniversitar particular Școala Primară „Casa Montessori” din municipiul București ORDIN pentru modificarea art. 2 din Ordinul ministrului educației nr. 6.040/2023 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „EuroEd” din municipiul Iași, județul Iași