ORDIN pentru modificarea art. 2 din Ordinul ministrului educației nr. 6.040/2023 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „EuroEd” din municipiul Iași, județul Iași

MINISTERUL EDUCAȚIEI

ORDIN

pentru modificarea art. 2 din Ordinul ministrului educației nr. 6.040/2023 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „EuroEd” din municipiul Iași, județul Iași

Având în vedere prevederile:

— Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;

— art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;

— Hotărârii Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar,

ținând cont de:

— Solicitarea Liceului EuroEd din municipiul Iași, județul Iași, nr. 553 din 22.10.2024, înregistrată la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar cu nr. 9.551 din 22.10.2024, privind eroare materială din Ordinul ministrului educației nr. 6.040/2023;

— Referatul de aprobare nr. 10.275 din 26.11.2024 pentru modificarea Ordinului ministrului educației nr. 6.040/2023 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „EuroEd” din municipiul Iași, județul Iași

În temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației cu modificările ulterioare,

ministrul educației emite prezentul ordin.

Art. I. — Art. 2 din Ordinul ministrului educației nr. 6.040/2023 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „EuroEd” din municipiul Iași, județul Iași, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 27 octombrie 2023, se modifică după cum urmează:

„Art. 2. — Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială «EuroEd» din municipiul Iași, județul Iași,

acreditată potrivit dispozițiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, beneficiază de toate drepturile și are obligațiile prevăzute de lege.”

Art. II. — Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației

Gigel Paraschiv, secretar de stat

București, 20 decembrie 2024

Nr. 7.880.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre ORDIN pentru modificarea art. 2 din Ordinul ministrului educației nr. 6.040/2023 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „EuroEd” din municipiul Iași, județul Iași