Decizia ÎCCJ nr. 1 din 19.01.2015 Completul pt. dezlegarea unor chestiuni de drept

Dosar nr. 12/172014/HP/C

Iulia Cristina Tarcea - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului

Lavinia Curelea - președintele Secției I civile

Roxana Popa - președintele delegat al Secției a II-a civile

Ionel Barbă - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal

Elena Floarea - judecător la Secția I civilă

Mihaela Tăbârcă - judecător la Secția I civilă - judecător-raportor

Bianca Elena Țăndărescu - judecător la Secția I civilă

Carmen Elena Popoiag - judecător la Secția I civilă

Lavinia Dascălu - judecător la Secția I civilă

Marioara Isailă - judecător la Secția a II-a civilă

Marian Budă - judecător la Secția a II-a civilă

Minodora Condoiu - judecător la Secția a II-a civilă

Eugenia Voicheci - judecător la Secția a II-a civilă - judecător-raportor

Cosmin Horia Mihăianu - judecător la Secția a II-a civilă

Carmen Sîrbu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Gheorghița Luțac - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Iuliana Rîciu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Dana Iarina Vartires - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal - judecător-raportor

Iuliana Măiereanu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 12/1/2014/HP/C a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din codul de procedură civilă și ale art. 27⁵alin. (1) din Regulajnentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27⁶din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă în Dosarul nr. 3.626/118/2013 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 169 alin. (3) raportat la art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. 169 alin. (6) raportat la art. 100 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă persoanele pensionate în perioada 1.04.2001-1.01.2011 și, în special, în perioada 1.04.2001-2.11.2008 beneficiază de majorarea cu 50% a punctajului anual pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale după 1.04.2001.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosarul cauzei au fost depuse: practică judiciară și raportul întocmit de judecătorii-raportori. Se mai referă că raportul a fost comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă și că apelantul-reclamant, prin avocat, a formulat un punct de vedere privind chestiunea de drept supusă judecății. De asemenea, se referă că s-a depus la dosar opinia specialiștilor în materie de la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, respectiv domnul profesor universitar doctor Alexandru Athanasiu și doamna doctorand Ana Maria Vlăsceanu.

Doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, președintele completului de judecată, a constatat că nu există chestiuni prealabile sau excepții, iar completul de judecată a rămas în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

1. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din data de 30 septembrie 2014, în Dosarul nr. 3.626/118/2013, sesizarea din oficiu a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: modul de interpretare și aplicare a prevederilor art. 169 alin. (3) raportat la art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. 169 alin. (6) raportat la art. 100 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă persoanele pensionate în perioada 1.04.2001-1.01.2011 și, în special, în perioada 1.04.2001-2.11.2008 beneficiază de majorarea cu 50% a punctajului anual pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale după 1.04.2001.

2. Expunerea succintă a procesului

În fapt, reclamantul C.D.O. a fost pensionat la data de 20.01.2011, drepturile fiindu-i stabilite începând cu 22.10.2010 în baza Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare.

Reclamantul a desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale, după data de 1.04.2001.

Pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța nu a acordat majorarea de punctaj pentru perioada lucrată în condiții speciale de muncă, soluția fiind confirmată de prima instanță, prin Sentința civilă nr. 4.627 din 16 decembrie 2013 a Tribunalului Constanța, pronunțată în Dosarul nr. 3.626/118/2013, cu motivarea că nu există un temei legal în acest sens.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Constanța reclamantul a declarat apel, iar Curtea de Apel Constanța, în cadrul soluționării apelului, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept dedusă judecății și a dispus suspendarea cauzei, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

3. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

În actul de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Încheierea civilă din data de 30 septembrie 2014, Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că:

a) De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor legale ce fac obiectul sesizării depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât:

Prin acte normative succesive, au fost acordate unele beneficii persoanelor care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupele I și a II-a de muncă, respectiv în condiții speciale sau deosebite de muncă.

Prin Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, au fost unificate aceste reglementări.

Astfel, prin art. 100 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, s-a stabilit un beneficiu constând în majorarea punctajelor lunare cu 25% pentru persoanele care au activat în grupa a II-a de muncă anterior datei de 1.04.2001, respectiv în condiții deosebite după această dată, și cu 50% pentru persoanele care au activat în grupa I de muncă anterior datei de 1.04.2001, respectiv în condiții speciale după această dată.

Instanța de trimitere a reținut că aceste prevederi se aplică persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în timp ce situația persoanelor pensionate anterior intrării în vigoare a acestei legi este reglementată de art. 169 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în mod diferit.

Astfel, primul alineat al art. 169 din legea menționată se referă numai la beneficiul pentru activitățile desfășurate în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, iar nu și la activitățile desfășurate în condiții speciale sau deosebite de muncă. Al doilea alineat se referă la persoanele pensionate în perioada 1.04.2001-2.11.2008 și numai la beneficiul prevăzut de alin. (1), deci cel acordat doar pentru activitățile desfășurate în locuri încadrate în grupa I și grupa a II-a de muncă, iar nu și la activitățile desfășurate în condiții speciale sau deosebite de muncă.

Pentru persoanele înscrise la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, alin. (6) face referire doar la aplicarea art. 100 lit. a), care se referă la condiții deosebite de muncă, iar nu și la lit. b) care se referă la condiții speciale.

b) Problema de drept enunțată este nouă, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre asupra acestei chestiuni.

c) Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum rezultă din datele publice afișate pe portalul de internet al acestei instanțe.

4. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-reclamant C.D.O. a invocat principiile egalității și contributivității și a susținut că nu se justifică diferența de tratament rezultată din acordarea dreptului la un punctaj suplimentar numai persoanelor care au desfășurat activități în condiții deosebite de muncă.

Intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Constanța nu și-a exprimat opinia cu privire ia chestiunea de drept ce face obiectul sesizării.

5. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În opinia completului de judecată, distincția între asigurați, care atrage sau nu beneficiul acordării majorării punctajului pentru activitățile desfășurate în condiții speciale, este numai data pensionării care, având în vedere că depinde de îndeplinirea unei condiții de vârstă, transformă acest criteriu într-unul de diferențiere bazat pe vârstă, considerat în principiu discriminatoriu.

În acest sens, s-a arătat că trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, în vigoare până la 1 ianuarie 2011.

6. Punctul de vedere teoretic exprimat de specialiștii din cadrul Facultății de Drept - Universitatea din București

La data de 8 decembrie 2014 a fost înregistrat la dosar punctul de vedere formulat de specialiștii în materie de la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, respectiv domnul profesor universitar doctor Alexandru Athanasiu și doamna doctorand Ana Maria Vlăsceanu.

Potrivit opiniei exprimate, s-a apreciat că persoanele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale sau alte condiții de muncă nu vor putea beneficia de majorarea punctajelor lunare reglementată de art. 100 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care dreptul lor la pensie s-a deschis anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, întrucât o interpretare diferită a dispozițiilor legale în discuție ar echivala cu un adaos nepermis la lege.

Referitor la situația discriminatorie invocată, s-a susținut că tratamentul diferit aplicat asiguraților nu izvorăște din încălcarea principiului nediscriminării pe criteriul vârstei, ci din încălcarea principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale“.

În acest sens, s-a argumentat că persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, și care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale se află într-o situație comparabilă cu persoanele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite de muncă, motiv pentru care nu se justifică diferența de tratament rezultată din acordarea dreptului la un supliment de punctaj lunar numai celor care au prestat munca în condiții deosebite de muncă.

Mai mult, injustețea diferenței de tratament este accentuată și de faptul că persoanele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale au prestat munca în condiții mai grele prin comparație cu cele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite.

În acest context, s-a menționat că situația de discriminare generată de prevederile art. 169 alin. (6) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, subzistă numai între persoanele care au desfășurat activitatea în condiții deosebite de muncă și, respectiv, în condiții speciale de muncă, nu și față de acele persoane care au prestat activitatea în alte condiții de muncă, având în vedere faptul că noțiunea de "alte condiții de muncă“ a fost introdusă în legislația românească prin Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 19/2000 reglementând numai condițiile deosebite și condițiile speciale de muncă.

În concluzie, s-a apreciat că această situație de discriminare creată prin intermediul dispozițiilor art. 169 alin. (6) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu poate fi înlăturată prin aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, întrucât instanța de judecată nu se poate substitui legiuitorului.

7. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

7.1. Opinia majoritară conturată prin soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești a fost în sensul că persoanelor pensionate în perioada 1.04.2001-1.01.2011 nu li se aplică dispozițiile art. 100 raportat la art. 169 alin. (3) și (6) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, deoarece art. 169 nu se referă la condițiile speciale de muncă, iar art. 100 vizează doar persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.

7.2. Într-o opinie minoritară, s-a apreciat că, deși dispozițiile art. 169 alin. (6) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, fac trimitere expresă doar la dispozițiile art. 100 lit. a), totuși neaplicarea dispozițiilor art. 100 lit. b) și persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, ar conduce la o discriminare a acestora față de persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în aceeași perioadă, însă au desfășurat, ulterior datei de 1 aprilie 2001, activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite, potrivit legii.

8. Jurisprudența Curții Constituționale

Instanța de contencios constituțional a respins excepțiile de neconstituționalitate invocate în legătură cu dispozițiile art. 100 și art. 169 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.

9. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, numai în ceea ce privește interpretarea prevederilor art. 169 alin. (6) raportat la art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, s-a apreciat că este inadmisibilă sesizarea privitoare la interpretarea dispozițiilor art. 169 alin. (3) raportat la alin. (1) al aceluiași articol din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, precum și referitor la persoanele pensionate în perioada 1 aprilie 2001-2 noiembrie 2008, întrucât excedează obiectului cauzei.

Asupra fondului sesizării, opinia judecătorilor-raportori a fost că interpretarea dispozițiilor art. 169 alin. (6) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, este în sensul că nu se acordă majorarea cu 50% a punctajului anual persoanelor care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale de muncă după data de 1 aprilie 2001 și înscrise la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.

10. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de părți și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Prin reglementarea cuprinsă în art. 519 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

1. existența unei cauze aflate în curs de judecată;

2. instanță care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță;

3. cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;

4. soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

5. chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

6. chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Procedând, în prealabil, la o analiză asupra admisibilității sesizării, se constată că primele trei condiții sunt îndeplinite, întrucât Curtea de Apel Constanța este legal învestită cu soluționarea unui apel într-o cauză având ca obiect o cerere îndreptată împotriva casei teritoriale de pensii și urmează să pronunțe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Cât privește condiția de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se constată că, față de obiectul cauzei, cerința enunțată este îndeplinită numai în ceea ce privește interpretarea prevederilor art. 169 alin. (6) raportat la art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Sesizarea privind interpretarea dispozițiilor art. 169 alin. (3) raportat la alin. (1) al aceluiași articol din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, excedează obiectului cauzei, față de precizările formulate de apelantul-reclamant și consemnate în încheierea de ședință din data de 9 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă în Dosarul nr. 3.626/118/2013.

Totodată, excedează obiectului cauzei sesizarea referitoare la persoanele pensionate în perioada 1 aprilie 2001-2 noiembrie 2008, constatându-se că reclamantul, în valorificarea pretențiilor formulate, se raportează la o perioadă care nu poate fi cuprinsă în acest interval, data pensionării sale fiind 20 ianuarie 2011.

Față de aceste precizări, se constată că soluționarea pe fond a cauzei depinde numai de lămurirea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 169 alin. (6) raportat la art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în timp ce pentru celelalte aspecte invocate nu este îndeplinită această condiție, obligatorie pentru însăși admisibilitatea sesizării.

Este îndeplinită și cerința noutății problemei de drept supusă interpretării, astfel cum a fost circumstanțiată anterior, întrucât aceasta nu a primit o dezlegare din partea instanțelor, de o manieră suficientă să antreneze declanșarea procedurii recursului în interesul legii.

De asemenea, trebuie menționat că, asupra acestei chestiuni. Înalta Curte nu a statuat, litigiile privind drepturile de pensie și asigurările sociale nefiind cuprinse în sfera de competență materială a instanței supreme, și nu există un recurs în interesul legii cu un obiect similar, în curs de soluționare.

Prin urmare, potrivit celor arătate mai sus, se constată că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii hotărârii prealabile numai în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 169 alin. (6) raportat la art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, drept pentru care sesizarea va fi admisă în parte, urmând ca, în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 169 alin. (3) raportat la art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, respectiv interpretarea textelor de lege vizând persoanele pensionate în perioada 1 aprilie 2001-2 noiembrie 2008, sesizarea să fie respinsă ca inadmisibilă, deoarece soluționarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea acestor chestiuni.

Pornind de la textele de lege a căror interpretare se solicită, se constată că, potrivit art. 100 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, "Persoanele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupele I și a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite, condiții speciale sau alte condiții de muncă, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, după cum urmează:

a) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite, potrivit legii;

b) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiții speciale, potrivit legii;

c) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în alte condiții de muncă, potrivit legii.“

Potrivit dispozițiilor art. 169 alin. (6) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, "Prevederile art. 100 lit. a), referitoare la majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiții deosebite de muncă după data de 1 aprilie 2001, se aplică și persoanelor înscrise la pensie anterior intrării în vigoare a prezentei legi.“

În cauză, situația supusă analizei privește o persoană ale cărei drepturi de pensie s-au deschis sub imperiul Legii nr. 19/2000, care susține că a lucrat în condiții speciale de muncă după anul 2001, arătând că nici Legea nr. 19/2000 și nici Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, nu îi acordă un punctaj suplimentar pentru perioada lucrată în aceste condiții speciale.

Drept urmare, respectiva persoană se consideră discriminată față de persoanele aflate în aceeași situație, dar care au primit o majorare de punctaj.

De altfel, și instanța de trimitere își întemeiază sesizarea pe dispozițiile art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) și pe dispozițiile art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Instanța de trimitere apreciază că distincția între asigurați, care atrage sau nu beneficiul acordării majorării punctajului pentru activitățile desfășurate în condiții speciale, este numai data pensionării, care depinde de îndeplinirea unei condiții de vârstă și care transformă acest criteriu într-un criteriu de diferențiere, considerat în principiu discriminatoriu.

Din analiza art. 169 alin. (6) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2013, se reține că, pentru cei pensionați anterior anului 2011, nu sunt acoperite la valorificare prin majorarea punctajului perioadele lucrate în condiții speciale.

Chiar dacă intenția legiuitorului, care prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 155/2009, cu modificările ulterioare, a înlăturat dispoziția de majorare a punctajului acordat pentru condițiile de muncă și a lăsat acest beneficiu doar pentru activitatea din grupele de muncă, nu reiese din cuprinsul reglementării, nu se poate constata o eventuală discriminare prin lege, iar instanțele nu se pot substitui puterii legislative pentru a înlătura texte de lege considerate discriminatorii și a crea o nouă lege pe cale jurisdicțională.

În acest sens, sunt relevante deciziile pronunțate de Curtea Constituțională (Decizia nr. 818 din 3 iulie 2008, Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, Decizia nr. 820 din 3 iulie 2008 și Decizia nr. 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008) prin care, în esență, s-a statuat că prevederile art. 1,art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

De altfel, în cuprinsul opiniei scrise întocmite de profesorii din cadrul Facultății de Drept a Universității din București este exprimat același punct de vedere, cu trimitere și la Decizia nr. 1.325 din 4 decembrie 2008 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008.

Totodată, Curtea Constituțională a fost sesizată cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor legale sus-citate, iar prin Decizia nr. 542 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 11 decembrie 2014, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.

Concluzionând, interpretarea dispozițiilor art. 169 alin. (6) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, este în sensul că legea nu acoperă ipoteza acordării unui punctaj suplimentar pentru cei care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale de muncă în perioada 2001-2010.