HOTĂRÂRE nr. 51/2013 - aprobarea Procedurilor pt. aplicarea art. 24 din Normele - revizuirea calităţii activităţii de audit financiar şi a altor activităţi desfăşurate de auditorii financiari, aprobate prin Hotărârea Consiliului Camerei...
Comentarii |
|
CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMÂNIA
HOTĂRÂRENr. 51/2013
privind aprobarea Procedurilor pentru aplicarea art. 24 din Normele privind revizuirea calității activității de audit financiar și a altor activități desfășurate de auditorii financiari, aprobate prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 49/2013
Monitorul Oficial nr. 164 din 06.03.2014
În temeiul prevederilor:
- art. 6 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011,
Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în ședința din data de 12 decembrie 2013, h o t ă r ă ș t e:
Art. 1.
Se aprobă Procedurile pentru aplicarea art. 24 din Normele privind revizuirea calității activității de audit financiar și a altor activități desfășurate de auditorii financiari, aprobate prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 49/2013, prevăzute în anexa care face parte integranta din prezenta hotărâre.
Art. 2.
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 39/2012 privind aprobarea Procedurilor pentru aplicarea art. 24 din Normele privind revizuirea calității activității de audit financiar și a altor activități desfășurate de auditorii financiari, aprobate prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 168/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 774 din 16 noiembrie 2012.
Art. 3.
Departamentul de monitorizare și competență profesională va urmări punerea în aplicare a prezentei hotărâri.
Art. 4.
Prezenta hotărâre se comunică, spre avizare, Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile.
Art. 5.
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Președintele Camerei Auditorilor Financiari din România,
Horia Neamțu