Ordinul Ministerului Culturii nr. 2033/2014 - clasarea în Lista monumentelor istorice, categoria monument, grupa valorică „B”, a „Tribunei I” din Stadionul Municipal, Câmpia Turzii, str. Aurel Vlaicu nr. 39, jud. Cluj

Index
Ordinul Ministerului Culturii nr. 2033/2014 - clasarea în Lista monumentelor istorice, categoria monument, grupa valorică „B”, a „Tribunei I” din Stadionul Municipal, Câmpia Turzii, str. Aurel Vlaicu nr. 39, jud. Cluj
ANEXĂ - Zona de protecție

MINISTERUL CULTURII

ORDINNr. 2.033/2014

privind clasarea în Lista monumentelor istorice, categoria monument, grupa valorică "B", a "Tribunei I" din Stadionul Municipal, Câmpia Turzii, str. Aurel Vlaicu nr. 39, județul Cluj

Monitorul Oficial nr. 164 din 06.03.2014

Având în vedere Referatul nr. 3.827/2013 din 6 ianuarie 2014 de aprobare a proiectului ordinului de clasare, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) și (3) din Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 13 pot. 2 lit. e) din Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, precum și ale art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul culturii emite următorul ordin:

Art. 1.

(1) "Tribuna I" din Stadionul Municipal, Câmpia Turzii, str. Aurel Vlaicu nr. 39, județul Cluj, se clasează monument istoric, categoria monument, grupa valorică "B", cod în Lista monumentelor istorice CJ-II-m-B-21082.

(2) Coordonatele punctelor de contur ale zonei de protecție a monumentului istoric sunt date în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul culturii,

Gigel-Sorinel Știrbu