Decizia CCR Nr. 571 din 16.10.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. OUG nr. 74/2013 - unele măsuri pt. îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii ANAF, precum şi pt. modificarea şi completarea unor acte normative în ansamblu, precum şi, î

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1,art. 4,art. 13 și art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, excepție ridicată de Daniel Cană în Dosarul nr. 10.045/108/2013 al Tribunalului Arad - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 400D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, partea Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 23 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 10.045/108/2013, Tribunalul Arad - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1,art. 4,art. 13 și art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, excepție ridicată de Daniel Cană într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii prin care se solicită anularea deciziei privind eliberarea din funcția publică pe care o ocupa, decizie care a fost emisă în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013, precum și numirea într-o altă funcție publică echivalentă și plata unor despăgubiri.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale criticate sunt contrare dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2), art. 16 alin. (2), art. 41 și art. 115 alin. (4) și (6) din Constituția României, precum și celor ale art. 99 și art. 100 din Legea nr. 188/1999,art. 3 și art. 6 din Legea nr. 329/2009 și art. 68-79 din Legea nr. 53/2003. Astfel, arată că în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 sunt invocate premisele unei situații extraordinare care impune adoptarea unor măsuri imediate în vederea stabilirii cadrului normativ pentru modernizarea administrației fiscale prin reorganizarea Autorității Naționale de Administrare Fiscală, conform angajamentului asumat de România cu organismele financiare internaționale, și că neadoptarea acestor măsuri ar avea consecințe negative asupra bugetului consolidat. Însă această situație extraordinară este invocată de Guvern fără a avea un conținut concret și verosimil.

7. Modalitatea de adoptare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 și reglementările aduse domeniului de activitate prin reorganizarea Autorității Naționale de Administrare Fiscală încalcă flagrant regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție în favoarea funcționarilor publici. În acest sens arată că, din analiza comparativă a atribuțiilor specifice prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare (desființată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013) și cele ale Direcției generale antifraudă fiscală (înființată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013), se poate observa că sunt identice în proporție de 95%.

8. În acest context, pe de o parte, prin desființarea Gărzii Financiare și, pe de altă parte, prin înființarea Direcției generale antifraudă fiscală, personalul nu a fost preluat, ci a fost eliberat din funcție. Or, conform dispozițiilor art. 99 și art. 100 din Legea nr. 188/1999, instituția publică avea obligația de a pune la dispoziția personalului Gărzii Financiare funcții publice echivalente din cadrul oricărei structuri a Autorității Naționale de Administrare Fiscală și numai în caz de refuz se putea proceda la eliberarea din funcție. Totodată, art. 3 și art. 6 din Legea nr. 329/2009 prevăd preluarea personalului instituției desființate, în limita numărului de posturi aprobate, pe noile funcții constituite. Însă, deși în cadrul noii structuri, Direcția generală antifraudă fiscală, Guvernul a aprobat un număr mai mare de posturi decât cel existent la Garda Financiară, nu a stabilit preluarea personalului instituției desființate. Totodată, susține că dispozițiile criticate, transpuse și în Hotărârea Guvernului nr. 520/2013, instituie arbitrar o derogare de la prevederile, principiile și obiectul de reglementare statuate prin Legea nr. 188/1999, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5) din Constituție referitor la "calitatea legii".

9. De asemenea, susține, pe de o parte, că atât Agenția Națională de Administrare Fiscală, cât și Garda Financiară - instituție publică de control, cu personalitate juridică în subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, sunt instituții fundamentale ale statului, prevăzute la art. 117 alin. (2) din Constituție. Pe de altă parte, arată că, deși Garda Financiară nu este expres prevăzută de Constituție ca instituție fundamentală a statului, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, aceasta este inclusă în categoria instituțiilor cu acest rang, respectiv a serviciilor deconcentrate (Comisariatul General reprezentând aparatul central, secțiile județene și cea a Municipiului București ca unități subordonate). Afectarea regimului instituțiilor fundamentale ale statului vizează toate componentele care definesc regimul juridic al acestora: structura organizatorică, funcționarea, competențele, resursele materiale și financiare, numărul și statutul personalului, salarizarea etc. Așadar, prevederile art. 1 și art. 19 alin. (1), (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 sunt de natură a contraveni art. 115 alin. (6) din Constituție.

10. Totodată, susține că măsura eliberării din funcție a personalului Gărzii Financiare, adoptată prin ordonanță de urgență, este de natură a afecta statutul funcției publice, în măsura în care, potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2003, comisarii acestei instituții sunt funcționari publici cu statut special, cu consecința încălcării dreptului fundamental la muncă prevăzut de art. 41 din Constituție. În plus, sunt aplicabile prevederile art. 94 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 care statuează că funcționarii publici cu atribuții de control nu au dreptul să se angajeze timp de 3 ani la societățile comerciale controlate și monitorizate. Or, prin eliberarea din funcție și nepreluarea personalului Gărzii Financiare în noile structuri, este încălcat și dreptul la protecție socială prevăzut de art. 41 din Constituție, realizându-se prin această reorganizare, în fapt, o concediere colectivă (peste 1.000 de funcționari publici ai instituției desființate), fără însă a se asigura protecția socială (formare profesională, măsuri compensatorii etc.) necesară într-o astfel de ipoteză.

11. În continuare, se susține că în cadrul procesului de reorganizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală s-a creat o discriminare evidentă între diferitele categorii de funcționari publici, în defavoarea personalului Gărzii Financiare.

12. De asemenea, arată că prin Programul multianual de modernizare a administrației fiscale, întocmit și aprobat în contextul negocierilor cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială, ca parte a condiționalităților discutate cu Banca Mondială în vederea accesării unui împrumut, Guvernul și-a asumat angajamentul de a adopta un plan de modernizare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală care prevedea fuzionarea structurilor de administrare fiscală, vamă și celor aparținând Gărzii Financiare pentru eficientizarea activității lor. Prin Legea nr. 205/2012, Parlamentul a ratificat 5 scrisori de intenție cu Fondul Monetar Internațional, iar statul român se obligă să modernizeze și să restructureze sistemul administrativ, lege care se regăsește menționată în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013. Or, din cuprinsul acestor scrisori rezultă intenția statului român de a menține Garda Financiară, eventual într-o nouă structură, și nicidecum desființarea ei. Din această perspectivă, consideră că prin desființarea Gărzii Financiare sunt încălcate prevederile art. 11 alin. (1) și (2) din Constituție, potrivit cărora tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern, iar statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce îi revin.

13. Tribunalul Arad - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

15. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv deciziile nr. 1.105 din 21 septembrie 2010, nr. 1.195 din 20 septembrie 2011, nr. 1.229 din 20 septembrie 2011, nr. 1.623 din 20 decembrie 2011 și nr. 97 din 7 februarie 2012.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 1,art. 4,art. 13 și art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013. Din analiza dosarului cauzei reiese că, în realitate, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1,art. 4,art. 13 și art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și ale ordonanței de urgență în ansamblul său. Dispozițiile criticate punctual au următorul cuprins:

- Art. 1: "Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare Agenția, se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbție și preluarea activității Autorității Naționale a Vămilor și prin preluarea activității Gărzii Financiare, instituție publică care se desființează.

- Art. 4: "(1) Funcțiile utilizate de Direcția generală antifraudă fiscală în realizarea atribuțiilor stabilite de lege sunt funcții publice specifice de inspector antifraudă și funcții publice generale.

(2) Personalul care ocupă funcții publice de inspector antifraudă are drepturi și îndatoriri specifice de serviciu care se stabilesc prin statut special, aprobat prin lege.

(3) Personalul care ocupă funcții publice de inspector antifraudă beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcționarii publici.

(4) Poate fi numită în funcția de inspector antifraudă persoana care îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (5) și (7).

(5) Numirea personalului antifraudă se face pe bază de concurs sau examen, începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 13 alin. (1), organizat potrivit regulamentului aprobat prin hotărâre a Guvernului. Președintele și vicepreședintele comisiilor de concurs sau de examen vor fi vicepreședintele Agenției care coordonează Direcția generală antifraudă fiscală și inspectorul general antifraudă.

(6) Numirea personalului antifraudă se face potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(7) Ocuparea funcțiilor publice în cadrul structurii antifraudă se face cu respectarea următoarelor condiții minime:

a) absolvirea de studii universitare de licență cu diplomă, respectiv studii superioare, juridice sau economice, de lungă durată, cu diplomă de licență ori echivalentă;

b) promovarea evaluărilor psihologice complexe, organizate prin intermediul unităților specializate acreditate în condițiile legii;

c) promovarea evaluărilor de integritate, inclusiv prin evaluarea personalului Direcției generale antifraudă fiscală din punct de vedere psihologic și al comportamentului simulat, de către personal sau cabinete de specialitate, autorizate în condițiile legii.

(8) Funcționarilor publici care ocupă funcții publice în cadrul structurii antifraudă li se consideră vechime în specialitatea studiilor absolvite întreaga perioadă in care își desfășoară activitatea în structura antifraudă.

(9) În scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor economico-financiare, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală, inspectorii antifraudă din cadrul Direcției de combatere a fraudelor își vor desfășura activitatea în cadrul parchetelor, prin detașare.

(10) Inspectorii antifraudă prevăzuți la alin. (9) își desfășoară activitatea sub autoritatea exclusivă a conducătorului parchetului în cadrul căruia funcționează.

(11) Numirea inspectorilor antifraudă în cadrul Direcției de combatere a fraudelor se face prin ordin al președintelui Agenției, cu avizul vicepreședintelui Agenției care conduce Direcția generală antifraudă fiscală și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar detașarea acestora în funcții se face prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al președintelui Agenției.

(12) Inspectorii antifraudă sunt detașați în interesul serviciului pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii detașării în funcție, cu acordul acestora.

(13) Detașarea încetează înaintea împlinirii perioadei prevăzute la alin. (12) prin revocarea din funcție dispusă prin ordin comun motivat al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al președintelui Agenției.

(14) Pe durata detașării la parchet inspectorii antifraudă din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală nu pot primi de la organele ierarhic superioare din cadrul Agenției nicio însărcinare.

(15) Modul de exercitare a atribuțiilor privind cariera inspectorilor antifraudă pe durata detașării la parchete se stabilește prin legea privind statutul acestei categorii de funcționari publici.

(16) Cheltuielile de personal, precum și cheltuielile de cazare și transport aferente deplasărilor efectuate în condițiile legii, pentru inspectorii antifraudă detașați potrivit prezentului articol, se suportă de către Ministerul Finanțelor Publice, din bugetul anual aprobat.

(17) Modalitatea de acordare a drepturilor personalului detașat, prevăzute la alin. (16), se stabilește prin norme metodologice care se aprobă prin ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. ";

- Art. 13:"(1) Organizarea, modul de funcționare, numărul de posturi al Agenției, inclusiv cele aferente structurii antifraudă, precum și alte aspecte determinate de aplicarea măsurilor de reorganizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se reglementează prin hotărâre a Guvernului în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Încadrarea personalului Agenției în numărul maxim de posturi aprobat și în noua structură organizatorică se face în termenele și cu respectarea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare. ";

- Art. 19:"(1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 13 alin. (1) se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 13 octombrie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2004, cu modificările și completările ulterioare, și Hotărârea Guvernului nr. 1.324/2009 privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 24 noiembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Cu data prevăzută la alin. (1), Garda Financiară se desființează.

(3) Eliberarea din funcție a personalului se va realiza cu respectarea procedurilor prevăzute de lege pentru fiecare categorie de personal.

(4) Patrimoniul, arhiva, prevederile bugetare, execuția bugetară până la data desființării și orice alte bunuri ale Gărzii Financiare sunt preluate de Agenție, pe baza de protocol, încheiat în termenul prevăzut la alin. (1).

(5) Procedurile aflate în derulare la nivelul Gărzii Financiare vor fi continuate de Agenție, care se subrogă în drepturile și obligațiile acesteia, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.

(6) Pentru litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată, Agenția se subrogă în toate drepturile și obligațiile Gărzii Financiare și dobândește calitatea procesuală a acesteia."

19. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției și a legilor, art. 11 alin. (1) și (2) referitor la dreptul internațional, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 41 referitor la muncă și protecția socială a muncii și art. 115 alin. (4) și (6) privind limitele delegării legislative în materia ordonanțelor de urgență. De asemenea, sunt menționate dispozițiile art. 99 și art. 100 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, ale art. 3 și art. 6 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009, precum și ale art. 68-78 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011.

20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta este neîntemeiată, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

21. Prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 au mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și dispoziții constituționale similare, sens în care este Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, și Decizia nr. 457 din 16 septembrie 2014 (nepublicată la data pronunțării prezentei decizii), prin care Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

22. Cu acele prilejuri, analizând preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013, Curtea a apreciat că elemente cuprinse în acesta vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, în cauză fiind o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, independentă de voința Guvernului, care punea în pericol un interes public, astfel încât nu a putut fi reținută critica privind încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituție. Referitor la critica de neconstituționalitate în raport cu dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție, precum și cu dispozițiile art. 16 și 41 din Constituție, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată. În acest sens, reiterând jurisprudența sa în materia interdicției și limitelor de reglementare pe calea ordonanțelor de urgență cu privire la sensul juridic al noțiunii "a afecta" (Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008), la regimul instituțiilor fundamentale ale statului (Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014), precum și cu privire la înțelesul sintagmei "afectare a regimului instituțiilor fundamentale ale statului" (Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, Decizia nr. 230 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 12 iunie 2013, sau Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2010) raportată la obiectul de reglementare al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013, Curtea a apreciat că măsurile prevăzute de actul normativ criticat nu sunt de natură a încălca art. 115 alin. (6) din Constituție, întrucât, pe de o parte, deși vizează structura organizatorică a unor instituții fundamentale ale statului, nu afectează nici capacitatea administrativă și nici funcționarea acestora, iar, pe de altă parte, în ceea ce privește Garda Financiară, deși se prevede desființarea acestei instituții, cu consecința directă a afectării regimului său juridic, aceasta nu reprezintă o instituție fundamentală a statului, care să cadă sub incidența protecției prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție.

23. O altă interdicție prevăzută de dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție este aceea ca prin ordonanța de urgență să nu fie afectate "drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție", respectiv, în cauza de față, egalitatea în drepturi a cetățenilor - art. 16, dreptul la muncă și protecția socială a muncii - art. 41 din Legea fundamentală.

24. Referitor la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16, Curtea a observat că neconstituționalitatea prevederilor criticate se deduce dintr-un pretins tratament discriminatoriu aplicat personalului încadrat în structurile administrației fiscale, determinat de modalitatea diferită în care legiuitorul reglementează încadrarea în noile structuri: prima categorie, cea a personalului Autorității Naționale a Vămilor, al direcțiilor generale ale finanțelor publice, precum și a personalului direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale, a fost preluată de noile structuri create în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în vreme ce a doua categorie, cea a personalului Gărzii Financiare, a fost eliberată din funcție, încadrarea în structura nou-înființată realizându-se prin concurs sau examen.

25. În ceea ce privește cele anterior enunțate, Curtea a statuat în mod constant, în jurisprudența sa, că situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional. Această soluție este în concordanță și cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferență de tratament, făcută de stat între indivizi aflați în situații analoage, trebuie să-și găsească o justificare obiectivă și rezonabilă.

26. Astfel, Curtea a apreciat că analiza situației ce face obiectul cauzelor pornește de la ipoteza că ambele categorii de personal între care se realizează comparația de către autorii excepției sunt persoane care dețin calitatea de funcționari publici, ceea ce ar determina calificarea situației acestora ca fiind identică. S-a constatat însă că diferența rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, vechile structuri își continuă activitatea, întrucât se reorganizează ca urmare a fuziunii prin absorbție, pe când în cazul celei de-a doua categorii, în care se găsesc și autorii excepției, vechea structură - Garda Financiară - și-a încetat activitatea, legea prevăzând desființarea sa. Din această perspectivă cele două categorii de persoane se află în situații juridice diferite, astfel încât tratamentul juridic diferit este pe deplin justificat. Prin urmare, în cauză nu poate fi reținută încălcarea principiului egalității în fața legii, prevăzut de art. 16 din Constituție.

27. Cu privire la critica potrivit căreia dispozițiile criticate sunt neconstituționale, întrucât măsura eliberării din funcție a personalului Gărzii Financiare, adoptată prin ordonanță de urgență, este de natură a afecta statutul funcției publice cu statut special pe care acesta o deținea potrivit dispozițiilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 13 octombrie 2003, cu consecința încălcării dreptului fundamental la muncă prevăzut de art. 41 din Constituție, Curtea a reținut că și aceasta este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 41 din Constituție, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă. Prin adoptarea măsurii legislative a desființării Gărzii Financiare, cu consecința eliberării din funcție a personalului aferent, nu se îngrădește alegerea profesiei sau a locului de muncă, deoarece activitatea personalului noilor structuri create în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcționare a acestora. Or, ordonanța de urgență prevede că, în urma preluării activității Gărzii Financiare de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, se înființează două noi structuri, Direcția generală antifraudă fiscală și, în cadrul acesteia, Direcția de combatere a fraudelor, cu consecința organizării unor concursuri sau examene în scopul numirii personalului care să desfășoare activitățile care cad în competența noilor structuri. Așa fiind, nimic nu îi împiedică pe foștii angajați ai Gărzii Financiare să opteze pentru înscrierea la procedurile de concurs sau de examen pentru încadrarea în structurile nou-înființate, legea garantând, în condiții de egalitate, accesul la exercitarea unei profesii, și anume la cea de funcționar public - inspector antifraudă.

28. Față de cele expuse anterior, Curtea nu a reținut nici criticile formulate cu privire la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5), care consacră obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, precum și a celor ale art. 11 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul internațional.

29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014 și Decizia nr. 457 din 16 septembrie 2014 își păstrează valabilitatea și în cauza de față.