Ordinul ANSVSA nr. 23/2015 - modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pt. Siguranţa Alimentelor nr. 170/2007 pt. aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabileşte cerinţele de sănătate animală pt....

AUTORITATEA NAȚIONALA SANITARA VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR

ORDINNr. 23/2015

privind modificarea Ordinului președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 170/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabilește cerințele de sănătate animală pentru animalele de acvacultură și produsele acestora, precum și pentru prevenirea și controlul anumitor boli ale animalelor acvatice

Monitorul Oficial nr. 195 din 24.03.2015

Văzând Referatul de aprobare nr. 552 din 2 februarie 2015, întocmit de Direcția generală sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor,

având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (3) și al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor emite următorul ordin:

Art. I.

Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 170/2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabilește cerințele de sănătate animală pentru animalele de acvacultură și produsele acestora, precum și pentru prevenirea și controlul anumitor boli ale animalelor acvatice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 5 octombrie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 4 va avea următorul cuprins:

"Art. 4.

Prezentul ordin transpune Directiva Consiliului 2006/88/CE a Consiliului din 24 octombrie 2006 privind cerințele de sănătate animală pentru animale și produse de acvacultură și privind prevenirea și controlul anumitor boli la animalele de acvacultura, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 328 din 24 noiembrie 2006, astfel cum a fost modificată de Directiva de punere în aplicare 2014/22/UE a Comisiei din 13 februarie 2014 de modificare a anexei IV la Directiva 2006/88/CE a Consiliului în ceea ce privește anemia infecțioasă a somonului (AIS), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 44 din 14 februarie 2014."

2. În anexa nr. 4 la norma sanitară veterinară, partea a II-a va avea următorul cuprins:

"PARTEA a II-a

Lista bolilor

BOLI EXOTICE

Boala

Specii susceptibile

Pești

Necroză hematopoietică epizootică

Păstrăv-curcubeu (Oncorhynchus mykis) și biban (Percha fluviatilis)

Moluște

Infecție cu Bonamia exitiosa

Stridie australiană de nămol (Ostrea angasi) și stridie plată chiliană (O. chilensis)

Infecție cu Perkinsus marinus

Stridie japoneză (Crassostrea gigas) și stridie de Atlantic (C. virginica)

Infecție cu Microcytos mackini

Stridie japoneză (Crassostrea gigas), stridie de Atlantic (C. virginica), stridie plată Olympia (Ostrea conchaphila) și stridie plată europeană (O. edulis)

Crustacee

Sindromul Taura

Penaeus setiferus (Penaeus setiferus), crevete albastru de Pacific (P. styrlirostris) și crevete alb de Pacific (P. vannamei)

Boala "cap galben"

Crevete brun (Penaeus aztecus), crevete roz (P. duoranum), crevete kuruma (P japonicas), crevete tigrat brun (P monodon), Penaeus setiferus (Penaeus setiferus), crevete albastru de Pacific (P styrlirostris) și crevete alb de Pacific (P vannamei)

BOLI NEEXOTICE

Pești

Septicemia hemoragică virală (SHV)

Hering (Cupea spp.), coregon (Coregonus sp.), știucă (Esox Lucius), eglefin (Gadus aeglefinus), cod de Pacific (G. macrocephalus), cod de Atlantic (G. morhua), somon de Pacific (Onchorhynchus spp.), păstrăv-curcubeu (O. mykiss), Onos mustelus (Onos mustelus), păstrăv de râu (Salmo trutta), calcan (Schophtalmus maximus), șprot (Sprattus sprattus), lipan (Thymallus thymallus) și Paralichthys olivaceus (Paralichthys olivaceus)

Necroza hematopoietică infecțioasă (NHI)

Somon chum (Oncorchynchus keta), somon coho (O. kisutch), somon japonez (O. masou), păstrăv-curcubeu (O. mykiss), somon roșu (O. nerka), păstrăv biwamasou (O. rhodurus), somon chinook (O. tshawytscha) și somon de Atlantic (Salmo salar)

Boala cauzată de virusul herpetic al crapului koi (KHV)

Crap comun și crap koi (Cyprinus carpio)

Anemia infecțioasă a somonului (AIS): infecție cu virus cu genotip cu HPR eliminată din genul Isavirus (ISAV)

Păstrăv-curcubeu (Oncorhynchus mykiss), somon de Atlantic (Salmo salar) și păstrăv de mare (Salmo trutta)

Moluște

Infecție cu Marteilia refringens

Stridie australiană de nămol (Ostrea angsi). stridie plată chiliană (O. chilensis), stridie plată europeană (O. edulis), stridie argentiniană (O. pelchana), midie comună (Mytilus edulis) și midie mediteraneană (M. galloprovincialis)

Infecție cu Bonamia ostrea

Stridie australiană de nămol (Ostrea angasi), stridie plată chiliană (O. chilensis), stridie plată Olympia (O. conchaphila), stridie asiatică (O. denselammellosa), stridie plată europeană (O. edulis) și stridie argentiniană (O. puelchana)

Crustacee

Boala petelor albe

Toate crustaceele decapode (ordinul Decapoda)"

Art. II.

Prezentul ordin transpune Directiva de punere în aplicare 2014/22/UE a Comisiei din 13 februarie 2014 de modificare a anexei IV la Directiva 2006/88/CE a Consiliului în ceea ce privește anemia infecțioasă a somonului (AIS), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 44 din 14 februarie 2014.

Art. III.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor,

Csutak Nagy László

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul ANSVSA nr. 23/2015 - modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pt. Siguranţa Alimentelor nr. 170/2007 pt. aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabileşte cerinţele de sănătate animală pt....