Decizia CCR nr. 78 din 26.02.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 2541alin. (1) şi alin. (3) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 254¹ alin. (1) și alin. (3) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011, excepție ridicată de Mihai Dragu în Dosarul nr. 8.154/63/2013 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 648D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece soluția legislativă criticată este justificată prin raportare la art. 24 lit. c) din Legea-cadru nr. 195/2006 a descentralizării și art. 120 alin. (1) din Constituție coroborat cu art. 23 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001.

CURTEA

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 17 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 8.154/63/2013, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 254¹ alin. (1) și alin. (3) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011, excepție ridicată de Mihai Dragu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri în anularea deciziei de eliberare din funcția de director al unei unități de învățământ liceal.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece fac posibilă, prin detașare în interesul învățământului, numirea și eliberarea din funcția de conducere a directorilor unităților de învățământ preuniversitar și a celorlalte unități enumerate prin decizie a inspectoratului școlar general. Or, școala este o instituție de educare și formare, și nu o instituție politică, și, de aceea, directorii trebuie să fie oameni ai comunității, nu ai unui partid politic, motiv pentru care deciziile privind vacantarea posturilor didactice, organizarea concursurilor pe post, numirea în funcții de conducere și angajarea personalului didactic ar trebui să se ia la nivelul unității de învățământ de către consiliul de administrație, descentralizarea oferind școlii oportunitatea de a-și câștiga rolul central și poziția de prestigiu în cadrul comunității.

6. Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 254¹ alin. (1) și alin. (3) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, astfel cum a fost introdus prin articolul unic pct. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2012 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 31 mai 2012, care au următorul conținut:

"(1) Personalul didactic titular în învățământul preuniversitar poate fi detașat în interesul învățământului, cu acordul său, pentru ocuparea unor posturi din unități/instituții de învățământ și unități conexe, la solicitarea acestuia, precum și pentru asigurarea pe perioadă determinată de cel mult un an școlar a conducerii unităților de învățământ, unităților conexe ale învățământului preuniversitar, inspectoratelor școlare și caselor corpului didactic și a funcțiilor de îndrumare și de control în inspectoratele școlare. Detașarea în interesul învățământului se realizează conform metodologiei elaborate cu consultarea

partenerilor de dialog social și aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului. [...]

(3) Asigurarea conducerii unei unități de învățământ preuniversitar particular, până la organizarea concursului, dar nu mai mult de sfârșitul anului școlar, se poate realiza de cadre didactice care se disting prin calități profesionale, manageriale și morale, după cum urmează: [...]

b) prin detașarea în interesul învățământului a cadrelor didactice titulare în învățământul preuniversitar de stat sau a cadrelor didactice titulare în alte unități de învățământ particular, la propunerea conducerii persoanei juridice finanțatoare și cu acordul scris al persoanelor solicitate, prin decizie a inspectorului școlar general."

12. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 41 alin. (1) referitor la dreptul la muncă care nu poate fi îngrădit și art. 120 alin. (1) referitor la principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că în fapt, prin Decizia nr. 1.679 din 23 august 2012 a inspectoratului școlar județean, autorul excepției a fost numit, prin detașare în interesul învățământului, în funcția de director al Liceului Teoretic "Henri Coandă" din Craiova, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar în curs, respectiv 31 august 2013, menționându-se că angajatorul își rezervă dreptul de a dispune încetarea detașării acestuia în funcția de director la Liceul Teoretic "Henri Coandă" Craiova la o dată anterioară termenului stabilit. La data de 27 martie 2013, același inspectorat a dispus prin Decizia nr. 140 încetarea numirii prin detașare a acestuia și revenirea la postul anterior deținut, respectiv de profesor titular în cadrul aceleiași instituții de învățământ preuniversitar de stat. Prin Sentința civilă nr. 8.291 din 31 octombrie 2013 a Tribunalului Dolj - Secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea în contencios formulată de Mihai Dragu. Acesta din urmă a formulat recurs împotriva hotărârii judecătorești, cadru procesual în care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 254¹ alin. (1) și alin. (3) lit. b) din Legea nr. 1/2011.

14. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2541 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 1/2011, Curtea constată că acestea normează cu privire la "Asigurarea conducerii unei unități de învățământ preuniversitar particular". Or, în speța dedusă judecății instanței de drept comun, obiectul litigiului îl constituie soluționarea unei cereri de anulare a deciziei de eliberare din funcția de director al unei unități de învățământ preuniversitar de stat, respectiv Liceul Teoretic "Henri Coandă" din Craiova. Prin urmare, având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale potrivit cărora aceasta se pronunță asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești care au legătură cu soluționarea cauzei, Curtea constată că dispozițiile legale criticate nu respectă această exigență, sens în care excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2541 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 1/2011 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

15. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2541 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, Curtea constată că acestea dispun cu privire la posibilitatea detașării în interesul învățământului a personalului didactic din învățământul preuniversitar, la solicitarea acestuia, pentru asigurarea conducerii unităților de învățământ pe o perioadă determinată de cel mult un an școlar. Detașarea se realizează conform metodologiei elaborate, motiv pentru care, potrivit dispozițiilor art. 143⁵ alin. (1) din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2012-2013, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.560/2011, "În cazul funcțiilor de conducere din unități de învățământ preuniversitar de stat [...] detașarea în interesul învățământului se face la propunerea inspectorului școlar general, cu avizul consiliului de administrație al inspectoratului școlar și cu acordul scris al persoanelor solicitate, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar." De altfel, în prezent, potrivit dispozițiilor art. 258 alin. (7) din Legea nr. 1/2011, "În cazul vacantării funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, conducerea interimară este asigurată, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar, de un cadru didactic titular, numit prin detașare în interesul învățământului, prin decizia inspectorului școlar general, cu avizul consiliului de administrație al inspectoratului școlar și cu acordul scris al persoanelor solicitate."

16. Autorul excepției critică prevederile art. 2541 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, deoarece fac posibilă, prin detașare în interesul învățământului, numirea și eliberarea din funcția de conducere a directorilor unităților de învățământ preuniversitar prin decizie a inspectorului școlar general, aspect care, în opinia acestuia, afectează principiul descentralizării serviciilor publice. Cu privire la această critică, Curtea constată că, potrivit art. 2 lit. l) din Legea-cadru nr. 195/2006, prin descentralizare se înțelege "transferul de competență administrativă și financiară de la nivelul administrației publice centrale la nivelul administrației publice locale sau către sectorul privat", iar potrivit art. 3 lit. e) din Legea nr. 1/2011, unul din principiile care guvernează învățământul preuniversitar este cel al descentralizării în baza căruia deciziile principale se iau de către actorii implicați în proces. În acest sens conducerea sistemului și a unităților de învățământ se realizează de către Ministerul Educației și Cercetării Științifice, de către inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București ca servicii publice deconcentrate ale ministerului, de către consiliile de administrație, directorii, directorii adjuncți și consiliile profesorale ale unităților de învățământ și de către unitățile conexe ale ministerului (Institutul de Științe ale Educației, casele corpului didactic, centrele atestate de formare continuă în limbile minorităților naționale, Centrul Național de Instruire Diferențiată, Unitatea pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, palatele și cluburile copiilor), ale învățământului preuniversitar (centrul județean de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională), precum și de casa corpului didactic din fiecare județ și din municipiul București. Toate aceste autorități au atribuții expres prevăzute de lege, sens în care, potrivit art. 95 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 1/2011, inspectoratele școlare județene "monitorizează activitățile de constituire și de vacantare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular, organizează concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar de stat și monitorizează concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate organizate de unitățile de învățământ preuniversitar particula". De asemenea, structura inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București, se stabilește prin ordin al ministrului, iar funcțiile de îndrumare și de control din inspectoratele școlare se ocupă, prin concurs, de cadre didactice din cadrul corpului național de experți. De altfel, potrivit art. 5 din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a inspectoratelor școlare, aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.530/2011, acestea "sprijină dezvoltarea instituțională a unităților de învățământ în condiții de competiție, în conformitate cu politica de descentralizare elaborată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului".

17. Prin urmare, autorul excepției neagă toate aceste competențe legal atribuite inspectoratelor școlare, întrucât, în opinia sa, descentralizarea ar impune ca toate deciziile să fie luate numai la nivelul unității de învățământ de către consiliul de administrație. O astfel de critică nu poate fi primită, întrucât descentralizarea învățământului nu implică autonomie, care, potrivit art. 32 alin. (6) din Constituție, este specifică numai învățământului universitar, ca o componentă a dreptului la învățătură, și presupune dreptul comunității universitare de a-și stabili misiunea proprie, strategia instituțională, structura, activitățile, organizarea și funcționarea proprie, gestionarea resurselor materiale și umane, cu respectarea strictă a legislației în vigoare, în limitele și condițiile impuse de aceasta. Aceasta este impusă de asigurarea unei adaptări neîntrerupte a învățământului superior la nevoile de schimbare, la cerințele societății și la progresele științifice, oferind acestor instituții capacitatea de a decide asupra organizării lor, a chestiunilor financiare, a politicii de personal și a politicii curriculare.

18. Or, descentralizarea la care face apel autorul excepției nu are în vedere aceste deziderate, întrucât ea este specifică numai administrației publice din unitățile administrativ-teritoriale care, în acord cu art. 121 alin. (1) din Constituție, realizează autonomia locală prin consilii locale și primari. Prin urmare, inspectoratele școlare nu aparțin acestor autorități, iar faptul că acestea au atribuții legate de monitorizarea vacantării posturilor din învățământul preuniversitar care se întrepătrund cu cele ale celorlalți actori implicați în procesul de învățământ preuniversitar mai sus arătați nu reprezintă altceva decât o garanție a realizării actului de învățământ în acord cu standardele de calitate definite la nivel național. Totodată, aspectele legate de autonomia locală și deconcentrare vizează serviciile de interes local. Cu toate că inspectoratele școlare reprezintă servicii publice deconcentrate ale ministerului, acestea fiind organizate în fiecare județ, precum și în municipiul București, procesul decizional la nivelul acestora ține de principiul descentralizării astfel consacrat de Legea nr. 1/2011, și nu de cel al descentralizării administrative la care face referite art. 120 din Constituție. Prin urmare, acest procedeu reglementează grija legiuitorului de a plasa luarea deciziilor la nivelul comunității, neavând importanță dacă sunt inspectorate școlare ori consilii de administrație de la nivelul unității de învățământ, întrucât ambele reprezintă posibilități pe care autoritatea legislativă le poate reglementa, fără ca prin aceasta să se încalce principiile constituționale.

19. Așa fiind, Curtea constată că, din perspectiva raportării la dispozițiile constituționale ale art. 120, excepția este neîntemeiată.

20. În ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Constituție referitor la dreptul la muncă care nu poate fi neîngrădit, Curtea constată că din notele scrise ale autorului excepției nu rezultă o astfel de critică. De asemenea, nici considerentele încheierii de sesizare a instanței de contencios constituțional nu consacră raportarea la dispozițiile constituționale ale art. 41 alin. (1), singura referire făcându-se doar în dispozitivul aceleiași încheieri. Or, în lipsa unei motivări concrete care să detalieze contrarietatea dispozițiilor legale cu Constituția, Curtea nu se poate substitui autorului în această analiză. Mai mult decât atât, în acord cu dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizările adresate Curții trebuie făcute în formă scrisă și motivate. Așa fiind, Curtea constată că nu se poate primi raportarea la dispozițiile art. 41 alin. (1) din Constituție.