Ordinul MEN nr. 3039/2014 - aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“

Index
Ordinul MEN nr. 3039/2014 - aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“
Anexa 1 - REGULAMENT.

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

ORDINNr. 3.039/2014

privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare și a organigramei Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I“

Monitorul Oficial nr. 200 din 21.03.2014

În conformitate cu următoarele prevederi legale:

- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2013 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și pentru luarea unor măsuri în domeniul învățământului;

- Legea bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației naționale și ministrul delegat pentru învățământ superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică emit prezentul ordin.

Art. 1

Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I“, cuprins în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2

Se aprobă Organigrama Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I“, prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3

La data intrării în vigoare a prezentului ordin, prevederile Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.421/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și organigrama Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I“ București se abrogă.

Art. 4

Direcția generală învățământ superior și Biblioteca Centrală Universitară "Carol I“ vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației naționale,

Remus Pricopie

Ministrul delegat pentru învățământ superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică,

Mihnea Cosmin Costoiu