Decizia CCR nr. 30 din 3.02.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 24 alin. (1) din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, excepție ridicată de Eugen Ion și Adriana Ion, prin mandatar, în Dosarul nr. 9.989/3/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 707D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, autorii excepției de neconstituționalitate au depus note scrise în susținerea acesteia.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Arată că autorii excepției consideră că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care creanțele pot fi cesionate unor societăți de recuperare a creanțelor, iar nu unor instituții cu activitate bancară de același tip cu instituția cedentă. Aceștia pornesc de la faptul că o asemenea cesiune schimbă natura juridică a creanței cesionate, creează un dezechilibru semnificativ între părțile contractante, iar debitorul cedat nu mai beneficiază de prevederile legislației specifice privind protecția consumatorului. Cesionarul, societate de recuperare creanțe, ar putea declara scadența anticipată a contractului de credit, ceea ce reprezintă o încălcare a drepturilor fundamentale. Astfel, reprezentantul Ministerului Public apreciază că premisele de la care se pleacă sunt greșite și nu au în vedere mecanismele și efectele pe care le produce o cesiune de creanță. Cesiunea de creanță operează o transmitere a obligației, o schimbare a creditorului și nu operează asupra creanței cesionate, nu îi schimbă natura. Debitorul cedat poate opune cesionarului toate excepțiile și apărările pe care і le-ar fi putut opune cedentului. În această perspectivă declararea scadenței anticipate nu funcționează decât ca o consecință a neexecutării unei obligații contractuale, debitorul cedat putându-se apăra pe fond împotriva unei asemenea măsuri a cesionarului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 3 iulie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 9.989/3/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, excepție ridicată de Eugen Ion și Adriana Ion, prin mandatar, într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva unei decizii a Curții de Apel București privind anularea unui contract de cesiune.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 190/1999 sunt neconstituționale deoarece permit interpretarea prea extensivă a textului legal în ceea ce privește cesiunea creanțelor ipotecare. Se susține că cesiunea de creanțe decurgând din contractul de credit ar trebui să fie permisă doar între instituții de același tip ca și instituția bancară, respectiv către instituții bancare autorizate.

7. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Arată că prin critica formulată, autorii excepției, nemulțumiți de actuala soluție legislativă, tind la completarea reglementării criticate în sensul că cesiunea de creanță decurgând din contractul de credit ar trebui să fie permisă doar între instituții de același tip ca și instituția bancară, respectiv către instituții financiar bancare autorizate.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 14 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, text de lege care are următorul cuprins: "Creanțele ipotecare, care fac parte din portofoliul unei instituții autorizate prin lege, pot fi cesionate unei alte instituții de același tip ori altor entități autorizate și reglementate în acest sens prin legi speciale. "

13. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că motivarea autorilor nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate, iar din textele constituționale invocate nu se poate desluși în mod clar o critică de neconstituționalitate datorită lipsei rezonabile de legătură cu soluția legislativă cuprinsă în textul criticat, Curtea urmează să respingă excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorilor acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).