HG nr. 130/2015 - echipamentele radio şi echipamentele terminale de comunicaţii electronice şi recunoaşterea mutuală a conformităţii acestora

Index
HG nr. 130/2015 - echipamentele radio şi echipamentele terminale de comunicaţii electronice şi recunoaşterea mutuală a conformităţii acestora
Anexa 1 - Echipamentele care nu intră în domeniul de aplicare a acestei hotărâri, astfel cum este prevăzut la art. 3 din hotărâre.
Anexa 2 - Modulul A.
Anexa 3 - Controlul intern al producției împreună cu încercări specifice ale aparatelor.
Anexa 4 - Dosarul tehnic de construcție.
Anexa 5 - Asigurarea calității complete.
Anexa 6 - Criteriile minime pentru desemnarea organismelor notificate.
Anexa 7 - Marcajul de conformitate și identificatorul de clasă.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRENr. 130/2015

privind echipamentele radio și echipamentele terminale de comunicații electronice și recunoașterea mutuală a conformității acestora

Monitorul Oficial nr. 202 din 26.03.2015

Având în vedere art. II din Ordonanța Guvernului nr. 8/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislației Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a produselor, precum și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 22 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

CAPITOLUL I

Dispoziții generale

Art. 1.

Prezenta hotărâre stabilește cadrul de reglementare pentru introducerea pe piață, libera circulație și punerea în funcțiune pe teritoriul României a echipamentelor radio și a echipamentelor terminale de comunicații electronice, precum și procedurile de evaluare a conformității și de marcare a acestora.

Art. 2.

Fără a aduce atingere legislației în vigoare, prezenta hotărâre se aplică și aparatului definit la art. 5 lit. a), care:

a) include, ca o parte integrantă sau ca un accesoriu, un dispozitiv medical, inclusiv un dispozitiv medical implantabil activ, în înțelesul prevederilor legislației ce reglementează dispozitivele medicale implantabile active;

b) constituie o componentă sau o unitate tehnică separată a unui vehicul, în înțelesul Regulamentului (CE) nr. 661/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind cerințele de omologare de tip pentru siguranța generală a autovehiculelor, a remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate care le sunt destinate.

Art. 3.

Prezenta hotărâre nu se aplică echipamentelor prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 4.

Prezenta hotărâre nu se aplică aparatelor utilizate exclusiv în cadrul activităților din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, inclusiv cel al protecției intereselor economice ale statului, dacă aceste interese se referă la securitatea națională, precum și în cadrul activităților statului din domeniul dreptului penal.

Art. 5.

(1) În înțelesul prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) aparat - orice echipament care este fie echipament radio, fie echipament terminal de comunicații electronice sau amândouă;

b) clasă de echipamente - clasă care identifică anumite tipuri particulare de aparate care sunt considerate similare în conformitate cu prezenta hotărâre, precum și interfețele pentru care aparatele sunt concepute; aparatele pot să aparțină mai multor clase de echipamente;

c) dosar tehnic de construcție - dosar care descrie aparatul și care furnizează informațiile și explicațiile care arată cum au fost îndeplinite cerințele esențiale aplicabile;

d) echipament terminal de comunicații electronice - un produs sau o parte componentă relevantă din acesta, care permite comunicația și care este destinat să fie conectat direct ori indirect, prin orice mijloace, la interfețele rețelelor publice de comunicații electronice;

e) echipament radio - un produs sau o parte componentă relevantă a acestuia, capabil să comunice prin intermediul emisiei și/sau recepției undelor radio utilizând spectrul alocat radiocomunicațiilor terestre/spațiale;

f) interfață - punct terminal al rețelei, care este punctul de conexiune fizică la nivelul căruia utilizatorului îi este asigurat accesul la rețeaua publică de comunicații electronice, sau o interfață radio specificând calea radio între echipamentele radio, incluzându-se în ambele cazuri și specificațiile tehnice ale acestora;

g) introducere pe piață - punerea la dispoziție pentru prima dată a unui produs pe piața Uniunii Europene;

h) punere la dispoziție pe piață - furnizarea unui produs pentru distribuție, consum sau uz pe piața Uniunii Europene în cursul unei activități comerciale, contra cost sau gratuit;

i) punere în funcțiune - prima utilizare, în scopul propus, în Uniunea Europeană a echipamentului care intră în aria de aplicare a prezentei hotărâri;

j) standard armonizat - un standard adoptat, pe baza unei cereri din partea Comisiei Europene, de către unul dintre organismele europene de standardizare enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1.025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE și 93/15/CEE ale Consiliului și a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE și 2009/105/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului și a Deciziei nr. 1.673/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului;

k) unde radio - unde electromagnetice cu frecvențe cuprinse între 9 kHz și 3.000 GHz, care se propagă în spațiu fără ghidare artificială;

l) trasabilitate - identificarea persoanelor responsabile de producerea, importul, achiziția intracomunitară, introducerea pe piață și punerea la dispoziție pe piață a unui aparat.

(2) În cuprinsul prezentei hotărâri sunt, de asemenea, aplicabile definițiile prevăzute în art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările și completările ulterioare, precum și în Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93.

CAPITOLUL II

Cerințe esențiale

Art. 6.

(1) Toate aparatele trebuie să îndeplinească următoarele cerințe esențiale:

a) de protecție a sănătății și siguranței utilizatorului și a oricărei altei persoane, incluzând obiectivele referitoare la cerințele de securitate prevăzute în Directiva 2006/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la echipamentele electrice destinate utilizării în cadrul unor anumite limite de tensiune, dar fără aplicarea vreunei limite de tensiune;

b) de protecție privind compatibilitatea electromagnetică prevăzute în Directiva 2004/108/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la compatibilitatea electromagnetică și de abrogare a Directivei 89/336/CEE.

(2) Echipamentele radio trebuie să fie construite astfel încât să utilizeze eficient spectrul radio atribuit radiocomunicațiilor terestre sau spațiale și resursele orbitale pentru a se evita interferențele prejudiciabile.

(3) În cazul în care Comisia Europeană stabilește cerințe suplimentare pentru aparate din unele clase de echipamente ori aparatele de un anumit tip, acestea vor fi construite astfel încât:

a) să conlucreze prin intermediul rețelelor cu alte aparate și să poată fi conectate la interfețe adecvate în Uniunea Europeană;

b) să nu afecteze rețeaua sau funcționarea acesteia și să nu folosească în mod necorespunzător resursele acesteia, cauzând o degradare inacceptabilă a serviciului;

c) să încorporeze sisteme de protecție care să asigure că datele cu caracter personal și viața privată ale utilizatorului și ale abonatului sunt protejate;

d) să prezinte caracteristici care asigură evitarea fraudelor;

e) să prezinte caracteristici care asigură accesul la serviciile de urgență;

f) să prezinte caracteristici care permit folosirea acestora de către persoanele cu anumite deficiențe.

CAPITOLUL III

Notificarea și publicarea specificațiilor de interfață

Art. 7.

(1) Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, denumită în continuare ANCOM, notifică Comisiei Europene interfețele radio reglementate, în măsura în care interfețele menționate nu au fost notificate în temeiul prevederilor Directivei 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice.

(2) ANCOM notifică Comisiei Europene tipurile de interfețe oferite în România de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice.

Art. 8.

(1) Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice au obligația de a publica și a actualiza specificațiile tehnice, precise și adecvate, de o manieră ușor accesibilă, pentru toate interfețele oferite de aceștia, înainte ca serviciile furnizate prin interfețe să fie disponibile publicului.

(2) Furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sunt obligați de asemenea să furnizeze, într-un termen rezonabil, însă nu mai târziu de 45 zile, informațiile prevăzute la alin. (1) ori de câte ori acestea sunt solicitate de părțile interesate.

(3) Specificațiile tehnice de interfață prevăzute la alin. (1) trebuie să includă:

a) detalii care să permită proiectarea echipamentelor terminale de comunicații electronice capabile să utilizeze toate serviciile furnizate prin aceste interfețe;

b) toate informațiile necesare pentru a permite producătorilor să realizeze încercările relevante privind verificarea cerințelor esențiale aplicabile echipamentelor terminale de comunicații electronice.

CAPITOLUL IV

Standarde armonizate

Art. 9.

(1) Aparatele sunt prezumate ca fiind conforme cu cerințele esențiale aplicabile prevăzute la art. 6, dacă sunt în concordanță cu prevederile standardelor armonizate pentru echipamentele radio și echipamentele terminale de comunicații electronice sau cu părți din acestea și ale căror numere de referință au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(2) Standardele armonizate elaborate pentru punerea în aplicare a Directivei 2006/95/CE sau a Directivei 2004/108/CE, ale căror numere de referință au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pot fi utilizate ca bază pentru prezumția conformității cu cerințele esențiale prevăzute la art. 6.

(3) În cazul în care un producător nu a aplicat standarde armonizate sau a omis unele părți aplicabile ale unui standard armonizat, documentația tehnică va include descrieri și explicații ale soluțiilor adoptate pentru îndeplinirea cerințelor esențiale.

(4) În cazul prevăzut la alin. (3), producătorul are obligația să ceară avizul unui organism notificat.

(5) În cazul în care conformitatea cu standardele armonizate nu garantează, astfel cum rezultă din măsurători în laborator, îndeplinirea cerințelor esențiale specificate la art. 6, ANCOM inițiază, în cazuri justificate, procedura prevăzută la art. 5 alin. (2) din Directiva 1999/5/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 1999 privind echipamentele hertziene și echipamentele terminale de telecomunicații și recunoașterea reciprocă a conformității acestora.

(6) Lista cuprinzând standardele române care adoptă standarde armonizate din domeniul echipamentelor radio și echipamentelor terminale de comunicații electronice se aprobă și se actualizează prin ordin al ministrului pentru societatea informațională și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

CAPITOLUL V

Introducerea aparatelor pe piață

Art. 10.

Se admit introducerea pe piață și punerea la dispoziție pe piață doar a aparatelor care sunt conforme cu cerințele esențiale prevăzute la art. 6, precum și cu celelalte dispoziții relevante ale prezentei hotărâri, în cazul în care acestea sunt instalate, întreținute și utilizate corespunzător, conform scopului pentru care au fost produse.

Art. 11.

(1) Producătorul sau persoana responsabilă cu introducerea pe piață a aparatelor are obligația de a furniza utilizatorului:

a) toate informațiile privind destinația și folosirea aparatului, inclusiv valoarea ratei de absorbție specifică (SAR) în cazul echipamentelor radio, sub forma unui manual de utilizare, oferit pe hârtie și/sau pe suport CD-ROM, redactat în limba română, fără a fi exclusă furnizarea acestuia și în alte limbi de circulație internațională;

b) declarația de conformitate cu cerințele esențiale.

(2) Declarația de conformitate, prin care producătorul își asumă responsabilitatea pentru conformitatea aparatului, se redactează într-una din limbile oficiale ale Uniunii Europene, iar o copie a acesteia se traduce în limba română.

(3) Declarația de conformitate poate fi pusă la dispoziția utilizatorului prin intermediul unei pagini de internet sau pe suport CD-ROM, în cazul în care acesta are posibilitatea accesării informațiilor prin intermediul acestor mijloace ori pe hârtie.

(4) În situația în care aparatul nu este însoțit de o copie a declarației de conformitate, manualul pentru utilizator va conține o declarație simplificată cu următoarea formulare în limba română: "Prin prezenta, declarăm că acest produs este în conformitate cu cerințele esențiale și cu alte prevederi relevante din Directiva 1999/5/CE."

(5) Declarația simplificată prevăzută la alin. (4) va fi însoțită și de adresa exactă a paginii de internet unde poate fi identificată declarația de conformitate.

Art. 12.

(1) În cazul echipamentelor radio, pentru îndeplinirea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. a), este necesar:

a) ca pe ambalaj și în instrucțiunile de utilizare să se poată identifica indicația că echipamentul radio este destinat să fie utilizat și în România;

b) să se aplice pe echipament, ambalaj și instrucțiuni de utilizare indicatorul de clasă menționat în secțiunea В din anexa nr. 7, prin care se atenționează utilizatorul asupra oricărei restricții de folosire sau despre obligația obținerii licenței de utilizare a frecvențelor radio pentru respectivele echipamente, atunci când este cazul.

(2) Informațiile prevăzute la alin. (1) vor fi evidențiate într-o manieră clară, lizibilă și accesibilă.

Art. 13.

(1) În situația în care echipamentele radio funcționează în benzi de frecvențe radio a căror utilizare nu este armonizată în Uniunea Europeană, producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia stabilit în Uniunea Europeană sau persoana responsabilă cu introducerea pe piață a aparatelor trebuie să notifice, în scris, intenția de a introduce astfel de echipamente radio pe piață.

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) va fi transmisă ANCOM și trebuie făcută cu cel puțin 4 săptămâni înainte de data la care se intenționează introducerea pe piață a acestor echipamente și trebuie să conțină:

a) informații referitoare la caracteristicile radio ale echipamentului, în special cele privind benzile de frecvențe, ecartul dintre canale, tipul de modulație și puterea de radiofrecvență;

b) atunci când este cazul, numărul de identificare a organismului notificat pentru îndeplinirea prevederilor specificate în anexa nr. 4 sau 5.

(3) ANCOM este responsabilă pentru evaluarea informațiilor furnizate în conformitate cu prevederile alin. (2).

(4) Procedura de notificare a intenției de introducere pe piață a echipamentelor radio ce funcționează în benzi de frecvențe radio a căror utilizare nu este armonizată în Uniunea Europeană se adoptă prin decizie a președintelui ANCOM și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 14.

În cazul echipamentelor terminale de comunicații electronice informațiile privind folosirea acestora trebuie să fie suficiente și bine puse în evidență pentru identificarea interfețelor rețelelor publice de comunicații electronice la care acestea sunt destinate a fi conectate.

Art. 15.

În cazul în care Comisia Europeană a adoptat, pentru aparate deja introduse pe piață, cerințe suplimentare în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3), acestea pot fi menținute pe piață în perioada stabilită conform deciziilor adoptate de Comisia Europeană.

CAPITOLUL VI

Punerea în funcțiune și dreptul de conectare

Art. 16.

Punerea în funcțiune a aparatelor, în scopul utilizării potrivit destinației lor, este permisă numai dacă acestea respectă cerințele esențiale corespunzătoare prevăzute la art. 6, precum și celelalte dispoziții relevante ale prezentei hotărâri.

Art. 17.

(1) Restricționarea punerii în funcțiune a echipamentelor radio poate fi dispusă de către ANCOM numai pentru motive legate de:

a) utilizarea eficientă și corespunzătoare a spectrului radio;

b) evitarea interferențelor prejudiciabile;

c) probleme privind sănătatea publică.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) poate fi dispusă fără ca acest lucru să fie în contradicție cu prevederile art. 16 ori cu condițiile de utilizare a frecvențelor radio în conformitate cu prevederile legii.

Art. 18.

(1) Furnizorii rețelelor publice de comunicații electronice au obligația, la solicitarea părții interesate, de a conecta echipamentele terminale de comunicații electronice la interfețele adecvate în cazul în care echipamentele în cauză îndeplinesc cerințele esențiale aplicabile prevăzute la art. 6.

(2) Furnizorii rețelelor publice de comunicații electronice nu pot refuza din motive tehnice, invocând aplicarea art. 19, conectarea echipamentelor terminale în condițiile alin. (1).

Art. 19.

(1) ANCOM poate autoriza un furnizor al unei rețele publice de comunicații electronice să refuze conectarea, să deconecteze sau să retragă din serviciu un aparat declarat conform cu cerințele esențiale aplicabile, în cazul în care se consideră că:

a) produce perturbarea gravă a unei rețele;

b) produce interferențe prejudiciabile;

c) afectează rețeaua sau funcționarea acesteia.

(2) Autorizarea prevăzută la alin. (1) se acordă ca urmare a cererii temeinic motivate a furnizorului unei rețele publice de comunicații electronice, solicitarea urmând a include următoarele:

a) dovada că există una dintre situațiile prevăzute la alin. (1);

b) dovada evaluării conformității aparatului și a îndeplinirii de către acesta a cerințelor esențiale;

c) referire la standardele armonizate aplicate, precum și la alte standarde sau reglementări tehnice cuprinse în actele normative în vigoare;

d) clarificări și elemente suplimentare de la furnizor, dacă este necesar.

(3) ANCOM informează furnizorul unei rețele publice de comunicații electronice asupra deciziei luate, în cel mult 30 de zile, specificând motivele pentru adoptarea acesteia.

(4) Ulterior autorizării, în conformitate cu prevederile prezentului articol, ANCOM notifică această măsură Comisiei Europene.

Art. 20.

(1) În situații de urgență, furnizorii rețelelor publice de comunicații electronice pot deconecta aparatul fără autorizarea prealabilă din partea ANCOM, dacă sunt îndeplinite, simultan, următoarele condiții:

a) informarea de îndată a ANCOM;

b) protecția rețelei impune deconectarea aparatului fără întârziere;

c) utilizatorului і se poate oferi pe loc o soluție de înlocuire imediată a echipamentului, fără cheltuieli pentru acesta.

(2) Informarea transmisă către ANCOM va fi însoțită de dovezile privind procedura de urgență, precum și îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1).

(3) Ulterior analizării documentației prezentate de către furnizorul unei rețele publice de comunicații electronice conform alin. (1), ANCOM va decide și îl va informa pe acesta, în termen de maximum 10 zile, dacă se menține măsura deconectării aparatului în condițiile prezentului articol sau se permite reconectarea acestuia.

CAPITOLUL VII

Libera circulație a aparatelor

Art. 21.

(1) Pe teritoriul României nu pot fi interzise, limitate sau împiedicate introducerea pe piață și punerea în funcțiune a aparatelor care îndeplinesc toate dispozițiile prezentei hotărâri, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 13, 17 și 41.

(2) Pe teritoriul României se interzice fabricarea, deținerea, importul, publicitatea, comercializarea sau utilizarea echipamentelor radio destinate să producă interferențe prejudiciabile.

(3) Este permisă prezentarea la târgurile comerciale, expoziții, demonstrații și altele asemenea a aparatelor care nu respectă dispozițiile prezentei hotărâri, cu condiția ca acestea să poarte un semn distinctiv, vizibil, care să indice în mod clar că nu pot fi comercializate sau puse în funcțiune până când nu îndeplinesc condițiile de conformitate.

CAPITOLUL VIII

Evaluarea conformității

Art. 22.

(1) Înainte de introducerea aparatelor pe piață, producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia stabilit în Uniunea Europeană folosește, în scopul demonstrării îndeplinirii cerințelor esențiale prevăzute la art. 6, procedurile de evaluare a conformității prevăzute la art. 23-26.

(2) Persoana responsabilă cu introducerea pe piață a aparatelor are obligația să se asigure, înaintea introducerii pe piață a aparatelor, că producătorul sau reprezentantul său autorizat a respectat procedura corespunzătoare de evaluare a conformității.

Art. 23.

Evaluarea conformității aparatelor cu cerința esențială prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. a) poate să fie făcută utilizându-se procedurile prevăzute în Directiva 2006/95/CE, atunci când aparatele sunt în domeniul de aplicare a acesteia, ca alternativă la procedurile prevăzute la art. 24-26.

Art. 24.

Echipamentele terminale de comunicații electronice care nu utilizează spectrul alocat comunicațiilor radio terestre sau spațiale și părțile de recepție ale echipamentelor radio se supun procedurilor de evaluare a conformității, prevăzute în oricare dintre anexele nr. 2, 4 sau 5, la alegerea producătorului.

Art. 25.

Atunci când s-au aplicat standardele armonizate prevăzute la art. 9 alin. (1), echipamentele radio care nu se află în domeniul de aplicare a art. 24 se supun procedurilor de evaluare a conformității, prevăzute în oricare dintre anexele nr. 3, 4 sau 5, la alegerea producătorului.

Art. 26.

Atunci când nu s-au aplicat ori s-au aplicat numai parțial standardele armonizate prevăzute la art. 9 alin. (1), echipamentele radio care nu se află în domeniul de aplicare a art. 24 se supun procedurilor de evaluare a conformității, prevăzute în anexa nr. 4 sau 5, la alegerea producătorului.

Art. 27.

Înregistrările și corespondența legate de aplicarea procedurilor de evaluare a conformității, prevăzute la art. 23- 26, se vor face în limba română sau într-o limbă de circulație internațională agreată de organismul de notificare implicat.

CAPITOLUL IX

Marcajul de conformitate CE și alte inscripții

Art. 28.

(1) Aparatele care îndeplinesc toate cerințele esențiale aplicabile poartă marcajul de conformitate CE. Elementele de identificare a marcajului de conformitate CE sunt prevăzute în anexa nr. 7.

(2) Marcajul de conformitate CE se aplică, înainte ca aparatul să fie introdus pe piață, numai de către producător, de reprezentantul autorizat al acestuia stabilit în Uniunea Europeană ori de persoana responsabilă cu introducerea pe piață a aparatelor.

(3) Dacă pentru evaluarea conformității este utilizată una dintre procedurile prevăzute în anexa nr. 3, 4 sau 5, marcajul de conformitate CE trebuie însoțit de numerele de identificare ale tuturor organismelor notificate implicate desemnate conform art. 32 alin. (1) și (2).

(4) Numerele de identificare trebuie să aibă aceeași înălțime ca și marcajul CE.

(5) Atunci când persoana care a aplicat marcajul nu este identificabilă, răspunderea juridică aparține deținătorului aparatului din momentul în care a fost descoperită nonconformitatea.

Art. 29.

În cazul echipamentelor radio, marcajul de conformitate CE este însoțit suplimentar de identificatorul clasei de echipament, atunci când un astfel de identificator a fost atribuit. Identificatorul de clasă este prezentat în anexa nr. 7.

Art. 30.

(1) Marcajul de conformitate CE, aplicat cu respectarea prevederilor art. 28 și 29, trebuie să fie lizibil, rezistent la ștergere și aplicat în mod vizibil direct pe aparat sau pe o placă de marcaj aplicată aparatului, precum și pe ambalajul și instrucțiunile de utilizare ce îl însoțesc.

(2) Se interzice aplicarea pe aparate, indiferent dacă satisfac sau nu cerințele esențiale aplicabile, a marcajelor care pot induce în eroare terțe părți, în ceea ce privește semnificația și forma marcajului de conformitate CE, așa cum sunt specificate în anexa nr. 7.

(3) Aplicarea oricărui alt marcaj este permisă numai cu condiția ca vizibilitatea și lizibilitatea marcajului de conformitate CE să nu fie afectate.

Art. 31.

Aparatele se identifică de producător pe baza tipului, lotului și/sau numărului de serie și prin denumirea producătorului sau a persoanei responsabile cu introducerea pe piață.

CAPITOLUL X

Organisme notificate

Art. 32.

(1) Ministerul pentru Societatea Informațională, denumit în continuare MSI, este autoritatea de notificare responsabilă cu stabilirea și punerea în aplicare a procedurilor necesare pentru evaluarea și notificarea organismelor de evaluare a conformității și de supraveghere a organismelor de evaluare a conformității notificate din domeniul reglementat de prezenta hotărâre.

(2) MSI notifică Comisiei Europene organismele desemnate să realizeze sarcinile prevăzute în cap. VIII.

(3) Procedura privind desemnarea la nivel național și notificarea organismelor care îndeplinesc sarcinile relevante referitoare la realizarea evaluării conformității produselor din domeniul reglementat de prezenta hotărâre se adoptă, în condițiile legii, prin ordin al ministrului pentru societatea informațională în conformitate cu cerințele prevăzute în anexa nr. 6.

CAPITOLUL XI

Supravegherea pieței

Art. 33.

(1) Activitatea de supraveghere și control al pieței în scopul asigurării îndeplinirii dispozițiilor prezentei hotărâri și a obligațiilor operatorilor economici care decurg din Regulamentul (CE) nr. 765/2008, precum și în vederea identificării trasabilității aparatelor în cadrul lanțului de distribuție se exercită de către ANCOM și, conform legislației din domeniul protecției consumatorului, în cazul aparatelor achiziționate de către persoanele fizice, de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, denumită în continuare ANPC.

(2) ANCOM și ANPC, denumite în continuare autorități de supraveghere și control, acționează prin personalul de specialitate, respectiv personalul specializat, împuternicit în acest scop.

(3) MSI notifică Comisiei Europene organismele, autoritățile de supraveghere și control al pieței.

(4) ANCOM și ANPC organizează și desfășoară activitatea de supraveghere și control în conformitate cu prevederile art. 15-29 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008.

(5) Personalul autorităților de supraveghere și control poate solicita, în vederea verificării îndeplinirii prevederilor prezentei hotărâri, producătorului sau reprezentantului autorizat al acestuia stabilit în Uniunea Europeană traducerea în limba română a dosarului tehnic al produsului și/sau a declarației de conformitate CE.

(6) În cazul în care producătorul ori reprezentantul autorizat al acestuia nu este stabilit pe teritoriul național, obligația prevăzută la alin. (5) este adusă la îndeplinire de către persoana responsabilă cu introducerea pe piață a aparatelor.

(7) În situația prevăzută la alin. (5) sau (6), personalul autorităților de supraveghere și control va preciza partea documentației ce se impune a fi tradusă. Traducerea autorizată în limba română și transmiterea documentelor către autoritatea de supraveghere se realizează într-un timp rezonabil, însă nu mai târziu de 30 de zile de la data solicitării.

Art. 34.

ANCOM și ANPC pot încheia, în vederea punerii în aplicare a prezentei hotărâri, un protocol de colaborare prin care se vizează asigurarea schimbului de informații în vederea îmbunătățirii măsurilor de identificare a produselor neconforme și întreprinderii acțiunilor necesare în vederea eliminării acestora.

Art. 35.

(1) Producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia stabilit în Uniunea Europeană, persoana responsabilă cu introducerea pe piață a aparatelor ori distribuitorul are obligația de a se supune controlului, de a deține și de a prezenta spre examinare, la cererea personalului autorităților de supraveghere și control, documentele ce atestă îndeplinirea dispozițiilor prezentei hotărâri, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(2) Distribuitorul sau utilizatorul, persoană fizică sau juridică, are obligația de a se supune controlului, de a comunica, la solicitarea motivată a personalului autorităților de supraveghere și control, persoana care i-а furnizat aparatul cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Art. 36.

(1) ANCOM sau ANPC poate să hotărască, în orice moment, potrivit atribuțiilor stabilite conform legii, efectuarea încercărilor tehnice pentru verificarea conformității aparatelor cu cerințele esențiale aplicabile, pe baza standardelor armonizate relevante precizate în declarația de conformitate CE.

(2) În vederea efectuării încercărilor potrivit prevederilor alin. (1), producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia stabilit în Uniunea Europeană, persoana responsabilă cu introducerea pe piață a aparatelor ori distribuitorul are obligația de a permite personalului ANCOM sau ANPC, după caz, prelevarea, pe bază de proces-verbal, a unui număr adecvat de eșantioane ale aparatului ce urmează a fi supus la încercări.

(3) Cheltuielile determinate de efectuarea încercărilor prevăzute la alin. (1) sunt suportate de ANCOM sau ANPC, după caz.

(4) Dacă în urma încercărilor se constată că aparatul nu îndeplinește cerințele esențiale, toate cheltuielile determinate de efectuarea încercărilor prevăzute la alin. (1) sunt suportate, integral, de către producător ori de către responsabilul autorizat al acestuia. În cazul în care producătorul ori reprezentantul autorizat al acestuia nu este stabilit pe teritoriul național, cheltuielile sunt suportate, integral, de către persoana responsabilă cu introducerea pe piață a aparatelor.

(5) În situația în care persoana responsabilă cu introducerea pe piață a aparatelor nu poate fi identificată ori persoana controlată nu furnizează informații de natură a conduce la identificarea acesteia, cheltuielile se suportă de operatorul economic controlat.

(6) Prin derogare de la prevederile art. 29 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 306/2011 privind unele măsuri de supraveghere a pieței produselor reglementate de legislația Uniunii Europene care armonizează condițiile de comercializare a acestora, în cazul în care încercările prevăzute la alin. (1) sunt realizate în laboratorul propriu al ANCOM, prevederile alin. (4) și (5) nu se aplică.

Art. 37.

În cazul cheltuielilor suportate de către ANCOM, individualizarea acestora în vederea determinării sumei ce urmează a fi recuperată în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (4) se realizează prin decizie a președintelui ANCOM, fiind aplicabile dispozițiile art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările și completările ulterioare.

CAPITOLUL XII

Contravenții și sancțiuni

Art. 38.

(1) Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni, următoarele fapte:

a) nerespectarea de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice a obligațiilor prevăzute la art. 8 alin. (1);

b) refuzul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice de a pune la dispoziție oricărei părți interesate specificațiile tehnice pentru interfețele oferite;

c) introducerea pe piață, punerea la dispoziție pe piață și/sau punerea în funcțiune a aparatelor fără respectarea cerințelor esențiale prevăzute la art. 6;

d) refuzul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice de a conecta un aparat declarat conform cu cerințele esențiale, de deconectare a acestuia ori retragere din serviciu în situația îndeplinirii cerințelor esențiale, fără autorizarea obținută în condițiile art. 19;

e) deconectarea unui aparat de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice cu nerespectarea condițiilor prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. a)-c);

f) nerespectarea de către producător, persoana responsabilă cu introducerea pe piață a aparatelor ori de către persoana care pune la dispoziție aparatul a obligației de furnizare a datelor prevăzute la art. 11 alin. (1);

g) nerespectarea de către producător, persoana responsabilă cu introducerea pe piață a aparatelor ori de către persoana care pune la dispoziție echipamentul radio a obligațiilor prevăzute la art. 12;

h) introducerea pe piață a echipamentelor radio ce funcționează în benzi de frecvențe radio a căror utilizare nu este armonizată în Uniunea Europeană fără respectarea procedurii de notificare prevăzute la art. 13 alin. (1) și (2);

i) fabricarea, deținerea, importul, publicitatea, comercializarea sau utilizarea echipamentelor radio destinate să producă interferențe prejudiciabile;

j) expunerea și/sau demonstrațiile cu echipamente neconforme la târguri, expoziții și altele asemenea fără respectarea prevederilor art. 21 alin. (3);

k) nerespectarea de către producător sau reprezentantul autorizat al acestuia a procedurilor de evaluare a conformității potrivit cap. VIII;

l) introducerea pe piață, punerea la dispoziție sau punerea în funcțiune a aparatelor fără marcaj de conformitate CE;

m) introducerea pe piață, punerea la dispoziție, punerea în funcțiune a aparatelor fără precizarea numerelor de identificare ale tuturor organismelor notificate implicate, în condițiile art. 28 alin. (3);

n) introducerea pe piață, punerea la dispoziție, punerea în funcțiune a echipamentelor radio fără precizarea identificatorului clasei de echipament, în condițiile art. 29;

o) aplicarea pe aparat a unor marcaje susceptibile să inducă în eroare cu privire la înțelesul sau forma grafică a marcajului de conformitate CE;

p) refuzul operatorilor economici de a se supune activității de supraveghere și control al pieței ori de a prezenta spre examinare documente ce atestă îndeplinirea prevederilor prezentei hotărâri;

q) refuzul utilizatorilor de a se supune activității de supraveghere și control ori de a comunica, la solicitarea autorităților de supraveghere, persoana de la care au achiziționat aparatul;

r) refuzul producătorului, reprezentantului autorizat al acestuia, persoanei responsabile cu introducerea pe piață a aparatelor ori distribuitorului de a se preleva eșantioane în vederea supunerii la încercări tehnice;

s) nerespectarea de către persoana responsabilă cu introducerea pe piață a aparatelor a obligației prevăzute la art. 22 alin. (2).

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează astfel:

a) cele prevăzute la lit. a) și b), cu amendă de la 2.500 lei la 10.000 lei;

b) cele prevăzute la lit. c) și i), cu amendă de la 2.500 lei la 20.000 lei;

c) cele prevăzute la lit. d) și e), cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;

d) cele prevăzute la lit. f) și g), cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;

e) cele prevăzute la lit. h), k), I) și r), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;

f) cele prevăzute la lit. j), cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei;

g) cele prevăzute la lit. m) și n), cu amendă de la 1.000 lei la

2.500 lei;

h) cea prevăzută la lit. o), cu amendă de la 3.500 lei la 5.000 lei;

1) cele prevăzute la lit. p) și s), cu amendă de la 2.500 lei la 7.500 lei;

j) cea prevăzută la lit. q), cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Art. 39.

(1) Contravențiile prevăzute de prezenta hotărâre se constată prin procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii de către personalul autorităților de supraveghere și control.

(2) Sancțiunile principale pentru contravențiile prevăzute de prezenta hotărâre se aplică potrivit atribuțiilor stabilite conform legii:

a) de către personalul autorităților de supraveghere și control, în cazul contravențiilor prevăzute la art. 38 alin. (1) lit. a) și b), lit. d)-s);

b) prin rezoluție scrisă pe procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii de către președintele ANCOM, în cazul contravenției constatate de personalul ANCOM, contravenția prevăzută la art. 38 alin. (1) lit. c);

c) prin procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, în cazul contravenției constatate de personalul ANPC, contravenția prevăzută la art. 38 alin. (1) lit. c), potrivit competenței prevăzute la art. 33 alin. (1).

Art. 40.

(1) În cazul în care în urma verificărilor administrative ori a încercărilor tehnice se demonstrează că echipamentul ce poartă marcajul CE nu este conform cu cerințele esențiale, ANCOM sau ANPC dispune, potrivit competenței prevăzute la art. 33 alin. (1), cu titlu de sancțiune complementară, prin decizie, respectiv prin ordin și una dintre măsurile prevăzute de art. 21 paragraful 1 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008.

(2) Măsurile adoptate în conformitate cu prevederile alin. (1) trebuie să expună motivele pe care se bazează.

(3) Măsurile ce privesc produse nemarcate sau marcate incorect pot fi dispuse numai după comunicarea unei solicitări de aducere a aparatului în conformitate cu dispozițiile privind marcajul CE, într-un termen determinat, după caz.

(4) Măsurile adoptate în conformitate cu prevederile alin. (1) pot fi dispuse numai după ce producătorului, reprezentantului său autorizat sau oricărei altei părți interesate і s-a acordat posibilitatea de a-și prezenta punctul de vedere în prealabil, cu excepția cazului în care o astfel de consultare nu este posibilă ținând seama de caracterul urgent al măsurii care trebuie luată, în special cu privire la cerințele de interes public.

(5) Ordinul, respectiv decizia prevăzută la alin. (1) poate fi atacat/atacată în fața instanței de contencios administrativ.

(6) Ordinul, respectiv decizia prevăzută la alin. (1) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 41.

ANCOM poate să interzică sau să restricționeze, în condițiile art. 40, introducerea pe piață ori să dispună retragerea de pe piață a echipamentelor radio, inclusiv a tipurilor de echipamente radio pentru care se consideră, din motive întemeiate, că vor produce interferențe prejudiciabile, inclusiv interferențe cu serviciile existente sau planificate în cadrul benzilor de frecvențe prevăzute în Tabelul național de atribuire a benzilor de frecvențe radio.

Art. 42.

În situația în care ANCOM a dispus o măsură în conformitate cu prevederile art. 40 sau 41, aceasta va notifica Comisiei Europene măsura dispusă, specificând motivele care au stat la baza adoptării ei și dacă nonconformitatea este urmarea:

a) aplicării incorecte a standardelor armonizate;

b) insuficiențelor standardelor armonizate;

c) nonconformității cu cerințele esențiale aplicabile, prevăzute la art. 6, în cazul în care aparatele nu satisfac standardele armonizate;

d) cauzelor ce au legătură cu interferențele prejudiciabile.

Art. 43.

Măsurile dispuse în conformitate cu prevederile art. 40 sau 41 vor fi notificate producătorului sau persoanei responsabile pentru introducerea pe piață, dacă este cazul.

Art. 44.

Măsurile aplicate în conformitate cu prevederile art. 40 sau 41 trebuie să fie corelate cu gradul de risc sau de nonconformitate, iar impactul acțiunii asupra liberei circulații a aparatelor trebuie să nu fie mai mare decât este necesar pentru asigurarea utilizării eficiente și corespunzătoare a spectrului radio, evitarea interferențelor prejudiciabile sau a problemelor privind sănătatea publică.

Art. 45.

Contravențiilor prevăzute de prezenta hotărâre le sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

CAPITOLUL XIII

Dispoziții finale

Art. 46.

În cazul în care ANCOM sau ANPC deține date și/sau informații referitoare la eventuale dificultăți întâmpinate, de drept sau de fapt, cu ocazia introducerii pe piață din state terțe a echipamentelor radio și echipamentelor terminale de comunicații electronice, aceasta informează Comisia Europeană.

Art. 47.

(1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 88/2003 privind echipamentele radio și echipamentele terminale de telecomunicații și recunoașterea mutuală a conformității acestora, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din data de 17 iulie 2007.

Art. 48.

Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

*

Prezenta hotărâre transpune Directiva 1999/5/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind echipamentele hertziene și echipamentele terminale de telecomunicații și recunoașterea reciprocă a conformității acestora, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L, nr. 91 din 7 aprilie 1999.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

Ministrul pentru societatea informațională,

Sorin Grindeanu

Ministrul finanțelor publice,

Darius-Bogdan Vâlcov

Ministrul transporturilor,

Ioan Rus

Ministrul economiei, comerțului și turismului,

Mihai Tudose

Ministrul sănătății,

Nicolae Bănicioiu

Ministrul apărării naționale,

Mircea Dușa

Ministrul afacerilor externe,

Bogdan Lucian Aurescu

Prim-adjunctul directorului Serviciului Român de Informații,

Florian Coldea

Directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale,

Marcel Opriș

p. Directorul Serviciului de Protecție și Pază,

Gabriel Crețu

p. Directorul Serviciului de Informații Externe,

Silviu Predoiu

Președintele Autorității Naționale

pentru Protecția Consumatorilor,

Marius Alexandru Dunca

p. Președintele Autorității Naționale pentru Administrare

și Reglementare în Comunicații,

Bogdan Cristian Iana