Decizia CCR nr. 7/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice...

Comentarii

0

DECIZIA Nr. 7

din 28 ianuarie 2025

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului

plătit din fonduri publice, raportat la numărul crt. 4 din capitolul I lit. B din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, raportat la numărul crt. 4 din capitolul I lit. B din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, excepție ridicată de Bălosu Filuș-Sergiu și alții în Dosarul nr. 2.101/2/2019 al Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 358D/2020.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorii excepției de neconstituționalitate au formulat note scrise prin care solicită admiterea acesteia.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate întrucât în cauză este criticată o problemă de aplicare a legii rezultată dintr-o normă de trimitere.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 17 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 2.101/2/2019, Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 alin. (1) din secțiunea a 6-a din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, raportat la numărul crt. 4 de la capitolul I lit. B din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017. Excepția a fost ridicată de Bălosu Filuș-Sergiu și alții într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri privind drepturi salariale.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia arată, în esență, că excluderea sau limitarea vechimii în funcție, ca element de determinare a salariilor specialiștilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) este neconstituțională pentru că duce la discriminarea acestora față de celelalte persoane remunerate din fondurile publice care beneficiază de vechime în funcție.

7. Din tot personalul DIICOT, numai specialiștilor nu le este recunoscută și valorificată vechimea în funcție, în condițiile în care șoferii, grefierii, aprozii, experții criminaliști, referenții, beneficiază de ierarhizarea salariilor pe verticală (vechimea în funcție). Totodată, se creează o discriminare și între reclamanți, întrucât, indiferent de vechimea în funcție, toți au același salariu deși pentru personalul menționat în anexa nr. V cap. I lit. B sunt prevăzute, conform nr. crt. 4, salarii de bază diferențiate pe 6 praguri de vechime în funcție.

8. De asemenea, luarea în considerare numai a pragului minim, corespunzător vechimii de bază și nevalorificarea vechimii reale în funcție reprezintă o gravă încălcare a dreptului la muncă a dreptului de a fi remunerat pentru munca prestată conform principiilor care guvernează salarizarea din fonduri publice, respectiv principiul legalității și principiul ierarhizării.

9. Pe de-o parte, este firesc ca definiția vechimii în funcție din nota de subsol nr. 1 de la tabelul prevăzut în cap. I lit. B din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 să îi privească numai pe judecători, procurori, personalul asimilat acestora, magistrați-asistenți sau auditori de justiție, întrucât aceștia sunt beneficiarii direcți ai grilei de salarizare (de unde și sintagma „în sensul prezentului capitol”, respectiv în sensul capitolului I intitulat „Indemnizația de încadrare pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți”).

10. Pe de altă parte, definiția din nota de subsol menționată mai sus prevede un beneficiu pentru destinatari, în sensul că vechimea în funcție a unui procuror nu se raportează numai la vechimea în funcția de procuror, ci și la cea în funcția de judecător, magistrat-asistent etc. dacă persoana respectivă ar fi avut în trecut calitatea de judecător, magistrat-asistent etc. Ca atare, definiția din nota de subsol conferă dreptul destinatarilor direcți ai grilei la un cumul al vechimii în funcție. Or, autorii excepției nu pretind un astfel de beneficiu, deci nu susțin că le sunt aplicabile prevederile acestei note de subsol, ci solicită numai recunoașterea vechimii reale în funcția de specialiști în cadrul DIICOT.

11. Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CUR TEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 22 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, raportat la numărul crt. 4 de la capitolul I lit. B din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017.

16. Dispozițiile capitolului I lit. B și ale capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează indemnizația de încadrare pentru procurori, respectiv salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor.

17. Dispozițiile legale criticate punctual au următorul conținut:

— Art. 22 alin. (1) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017: „(1) Salariile de bază pentru specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și al celorlalte parchete, sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B nr. crt. 4.”

18. Autorii excepției susțin că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 — Egalitatea în drepturi, ale art. 41 — Munca și protecția socială a muncii, precum și ale art. 53 — Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, instanța de contencios constituțional reține că s-a mai pronunțat asupra prevederilor legale criticate, dar prin raportare la critici formulate dintr-o perspectivă diferită.

20. Curtea constată că, în realitate, autorii excepției contestă o situație de fapt nefavorabilă, cauzată, în esență, de aplicarea dispozițiilor criticate care fac o diferențiere între specialiștii D.I.I.C.O.T., pe de o parte, și judecători, procurori și magistrații-asistenți, de cealaltă parte, în ceea ce privește vechimea în funcție, concept diferit de vechimea în muncă. Însă această chestiune privește interpretarea și aplicarea legii de către instanțele judecătorești.

21. De altfel, Curtea reține că Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunțat asupra acestei chestiuni prin Decizia nr. 31 din 17 mai 2021 privind interpretarea și aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității

desfășurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare. Prin această decizie, instanța supremă a decis că, în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B de la cap. I din anexa nr.V la același act normativ vizează aplicarea acestor dispoziții doar în ceea ce privește vechimea în muncă, nu și vechimea în funcție.

22. Astfel, instanța supremă a arătat că faptul că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în cap. I lit. B din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că prin „vechime în funcție” în sensul capitolului se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție denotă că ierarhizarea salarizării în funcție de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu și categoriilor de personal a căror salarizare se stabilește prin „trimitere” la coeficientul de ierarhizare.

23. Mențiunea expresă a legiuitorului privind înțelegerea noțiunii de „vechime în funcție” trebuie interpretată în sensul limitării la funcțiile special și limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată.

24. Cu privire la interpretarea și aplicarea legii, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de

instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Printr-o jurisprudență constantă, Curtea s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunțat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Așadar, aplicarea și interpretarea legii nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție. Prin urmare, având în vedere că în prezenta cauză critica formulată vizează modul de interpretare și aplicare a legii la speța dedusă judecății, soluționarea acesteia excedează competenței Curții Constituționale. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată”, iar nu cu privire la modul de interpretare și aplicare a legii în concret la o cauză. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale criticate este inadmisibilă, prin prisma art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992.

← DECRET privind promulgarea Legii pentru modificarea și...		Decizia CCR nr. 581/2025 referitoare la excepția de... →

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Legea nr. 33/2026 pentru modificarea și completarea Legii nr. 236/2022 privind supravegherea prudențială a societăților de servicii de investiții financiare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative DECRET privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 236/2022 privind supravegherea prudențială a societăților de servicii de investiții financiare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative Decizia CCR nr. 581/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. c) și ale art. 93 alin. (3) din Codul penal DECIZIE privind numirea membrilor Comisiei pentru evaluarea performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici Decizia ÎCCJ nr. 39/2026: Inadmisibilitatea sesizării privind art. 207 alin. (6) Cod procedură penală