Legea nr. 30/2017 - completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor și al senatorilor

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

LEGE

pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor și al senatorilor

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. — La articolul 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, după alineatul (12) se introduce un nou alineat, alineatul (121), cu următorul cuprins:

„(121) Prin derogare de la art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care senatorii sau deputaţii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani.”

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

NICOLAE-LIVIU DRAGNEA 

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Bucureşti, 27 martie 2017.

Nr. 30.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Legea nr. 30/2017 - completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor și al senatorilor