Decizia CCR nr. 25 din 3.02.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 429,art. 430 alin. 2, art. 1.039,art. 1.040,art. 1.041 alin. 2-(5), art. 1.042 şi art. 1.044 alin. 1 din C. pr. civ.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 429,art. 430 alin. (2), art. 1.039,art. 1.040,art. 1.041 alin. (2)-(5), art. 1.042 și art. 1.044 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gherghina Olteanu în Dosarul nr. 3.161/327/2014 al Judecătoriei Tulcea și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 579D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată în ceea ce privește dispozițiile art. 429 și art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă, deoarece aceste dispoziții legale nu aduc atingere accesului liber la justiție, ci, dimpotrivă, asigură securitatea și stabilitatea juridică. În privința celorlalte dispoziții legale care instituie norme de procedură specială în privința soluționării cererii de evacuare, arată că, în realitate, criticile vizează o pretinsă omisiune legislativă, respectiv faptul că hotărârea pronunțată nu este supusă recursului. Apreciază că este vizat art. 1.041 alin. (5) din Codul de procedură civilă, iar critica este neîntemeiată, deoarece textul asigură două grade de jurisdicție, fond și apel, total devolutiv, iar existența recursului nu este impusă cu valoare de principiu constituțional.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 5 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3.161/327/2014, Judecătoria Tulcea a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 429,art. 430 alin. (2), art. 1.039,art. 1.040,art. 1.041 alin. (2)-(5), art. 1.042 și art. 1.044 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gherghina Olteanu într-o cauză având ca obiect soluționarea acțiunii în evacuare a acesteia, întemeiată pe dispozițiile art. 1.033-1.048 din Codul de procedură civilă.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textele legale criticate încalcă dreptul de acces liber la justiție prin aceea că autoarea excepției de neconstituționalitate nu beneficiază de calea de atac a recursului, fiind astfel limitat triplul grad de jurisdicție consacrat de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. A mai arătat că dispozițiile legale criticate îi încalcă dreptul de a beneficia de o ședință publică, astfel cum prevede art. 6 din Convenție, și, totodată, încalcă dreptul de proprietate astfel cum este consacrat de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Mai precizează că îi este limitat dreptul de a se adresa Curții Europene a Drepturilor Omului, deoarece art. 412 alin. (1) pct. 7 din codul de procedură civilă are un caracter facultativ și nu obligă instanța de fond să suspende cauza chiar dacă se face dovada existenței unei cauze aflate pe rolul Curții de la Strasbourg. În continuare arată că îi este încălcat dreptul la căsătorie și dreptul la viață privată și familială, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 12, respectiv art. 8 din Convenție.

6. Judecătoria Tulcea apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispozițiile art. 429 și art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă reglementează efectele hotărârilor judecătorești cu privire la dezînvestirea instanței după pronunțare și, respectiv, efectele autorității de lucru judecat, dispoziții legale care nu încalcă dreptul la viață, la integritate fizică și psihică, libertatea individuală și dreptul la apărare garantate de Constituție. Mai arată că reglementările legale criticate sunt garanții ale desfășurării normale a procesului civil. Cu privire la celelalte dispoziții criticate din Codul de procedură civilă, instanța apreciază, de asemenea, că sunt conforme cu Legea fundamentală, acestea reglementând procedura specială în cazul acțiunilor de evacuare din imobilele folosite sau ocupate fără drept, iar în conținutul acestora sunt cuprinse inclusiv prevederi care asigură dreptul părții pârâte la un proces echitabil, prin garantarea exercitării tuturor drepturilor procesuale. În privința invocării unor dispoziții din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța arată că prevederile convenționale nu impun un anumit număr al gradelor de jurisdicție sau un anumit număr al căilor de atac, ci presupun existența posibilității efective de a supune judecății unei instanțe naționale cazul violării unui drept consacrat de Convenție.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 429,art. 430 alin. (2), art. 1.039,art. 1.040,art. 1.041 alin. (2)-(5), art. 1.042 și art. 1.044 alin. (1) din Codul de procedură civilă, texte legale care au următorul cuprins:

- Art. 429 - Dezînvestirea instanței: "După pronunțarea hotărârii instanța se dezînvestește si niciun judecător nu poate reveni asupra părerii sale."]

- Art. 430 alin. (2): "(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."]

- Art. 1.039 - Evacuarea voluntară: "(1) Dacă locatarul sau ocupantul care a fost notificat în condițiile prezentului titlu a părăsit imobilul, locatorul sau proprietarul poate intra în posesia acestuia, de drept, fără nicio procedură judiciară de evacuare. În caz contrar, sunt incidente dispozițiile prezentului capitol.

(2) Se prezumă că imobilul este părăsit în caz de încetare a activității economice ori de încetare a folosirii imobilului de către locatar sau ocupant ori de către persoanele aflate sub controlul lor, precum și în cazul returnării cheilor imobilului, ridicării echipamentelor, mărfurilor sau altor bunuri mobile din imobil."]

- Art. 1.040. - Sesizarea instanței: "Dacă locatarul sau ocupantul notificat în condițiile prezentului titlu refuză să evacueze imobilul ori dacă locatarul a renunțat la dreptul său de a fi notificat și a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita instanței să dispună, prin hotărâre executorie, evacuarea imediată a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsă de titlu."]

- Art. 1.041 alin. (2) - (5): "(2) Cererea de evacuare se judecă de urgență, în camera de consiliu, cu dezbateri sumare, dacă s-a dat cu citarea părților.

(3) Întâmpinarea nu este obligatorie.

(4) Dacă s-a solicitat și plata chiriei ori a arenzii exigibile, instanța, cu citarea părților, va putea dispune odată cu evacuarea și obligarea pârâtului la plata acestora, inclusiv a sumelor devenite exigibile în cursul judecății.

(5) Hotărârea de evacuare este executorie și poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, sau de la comunicare, când s-a dat fără citarea lor."]

- Art. 1.042 - Apărările pârâtului în cazul judecării cu citare: "(1) Pârâtul chemat în judecată, potrivit procedurii prevăzute în prezentul titlu, nu poate formula cerere reconvențională, de chemare în judecată a altei persoane sau în garanție, pretențiile sale urmând a fi valorificate numai pe cale separată.

(2) Pârâtul poate invoca apărări de fond privind temeinicia motivelor de fapt și de drept ale cererii, inclusiv lipsa titlului reclamantului."]

- Art. 1.044 alin. (1): "Executarea hotărârii de evacuare nu va putea fi suspendată. Cu toate acestea, în cazul evacuării pentru neplata chiriei sau a arenzii se va putea dispune suspendarea executării hotărârii în cadrul contestației la executare sau a apelului exercitat de către pârât numai dacă acesta consemnează în numerar, la dispoziția creditorului, chiria sau arenda la care a fost obligat, suma stabilită pentru asigurarea ratelor de chirie sau arendă datorate până la data cererii de suspendare, precum și cea aferentă ratelor de chirie sau arendă ce ar deveni exigibile în cursul judecății procesului."

11. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 22 privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, art. 23 privind libertatea individuală și art. 24 privind dreptul la apărare. Din motivarea excepției de neconstituționalitate reiese că este invocată în susținerea acesteia și dispoziția constituțională a art. 21 privind accesul liber la justiție. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și familiale, art. 12 privind dreptul la căsătorie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1 privind protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenție.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, în privința dispozițiilor art. 429 și art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă, că aceste dispoziții vizează efectele hotărârilor judecătorești cu privire la dezînvestirea instanței după pronunțarea hotărârii și, respectiv, efectele autorității de lucru judecat. Referitor la aceste principii de drept, prin Decizia nr. 478 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 21 iulie 2006, Curtea a reținut că principiul potrivit căruia, după pronunțarea hotărârii, judecătorii nu mai pot reveni asupra deciziei luate nu numai că nu încalcă prevederile Constituției, ci, dimpotrivă, reprezintă o componentă esențială a ideii de justiție, a asigurării autorității de lucru judecat și a ocrotirii drepturilor procesuale ale părților, ca element fundamental al statului de drept. Principiul autorității lucrului judecat (res judicata) se coroborează cu regula că, odată pronunțată hotărârea definitivă, misiunea judecătorului care a participat la judecată se încheie (lata sententia, judex desinit esse judex). Ca efect juridic al acestei reguli, care ține de ordinea publică, pronunțarea hotărârii are și efect de desistare a instanței, iar judecătorul care s-a pronunțat nu poate reveni asupra părerii sale în respectiva cauză, cu mențiunea că părților le rămâne posibilitatea de a cere doar îndreptarea greșelilor materiale care s-ar strecura în hotărâre. De altfel, acest principiu fundamental al procedurii civile, recunoscut în numeroase țări de drept romano-germanic, este consacrat și în dreptul anglo-saxon sub numele de functus officio, adagiu din care decurge faptul că, după pronunțarea unei hotărâri definitive, instanțele nu mai pot reveni asupra acesteia, singura posibilitate de schimbare sau corectare a soluției rămânând exercitarea căilor de atac recunoscute de lege.

13. În privința dispozițiilor art. 1.039,art. 1.040,art. 1.041 alin. (2)-(5), art. 1.042 și art. 1.044 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că aceste dispoziții legale reglementează procedura specială a evacuării din imobile folosite sau ocupate fără drept. Dispozițiile legale criticate au fost adoptate de legiuitor în cadrul competenței sale astfel cum este consacrată prin prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2) și art. 129 potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

14. Potrivit art. 1.041 din Codul de procedură civilă, cererea de evacuare se soluționează, de principiu, cu citarea părților în vederea unor dezbateri sumare, în camera de consiliu. Ca excepție, atunci când cererea de evacuare este întemeiată pe un contract ce reprezintă titlu executoriu, citarea nu mai este necesară. Curtea reține că hotărârea de evacuare este executorie și poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă părțile au fost citate, sau de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor, ceea ce denotă faptul că procedura specială de soluționare a cererii de evacuare are un caracter urgent. Împotriva executării hotărâri de evacuare cei interesați pot introduce contestație la executare potrivit legii. Apărările pârâtului în cazul judecării cu citare sunt cele referitoare la temeinicia motivelor de fapt și de drept ale cererii introductive, precum și cele privind lipsa titlului în virtutea căruia reclamantul solicită evacuarea. În consecință, Curtea observă că procedura evacuării reglementată de dispozițiile legale criticate conține prevederi care asigură dreptul părților la un proces echitabil, prin garantarea exercitării tuturor drepturilor procesuale, fără a fi încălcate dispozițiile art. 22-24 din Constituție.

15. Referitor la critica privind limitarea accesului liber la justiție prin îngrădirea căii de atac a recursului, Curtea reține că principiul triplului grad de jurisdicție nu este un principiu constituțional care să impună legiuitorului garantarea accesului persoanelor la trei grade de jurisdicție. Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicție ale unui proces, iar, potrivit art. 126 alin. (2) coroborat cu art. 129 din Constituție, stabilirea căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului.

16. De altfel, în jurisprudența sa, (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005 sau nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012), Curtea a reținut că instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiție, atât timp cât părților interesate le este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești considerate defavorabilă. Astfel, departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, prevederile legale criticate constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces. Curtea a reținut, de asemenea (spre exemplu, prin Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003 sau Decizia nr. 126 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011), că reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din aceeași Convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 26 octombrie 2000, pronunțată în Cauza Kudla împotriva Poloniei, paragraful 157).

17. Totodată, Curtea reține că instanța de la Strasbourg, prin Hotărârea din 25 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37-38, a statuat că "Dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept."