Legea nr. 48/2024 pentru modificarea și completarea OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
Comentarii |
|
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR
SENATUL
LEGE
pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. — Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 23, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(4) Persoanele care solicită participarea la examen pentru proba teoretică în vederea obținerii permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii ale acestuia trebuie să îndeplinească, potrivit legii, condițiile de vârstă și să facă dovada pregătirii teoretice prin cursuri organizate de unități autorizate, potrivit legii.”
2. La articolul 23, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:
„(41) Persoanele care solicită participarea la examen pentru proba practică în vederea obținerii permisului de conducere sau a unor noi categorii trebuie să fie apte din punct de vedere medical, potrivit legii, să facă dovada pregătirii practice prin cursuri organizate de unități autorizate și să fi fost declarate «admise» de către autoritatea competentă la proba teoretică de verificare a cunoștințelor, potrivit legii.”
3. La articolul 23, după alineatul (94) se introduce un nou alineat, alineatul (95), cu următorul cuprins:
„(95) Pregătirea teoretică și practică în vederea obținerii permisului de conducere va fi organizată pe module și va fi recunoscută reciproc de unitățile autorizate cu atribuții în domeniu.”
4. La articolul 24, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 24. — (1) Proba teoretică de verificare a cunoștințelor pentru obținerea permisului de conducere se poate susține la orice autoritate competentă de pe teritoriul României, cu respectarea condițiilor de vârstă, potrivit legii. Proba practică pentru obținerea permisului de conducere și eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanții își au domiciliul ori reședința în sensul art. 231 alin. (2) sau, în cazul celor aflați la studii în România de cel puțin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc.”
Art. II. — În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va modifica în mod corespunzător Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.
Art. III. — În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Afacerilor Interne va modifica în mod corespunzător Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere, cu modificările și completările ulterioare, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. IV. — În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va modifica în mod corespunzător Ordinul ministrului transporturilor nr. 733/2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, cu modificările și completările ulterioare, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
ALFRED-ROBERT SIMONIS
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
București, 13 martie 2024.
Nr. 48.
← DECRET privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de... | DECRET privind promulgarea Legii pentru modificarea și... → |
---|
Lege privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulația pe drumurile publice*) - republicată
1. Motivele elaborării proiectului de act normativ
Deși s-au înregistrat progrese cu privire la siguranța rutieră în Uniunea Europeană (UE), Comisia Europeană subliniază că eforturile de îmbunătățire a siguranței rutiere trebuie să fie în continuare intensificate. Unul dintre obiectivele strategice ale Comisiei Europene este îmbunătățirea gradului de educație și instruire a participanților la trafic printr-o serie de abordări de
Citește mai mult
formare, testare și acordare de licențe noi. Calitatea sistemului de acordare a permiselor de conducere și de instruire trebuie să fie îmbunătățită, punându-se accent pe tinerii șoferi începători. Astfel Comisia va continua colaborarea cu țările UE pentru a elabora strategii comune de educație și instruire privind siguranța rutieră, incluzând pregătirea înaintea examinării, examenul pentru permisul de conducere și instruirea după obținerea permisului de conducere.România, conform ultimelor date oficiale din anul 2021, se situează pe primul loc în Europa privind rata mortalității prin accident rutier, de 93 decese la 1 milion de locuitori, față de 44 în Uniunea Europeană. 19% dintre accidentele rutiere din România sunt cauzate de tineri având vârste cuprinse între 18-24 de ani, iar 28,3% din totalul accidentelor sunt cauzate de conducători ce au obținut permisul de conducere în urmă cu mai puțin de un an. Unul dintre multiplele motivele pentru care tinerii conducători auto își pierd îndemânarea de a conduce preventiv este faptul că, din momentul în care sunt declarați admiși de autoritatea competentă la examenul de promovare a probei teoretice și până la participarea la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere trec foarte, foarte multe zile.
Propunerea legislativă propusă are mai multe scopuri:
- eliminarea timpilor foarte mari de așteptare de la promovarea examenului teoretic până la participarea la examenul practic de obținere a permisului de conducere;
- creșterea responsabilității instructorilor auto în actul de pregătire a viitorilor participanti Ia trafic;
- oferirea posibilității pentru candidații la obținerea permisului de conducere de a participa la examenele teoretice și practice oriunde în țară.
Școlile de șoferi, care au un rol important în pregătirea viitorilor conducători auto, sunt parte a siguranței rutiere. Astfel, pregătirea teoretică și practică pentru viitorii conducători auto în școlile de șoferi este Ia fel de importantă ca și educația dată copiilor în „cei 7 ani de acasă".
Prima modificare pe care o vizează propunerea legislativă este separarea pregătirii teoretice de pregătirea practică. Astfel, elevul are posibilitatea să înceapă efectiv pregătirea practică și după susținerea examenul de promovare a probei teoretice, cu condiția finalizării pregătirii teoretice (așa se procedează în majoritatea țărilor UE).
Proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere este un calvar pentru majoritatea candidaților din România, mai ales din cauza timpului uriaș de așteptare. În multe situații, elevii se prezintă la traseu după luni de zile de la momentul când au condus ultima dată. Până atunci, își pierd din îndemânare și uită cunoștințele acumulate în timpul școlii. Într-un cuvânt, vin la examen nepregătiți. Acesta este unul dintre motivele care explică rata de promovabilitate foarte mică Ia proba practică. În anul 2020, dintre cei aproximativ 330.000 de candidați care au susținut pentru prima oară probele la toate categoriile de permise, doar 34% au trecut din prima încercare ambele probe, conform datelor oficiale ale Direcției Regim Permise de Conducere și înmatriculare Vehicule (D.R.P.C.I.V.). Însă, dacă vorbim doar de categoria B, unde sunt cei mai mulți candidați care susțin examenul pentru obținerea permisului de conducător auto, procentul se ridică la aproximativ 50% dintre elevii care au promovat examenul în 2020.
Deci, cursanții sunt dezavantajați de actualul sistem de examinare, de timpul lung de așteptare și astfel, vin la examen nepregătiți. Dacă nu promovează examenul și vor să se mai înscrie o dată pentru o altă probă de examen, trebuie să aștepte cel puțin 15 zile. Pentru proba practică, sunt obligați să facă încă cel puțin șase ore de condus înainte să mai încerce o dată. De multe ori, cei nepromovați se adaugă numărului deja mare de candidați pentru traseu și timpul de așteptare poate crește. Se creează, așadar, un cerc vicios.
A doua modificare legislativă propusă este faptul că instructorul auto ar trebui să fie prezent în mașina de examen în momentul în care se susține examenul de către candidații pentru obținerea permisului de conducere. În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții școlilor de șoferi, aceștia au adus în discuție trei argumente importante care ar sta la baza deciziei de participare a instructorului auto la examenul practic dat de candidații pentru obținerea permisului de conducere.
Primul argument ar fi faptul că în acest fel nu ar mai fi necesară existența unui alt martor în timpul examinării, iar martorul (în persoana instructorului auto) ar avea competența necesară să certifice ceea ce spune și scrie examinatorul din cadrul Direcției Regim Permise de Conducere și înmatriculare Vehicule (D.R.P.C.I.V.) pe fișa de examinare.
Al doilea argument ar fi de ordin psihologic, în sensul că dacă instructorul auto ar sta pe scaunul din dreapta ar fi mult mai bine pentru candidații. Ei nu ar mai avea așa de multe emoții, ceea ce ar crește rata de promovabilitate (un lucru cert este că toată lumea conduce mai bine cu instructorul auto în dreapta decât cu examinatorul). Modelul acesta se practică în multe state europene (Marea Britanie, Germania pentru categoria B). Examinatorul din cadrul Direcției Regim Permise de Conducere și înmatriculare Vehicule (D.R.P.C.I.V.) se urcă în mașina cu care se dă examenul având și dosarul candidatului, iar scopul Iui va fi, ca fiecare candidat să obțină permisului de conducere. În timpul probei, examinatorul stă în spatele instructorului. De acolo are posibilitatea de a urmări în retrovizor atât pe candidat, cât și pe instructorul auto. Acest model de examinare este deja certificat și aplicat în Germania și Marea Britanie unde rezultatele examenelor pentru obținerea permisului de conducere auto sunt mult peste rezultatele din România.
Al treilea argument adus în discuții de către reprezentanții școlilor de șoferi este responsabilitatea instructorului auto în actul de pregătire a candidaților pentru obținerea permisului de conducere. Astfel, instructorii auto vor putea evalua în mod direct cum se comportă elevii pe timpul examinării, vor avea un feedback în timp real al modului în care s-a desfășurat pregătirea cu aceștia și nu în ultimul rând vor putea să-și modifice anumite comportamente profesionale pentru îmbunătățirea orelor de curs.
I
Susținerea examenului pentru obținerea permisului de conducere oriunde în țară este a treia propunere de modificare a legislației. Examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere este un test standardizat Ia nivel național, neexistând întrebări special concepute pentru un județ sau altul, întrucât regulile de circulație sunt aceleași pe întreg teritoriul național, conform Ordonanței de Urgență nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulația pe drumurile publice*). Prin urmare, dacă cineva susține examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere într-un județ trebuie să dovedească același set de cunoștințe ca cineva care susține examenul în alt județ, fără excepție.
Referitor la examenul practic pentru obținerea permisului de conducere, acesta este organizat după aceleași principii și standarde în toată țara, diferența făcându-se doar la traseele pe care candidații le parcurg pe timpul examinării. Prin urmare examenul practic susținut de candidați la o autoritate competentă (Serviciul Public Regim Permise de Conducere și înmatriculare Vehicule -S.R.P.C.l.V. din fiecare județ) poate fi susținut oriunde în țară, separat de examenul teoretic. De asemenea, prin prevederi în legislația secundară autoritățile competente trebuie să prevadă posibilitatea ca orice școală de șoferi să poată asigura un autovehicul și un instructor auto pentru examenul practic susținut de candidați, cu respectarea prevederilor legale de închiriere sau contractare.
Examenul pentru obținerea permisului de conducere auto se poate da de către orice persoană peste 18 ani, cu mici diferențe în funcție de categoria pentru care se dă examenul. Acesta este un alt motiv pentru care prezentul proiect de lege propune ca examenul pentru obținerea permisului de conducere să poată fi dat de cursanți oriunde în țară. Este vârsta la care foarte mulți tineri își doresc să obțină permisul de conducere, dar din cauza faptului că sunt studenți în alte orașe nu pot participa Ia cursurile pentru obținerea permisului decât în localitatea de domiciliu conform legislației în vigoare. Se ajunge astfel la situația, ca în perioada vacanțelor să se încarce foarte mult programul examinatorilor și candidații ar putea aștepta luni de zile pentru a putea da examenul pentru obținerea permisului de conducător auto.
În concluzie, pe lângă modificarea legislației în vigoare, prin adoptarea acestei propuneri legislative va fi necesară și modificarea metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică în vederea obținerii permisului de conducere.
2. Situația actuală
Pregătirea necesară susținerii examenului pentru obținerea permisul de conducere și procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere sunt reglementate de:
a. Ordonanța de Urgență nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulația pe drumurile publice*) - republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b. Regulamentul din 4 octombrie 2006 de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare;
c. Ordonanța nr. 27 din 31 august 2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare;
d. Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 268 din 8 decembrie 2010 privind procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere cu modificările și completările ulterioare;
e. Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 733 din 25 aprilie 2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, cu modificările și completările ulterioare.
f. Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1.162 din 31 august 2010 pentru aprobarea Normelor minime privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, cu modificările și completările ulterioare.
Conform legislației prezentate mai sus, o persoană este obligată să finalizeze o școală de șoferi înainte să se înscrie la vreun examen pentru permisul de conducere. Pentru efectuarea pregătirii în vederea obținerii permisului de conducere candidatul/ conform anexei 3, articolul 5 din Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 733 din 25 aprilie 2013 depune la sediul autorizat al scolii de conducători auto următoarele documente: * a. cerere
b. actul de identitate, în copie;
c. permisul de conducere, în copie, după caz;
d. certificat medical cu mențiunea "apt";
e. document de evaluare obligatorie a capacității psihologice, în original, cu mențiunea "apt";
f. cazier judiciar în copie sau declarație pe proprie răspundere din care să rezulte faptul că nu se încadrează în prevederile legale în vigoare privind interdicția de a se prezenta la examenul pentru obținerea permisului de conducere în original;
g. În cazul cetățenilor străini, declarație notarială din care să rezulte ca nu posedă un alt permis de conducere național eliberat de o autoritate străină sau că dreptul de a conduce nu a fost suspendat, retras ori anulat.
Școala de conducători auto introduce cursantul în Registrul Național al Cursanților, iar numărul unic de înregistrare atribuit acestuia este înscris în contractul de școlarizare încheiat de cursant cu școala de conducători auto, în caietul cursantului, precum și în fișa de școlarizare.
Școala de conducători auto organizează cursuri de pregătire pentru obținerea permisului de conducere auto în două module conform :
a. pregătirea teoretică,
b. pregătirea practică.
Durata medie a pregătirii teoretice și practice este de aproximativ 12 săptămâni (4 luni), perioadă în care se efectuează orele de instruire teoretică și orele de instruire practică (pentru exemplificare pentru categoria B se execută 24 de ore de instruire teoretică și 30 de ore de instruire practică grupate în 15 lecții a câte 2 ore didactice). Pregătirea practică a unui cursant în vederea obținerii permisului de conducere auto poate începe numai după ce acesta a finalizat pregătirea teoretică în cadrul unei școli de conducători auto autorizate. Un cursant finalizează pregătirea în vederea obținerii permisului de conducere dacă promovează o evaluare susținută în cadrul școlii de conducători auto compusă din două probe, o probă teoretică și o probă practică.
La sfârșitul perioadei de pregătire școala de șoferi emite o fișa de școlarizare din care rezultă absolvirea cursurilor de pregătire teoretică și practică de către cursant.
Conform Ordinului Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 268 din 8 decembrie 2010 privind procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere cu modificările și completările ulterioare, dosarul de examinare ce trebuie depus de candidat la Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare Vehicule (D.R.P.C.l.V.) în vederea obținerii permisului de conducere trebuie să includă următoarele acte:
cerere-tip semnată de candidat, în care se consemnează și declarația pe propria răspundere a acestuia din care să rezulte, în principiu, că locuiește în mod obișnuit în România sau că revine periodic la o adresă din țară;
fisa de școlarizare emisă de școala de șoferi în cadrul căreia candidatul a
absolvit cursurile de pregătire teoretică și practică, în care se consemnează și avizul medical „apt pentru conducerea autovehiculelor" corespunzător categoriei pentru care se solicita examinarea;
declarație de consimțământ privind eliberarea cazierului judiciar; dovada de plată a contravalorii permisului de conducere.
Prin prezentul proiect legislativ se propune ca fișa de școlarizare să cuprindă în primă etapă doar datele necesare pentru identificarea candidatului pentru obținerea permisului de conducere auto, datele referitoare la absolvirea cursurilor de pregătire teoretică în cadrul școlii de șoferi și avizul medical „apt pentru conducerea autovehiculelor" corespunzător categoriei pentru care se solicită examinarea.
După promovarea cursului de pregătire practică în cadrul școlii de șoferi, candidații vor primi o nouă fișă de școlarizare care va fi predată examinatorului din cadrul Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare Vehicule (D.R.P.C.I.V.) de către candidatul pentru obținerea permisului de conducere auto.
Programarea pentru proba teoretică se poate face online de către fiecare cursant și, în funcție de județ, sunt programați pentru susținerea examenul teoretic începând cu a doua zi până la 42 zile (exemple: județul Hunedoara se așteaptă 6 săptămâni, județul Neamț se așteaptă 6 săptămâni, județul Galați se așteaptă 30 de zile, județul Cluj se așteaptă 14 zile).
După promovarea probei teoretice fiecare candidat se programează la proba practică prin aplicația pusă la dispoziția candidaților de Serviciul Public Regim Permise de Conducere și înmatriculare Vehicule (S.R.P.C.I.V.) din fiecare județ. Și aici apare problema. În multe județe din țară, oamenii așteaptă luni de zile pentru a putea da examenul pentru obținerea permisului de conducător auto, ajungându-se, în unele situații, Ia șase luni de așteptare. Astfel în următoarele județe timpii de așteptare pot să fie, după cum urmează:
- județul Suceava cu 6 luni de așteptare pentru a putea participa la proba practică;
- județul Brașov cu 6 luni de așteptare pentru a putea participa la proba practică;
- județul Botoșani cu 4-5 luni de așteptare pentru a putea participa la proba practică;
- județul Covasna cu 4-5 luni de așteptare pentru a putea participa la proba practică;
- județul lași cu 4-5 luni de așteptare pentru a putea participa la proba practică;
- județul Neamț cu 4 luni de așteptare pentru a putea participa la proba practică;
- județul Sibiu cu 3-4 luni de așteptare pentru a putea participa la proba practică;
- județul Timiș cu 3 luni de așteptare pentru a putea participa Ia proba practică.
Problema identificată este că trece foarte mult timp între perioada când un elev învață și ziua când este examinat, indiferent că vorbim de teorie sau practică. La teorie, cel puțin, elevul poate suplimenta singur, recitind legislația și completând modele de chestionare de examen pe internet La traseu, lucrurile stau diferit. Ar fi ilegal ca un elev să conducă singur, chiar și alături de un adult, pentru a se pregăti pentru examen, căci încă nu are permis. Singura soluție este ca un candidat să cumpere ore suplimentare de la școala de șoferi și să conducă alături de un instructor auto, exact cum a făcut în timpul școlii, dar nu toți își permit acest lucru.
Timpul mare de așteptare creează nesiguranță pentru cursanți și pentru școlile de șoferi și încurajează corupția, au explicat reprezentanții școlilor de șoferi. Reprezentanții Direcției Regim Permise de Conducere și înmatriculare Vehicule (D.R.P.C.I.V.) dau vina pe pandemie și pe lipsa de personal pentru timpii mari de așteptare. În ceea ce privește problema lipsei de personal s-a încercat o rezolvare de către fiecare Serviciu Public Regim Permise de Conducere și înmatriculare Vehicule (S.R.P.C.I.V.) din județe prin detașarea de examinatori din alte structuri interne (exemplu: județul Bacău) iar Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare Vehicule (D.R.P.C.I.V.) prin detașarea de examinatori dintr-un județ în altul (exemple: detașarea de personal din județul Vaslui în județul Covasna, din județul Botoșani în județul Suceava).
Reprezentanții școlilor de șoferi spun că, din cauza timpului mare de așteptare și a modului în care este organizat sistemul, elevul vine nepregătit la examen și are, din start, șanse mai mici de promovare. În cazul examenului practic, îi este și greu să se pregătească, deoarece încă este ilegal să conducă singur, iar pentru ore suplimentare la școala de șoferi trebuie să plătească. Prin urmare, deși ‘ cursanții cunosc bine teoria și se descurcă și la orele de condus cu instructorul, mulți nu reușesc să treacă de examenul practic de conducere. Frecvent, cauza nu e lipsa cunoștințelor teoretice sau abilităților practice, ci mai degrabă un blocaj mental, frică, emoții în timpul examenului.
Valabilitatea cursurilor scolii de șoferi este de 12 luni din momentul în care a
fost absolvită ultima oră de conducere, iar avizul psihologic și fișa medicală au de asemenea o valabilitate de 12 luni de când au fost emise.
Mai există o problemă identificată și anume că în județele unde timpul de așteptare alocat pentru cele două probe ajunge Ia cinci sau șase luni, candidatul are doar două șanse de a da examenul, înainte ca dosarul obținut de la școala de șoferi să expire. În acest caz, elevul ia tot procesul de la capăt: eliberarea documentelor pentru înscrierea la școala de șoferi (bineînțeles cu platirea taxei de școlarizare), urmarea cursurilor de la școală și reînscrierea la examen.
Așadar, în foarte multe situații, candidații se prezintă la proba practică din cadrul examenului pentru obținerea permisului de conducere la luni de zile de când au condus ultima dată. Până atunci, tot ceea ce au învățat se poate uita și se ajunge astfel la concluzia că elevii vin la examen nepregătiți.
3. Schimbări preconizate
În primul rând, propunerea legislativă propune adaptarea legislației la realitatea existentă în România în sensul că separă desfășurarea pregătirii teoretice și a susținerii examenului teoretic de desfășurarea pregătirii practice și a susținerii examenului practic. Necesitatea acestei modificări vine din faptul că timpul de așteptare dintre examenul teoretic și examenul practic mult prea mare. Prin modificarea articolului 23 aliniatul (4) și introducerea a unui nou aliniat în cadrul articolului 23 (aliniatul 5) Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii vor modifica legislația secundară astfel încât documentele care trebuie să fie prezentate de candidați la examenul pentru susținerea probei teoretice să cuprindă doar date referitoare la pregătirea teoretică.
De asemenea, propunerea legislativă prevede posibilitatea ca după susținerea probei teoretice de către candidați, aceștia să înceapă pregătirea practică în cadrul școlii de șoferi. După finalizarea pregătirii în cadrul școlii de șoferi, candidații completează dosarul de susținere a examenului pentru obținerea permisului de conducere auto cu un document întocmit de școala de șoferi din care să rezulte că elevul a finalizat cursurile practice ale școlii de șoferi și că a absolvit evaluarea dată de acesta în cadrul scolii de șoferi.
1 »
În al doilea rând, propunerea legislativă prevede ca un instructor din cadrul școlii de conducători auto participă la examenul susținut de către un candidat pentru obținerea permisului de conducere auto, având un rol în cadrul comisiei de examinare. Rolul acestuia va fi stabilit prin modificarea legislației secundare de către Ministerul Administrației și Internelor. Propunerea această este necesară pentru că va crește siguranța candidaților în actul de conducere pe timpul examenului prin prezența lângă el a instructorului auto dar și responsabilitatea instructorului care va avea oportunitatea să evalueze direct modul în care a fost pregătit cursantul pentru examen. Astfel instructorul auto își poate perfecționa încontinuu metoda de pregătire a viitorilor șoferi.
În al treilea rând, propunerea legislativă prevede ca examenul pentru obținerea permisului de conducere să poată fi susținut oriunde în țară. Necesitatea acestei modificări legislative vine din faptul că tinerii, principala categorie care dă examenul pentru obținerea unui permis de conducere auto, sunt într-o continuă mișcare în căutarea unui Ioc de muncă mai bun dar și pentru continuarea studiilor la facultățile cele mai bune din țară. Acum legislația prevede că poți da examenul pentru obținerea permisului de conducere în municipiul reședință de județ, în care candidații își au domiciliul sau reședința, sau în alte localități din județ stabilite prin ordinul prefectului acelui județ. Digitalizarea sistemului de evidență a populației, a sistemului de evidență a permiselor de conducere este un alt motiv care ar permite candidaților să participe la examenul pentru obținerea permisului de conducere auto în orice locație din România unde se organizează examene și la orice Serviciu Public Regim Permise de Conducere și înmatriculare Vehicule (S.R.P.C.l.V.) din județe.
4. Impactul economico-social preconizat.
În vederea îmbunătățirii continue a siguranței rutiere în România, ar ajuta urmărirea modul în care alte țări (Germania, Marea Britanie, Finlanda etc.) au reușit să utilizeze cu succes legislația, educația și infrastructura, în încercarea de a reduce eventual mortalitatea rutieră. Educația și formarea deprinderilor în școlile de șoferi sunt factori cheie în insuflarea unui comportament și atitudini adecvate utilizatorilor drumurilor. Facilitățile propuse prin această propunere legislativă vin în sprijinul cetățenilor care își doresc un permis de conducere auto prin asigurarea posibilității de a da examenul pentru obținerea unui permis de conducere auto oriunde în tară, fără conditionalitatea domiciliului sau reședinței, dar și creste responsabilitatea instructorului auto în actul de pregătire a viitorilor conducători auto. Astfel impactul social va fi unul pozitiv, iar siguranța rutieră în România va avea un trend ascendent.
5. Impactul bugetar
Impactul bugetar este minim, în sensul că s-ar face reduceri Ia buget Ministerului Afacerilor Interne doar în situația în care examinatorii ar fi detasati >>» dintr-un județ în altul conform deciziilor Direcției Regim Permise de Conducere și înmatriculare Vehicule (D.R.P.C.I.V.). Hotărârea de Guvern nr. 714/2018 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate stabilește valoarea indemnizației de delegare sau detașare la suma de 20 lei/zi. De asemenea, persoana delegată într-o localitate situată la o distantă mai mare de 50 km de localitatea în care îsi 1 »
are locul permanent de muncă și care nu se poate înapoia Ia sfârșitul zilei de lucru, va beneficia de o alocație zilnică de delegare compusă din:
• indemnizație de delegare, în cuantum de 20 lei/zi, indiferent de funcția pe care o îndeplinește și de autoritatea sau instituția publică în care își desfășoară activitatea;
• alocație de cazare, în cuantum 230 lei/zi, în limita căreia trebuie să își acopere cheltuielile de cazare, fără a fi nevoie de prezentarea unor documente justificative. Mai mult decât atât, ordonatorul de credite va putea aproba, în situații temeinic fundamentate, majorarea alocației de cazare cu până la 50%, însă în acest caz va fi nevoie de prezentarea de documente justificative.
6. Efectele proiectului de act normativ asupra legislației în vigoare
După aprobarea prezentei propuneri legislative va fi necesară modificarea legislației secundare astfel:
• La propunerea Ministerului Administrației și Internelor, Guvernul va emite hotărârea de modificare și completare a Hotărârii Guvernului nr. 85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
• Ministerul Administrației și Internelor va emite un ordin de modificare și completare a Ordinului nr. 268 din 8 decembrie 2010 privind procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere, publicat în Monitorul Oficial nr. 843 din 16 decembrie 2010, ordin care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea 1.
• Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va emite un ordin de modificare și completare a Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 733 din 25 aprilie 2013 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, a Normelor privind atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto, a Metodologiei de organizare și desfășurare a cursurilor de pregătire teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, a Programei de școlarizare, precum și privind condițiile și obligațiile pentru pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, publicat în Monitorul Oficial nr. 267 din 13 mai 2013, ordin care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea 1.
INIȚIATORI:
Deputat USR
Cristian-Paul ICHIM
Senator USR
Dana DRAGU
Deputat PNL
Ioan CUPȘA