Decizia CCR Nr. 639 din 11.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. I pct. 39 şi art. II din Legea nr. 288/2010 pt. aprobarea OUG nr. 50/2010 - contractele de credit pt. consumatori

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 39 și art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepție ridicată de Răzvan Ovidiu Mizgar în Dosarul nr. 1.850/30/2012** al Tribunalului Timiș - Secția a II-a civilă si care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 418D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate și judecarea cauzei în lipsă.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, deoarece prin dispoziția criticată nu se creează situații discriminatorii între cele două categorii de consumatori ca urmare a faptului că acestea se aplică tuturor consumatorilor aflați în aceeași situație juridică fără discriminări. De asemenea, arată că toate modalitățile de realizare a unui contract de credit sunt în acord cu normele europene, respectiv Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 noiembrie 2011.

5. În ceea ce privește practicile comerciale incorecte, consumatorul care constată existența unor asemenea practici se poate adresa, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Sentința civilă nr. 233/PI/LP din 3 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.850/30/2012**, Tribunalul Timiș - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 39 și art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, excepție ridicată de Răzvan Ovidiu Mizgar într-o cauză care are ca obiect obligația de a face și pretenții.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată, în esență, că Guvernul României a motivat modificarea art. 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 având în vedere solicitarea atât a reprezentanților Comisiei Europene, prin Memorandumul de înțelegere ca precondiție pentru eliberarea următoarei tranșe de împrumut necesară pentru finanțarea deficitului bugetar, cât și de reprezentanții Fondului Monetar Internațional; or aceste imixtiuni exterioare în activitatea legislativului intern în scopul realizării intereselor economice a unor grupuri bancare aduc atingere suveranității statului [art. 2 alin. (2) din Constituție], fiind inadmisibil ca un stat suveran să permită amestecul unor grupuri, fie ele și financiare, întrucât suveranitatea națională aparține poporului român, consumatorii naționali fiind grav afectați de această măsură.

8. Totodată, susține că prevederile art. I pct. 39 din Legea nr. 288/2010 contravin dispozițiilor constituționale ale art. 11 alin. (1) și (2), întrucât, potrivit art. 169 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, este necesar să se asigure un nivel ridicat de protecție a consumatorilor, creând drepturi în favoarea acestora.

9. Totodată, arată că efectele ordonanței de urgență s-au produs asupra tuturor consumatorilor care intrau în sfera ei de cuprindere, deci și asupra celor ale căror contracte se aflau în derulare. Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2010, efectele ordonanței de urgență fiind epuizate, astfel cum este menționat și în Decizia Curții Constituționale nr. 1.656 din 28 decembrie 2010, prevederea legală care stabilește că nu se mai aplică contractelor aflate în derulare nu-și mai găsește rațiunea, aceste contracte fiind deja modificate, consumatorii nemaiputând renunța la drepturile ce le-au fost conferite printr-o reglementare imperativă și care urmărea protejarea unui interes general. Or, astfel cum a constatat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.656 din 28 decembrie 2010, modificările aduse art. 95 din ordonanța de urgență nu pot opera decât de la data intrării în vigoare a Legii de aprobare a ordonanței de urgență, altfel ar fi înlăturate efectele produse de ordonanța de urgență până la data intrării în vigoare a legii de aprobare și ar opera retroactiv. Odată ce aceste drepturi au fost asigurate prin ordonanța de urgență, statul avea obligația respectării lor, în caz contrar s-ar fi încălcat prevederile art. 1 alin. (3) și art. 15 alin. (1) din Constituție. Faptul că mai întâi s-a emis o ordonanță de urgență, care transpunea în mod corect Directiva 48/2008/CE, aceasta aplicându-se și contractelor aflate în derulare, iar, ulterior, prin Legea nr. 288/2010 de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, s-a revenit, precizându-se că dispozițiile ordonanței de urgență nu se mai aplică contractelor aflate în derulare, cu excepția câtorva articole, este de natură a crea imprevizibilitate și a deruta, în principal, consumatorii. Or, o asemenea atitudine a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în jurisprudența sa, a reținut că incertitudinea, indiferent că este de natură legislativă, administrativă sau că ține de practicile urmate de autorități, este un factor ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia conduita statului, însă, atunci când este în joc o chestiune de interes general, autoritățile publice sunt obligate să reacționeze în timp util, în mod corect și cu cea mai mare coerență. În condițiile în care s-ar primi o altă interpretare, se creează un vid legislativ pentru consumatorii ale căror contracte se aflau în derulare.

10. Contractele de credit fiind cu executare succesivă, se creează o discriminare între consumatorii contractelor de consum care au încheiat contracte înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 și cei care au încheiat contracte după intrarea în vigoare a acesteia, deși toți consumatorii se bucură de același nivel ridicat de protecție reglementat de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

11. De asemenea, susține că prevederile art. II din Legea nr. 288/2010 sunt contrare art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, deoarece, potrivit art. 95 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, era interzisă introducerea în actele adiționale a altor prevederi în afara celor stabilite prin ordonanța de urgență, acestea fiind nule de drept, însă instituțiile bancare nu au respectat aceste dispoziții și au introdus și alte clauze în defavoarea consumatorului sau prevederile ordonanței de urgență au primit interpretări diferite celor avute în vedere de legiuitor. Art. 21 alin. (2) din Constituție este încălcat și pentru motivul că aceste prevederi permit instituțiilor bancare să profite de lipsa de cunoștințe juridice a consumatorului.

12. Totodată, articolele criticate sunt neconstituționale și contravin art. 47 alin. (1) și art. 57 din Constituție, întrucât instituțiile bancare nu au respectat prevederile impuse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, respectiv modificarea art. 95 prin Legea nr. 288/2010, atunci când au elaborat actele adiționale, exercitându-și drepturile cu rea-credință și încălcând drepturile consumatorilor.

13. Prin înlăturarea caracterului public al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, ca urmare a intervenției grupurilor bancare, operatori privați, în materia economică a țării se aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și f).

14. De asemenea, susține că prevederile criticate sunt contrare art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, deoarece, potrivit prevederilor Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, se urmărește asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor, or, prin modificarea art. 95 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 consumatorii au fost defavorizați, fiind încălcate mai multe prevederi din legislația Uniunii Europene.

15. În final, apreciază că prin modalitatea de formulare și aplicare a prevederilor art. II din Legea nr. 288/2010 se încalcă principiul "dreptului pozitiv", din moment ce legiuitorul intervine în favoarea părții puternice din contract.

16. Tribunalul Timiș - Secția a II-a civilă nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.

17. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

18. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. I pct. 39 și art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale. În acest sens arată că prin dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție se instituie o obligație generală, impusă tuturor subiectelor de drept, inclusiv puterii executive, care, în activitatea de legiferare, trebuie să respecte Legea fundamentală a țării și să asigure calitatea legislației.

19. Este evident că, pentru a fi aplicat în înțelesul său, un act normativ trebuie să fie precis, previzibil și totodată să asigure securitatea juridică a destinatarilor săi, iar în acord cu principiul general al legalității, prevăzut și de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în privința importanței asigurării accesibilității și previzibilității legii, inclusiv sub aspectul stabilității acesteia, instituind și o serie de repere pe care legiuitorul trebuie să le respecte pentru asigurarea acestor exigențe. Or faptul că statul a emis mai întâi o ordonanță de urgență care transpunea în mod corect Directiva 48/2008/CE, aceasta aplicându-se și contractelor în derulare, iar ulterior, prin Legea nr. 288/2010 de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010, s-a revenit precizând că dispozițiile ordonanței nu se aplică contractelor aflate în derulare, cu excepția câtorva articole, este de natură a crea imprevizibilitate și a deruta consumatorii, aceștia fiind supuși unor noi presiuni din partea instituțiilor bancare de a adera la actele adiționale în forma impusă de ele. De asemenea, prevederile criticate pot fi considerate neconstituționale în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât consumatorii care au contractele în curs de derulare la data intrării in vigoare a legii nu au posibilitatea să prevadă că o reglementare ulterioară le va afecta însăși executarea obligației, prin faptul că obligațiile stabilite prin contractul de credit o să devină extrem de oneroase, situație pe care consumatorul nu avea cum să o prevadă la încheierea contractului.

20. În ceea ce privește neconcordanța dispozițiilor criticate în raport cu prevederile art. 16 din Legea fundamentală, menționează că aceasta poate fi reținută, întrucât discriminează aceeași categorie de persoane, și anume debitorii din contractele de credit pentru consumatori, în curs de executare, față de cei care încheie contractele după adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010. Aceste contracte sunt contracte cu executare succesivă în timp, orice obligație executată (rată) și-a produs efectele, în temeiul legii care a guvernat executarea ei, pentru toate celelalte obligații este aplicabilă legea în vigoare la acel moment. Așadar, pentru ambele categorii de debitori trebuie să se aplice aceeași lege (tempus regit actum).

21. În preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 se invocă oportunitatea modificărilor în sensul de a se evita posibilitatea declanșării procedurii de infringement de către Comisia Europeană împotriva României, modificările fiind în conformitate cu art. 11,art. 20 și art. 148 din Constituție. Or sub niciun aspect, nici chiar al oportunității, aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 nu reglementează raporturile juridice care presupun o mai bună organizare a sistemului de credit bancar în România, ci, dimpotrivă, este în defavoarea consumatorilor.

22. Referitor la susținerea autorului excepției față de încălcarea art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, arată că textele legale criticate nu conțin în cuprinsul lor nicio reglementare care să împiedice exercitarea accesului liber la justiție, care presupune posibilitatea juridică a persoanei de a avea acces atât la structurile justiției, cât și la mijloacele procedurale de înfăptuire a acesteia.

23. În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 47 alin. (1) și art. 57 din Constituție, menționează ca acestea nu au incidență în cauza de față.

24. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

25. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

26. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. I pct. 39 și art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010, care au următorul cuprins:

- Art. I: "Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50 din 9 iunie 2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 11 iunie 2010, cu următoarele modificări și completări:

39. Articolul 95 se modifică și va avea următorul cuprins:

«Art. 95: Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 37¹, ale art. 66-69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1)și (2), precum și ale art. 66-71.»"

- Art. II: "(1) Actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți.

(2) Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

27. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) referitor la valorile supreme ale statului român, art. 2 alin. (2) potrivit căruia "Nici un grup și nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu",art. 11 alin. (1) și (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 alin. (1) potrivit căruia "Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea", art. 16 alin. (1) și alin. (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, art. 57 referitor la exercitarea drepturilor și a libertăților, art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și f) privind obligațiile statului în economie și art. 148 alin. (2) și alin. (4) privind integrarea în Uniunea Europeană.

28. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia a învestit instanța de judecată pentru a constata caracterul nejustificat al refuzului de a soluționa reclamația de către Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Timiș și faptul că petiția sa nu a fost soluționată în termenul legal atât de către comisariat, cât și de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului. Totodată, a solicitat instanței să soluționeze în mod direct petiția sa, respectiv să constate faptul că există clauze abuzive în contractul de credit și în actul adițional și încălcări ale prevederilor legale. De asemenea, pe parcurs, a formulat precizare și completare de acțiune, context în care, în susținerea cererii, autorul excepției de neconstituționalitate arată că "nu înțelege să cheme în judecată Societatea Comercială Alpha Bank Romania - S.A., întrucât raportul juridic dedus judecății este un raport de drept administrativ, litigiul privind raporturile dintre reclamant și autoritățile competente privind protecția consumatorului, astfel că este de competența contenciosului administrativ; că prin reclamația introdusă acestora le revenea obligația să se pronunțe cu privire la respectarea prevederilor legale, existența sau inexistența clauzelor abuzive în contractul de credit încheiat cu Societatea Comercială "Alpha Bank Romania" - S.A., însă printr-o interpretare și aplicare eronată a legilor în timp, autoritățile statului au soluționat în mod greșit reclamația sa".

29. Instanța de judecată (Secția a II-a civilă) a reținut că, deși aceste organe au atribuții de a constata existența unor clauze abuzive și de a acționa împotriva celor care inserează în contracte asemenea clauze, nu se justifică formularea unei acțiuni în contradictoriu cu aceste autorități, în condițiile în care reclamantul are posibilitatea de a formula în nume propriu o acțiune în contradictoriu cu banca, aceasta fiind cea cu care se află în raporturi contractuale, fără a avea nevoie de concursul pârâtelor din prezentul litigiu. Mai mult, arată instanța că nu este în măsură să analizeze anumite dispoziții contractuale într-un cadru procesual care nu este complet, nefiind toate părțile contractante.

30. În acest context, Curtea observă că, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, în vederea stopării și combaterii practicilor comerciale incorecte, persoanele sau organizațiile care, potrivit legii, au un interes legitim pot fie să sesizeze Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în legătură cu practicile comerciale incorecte pentru ca aceasta să decidă asupra reclamațiilor, fie să inițieze acțiuni în justiție împotriva comercianților care au săvârșit sau sunt susceptibili să săvârșească practici comerciale incorecte.

31. Față de cele prezentate cu privire la cadrul procesual, Curtea constată că dispozițiile criticate nu au legătură cu soluționarea cererilor autorului prezentei excepții de neconstituționalitate, din moment ce acesta nu a dorit să introducă în cauză Societatea Comercială Alpha Bank Romania - S A. cu care are raporturi contractuale, precizând în mod expres că "nu înțelege să cheme în judecată Alpha Bank, întrucât raportul juridic dedus judecății este un raport de drept administrativ, litigiul privind raporturile dintre reclamant și

autoritățile competente privind protecția consumatorului, astfel că este de competența contenciosului administrativ".

32. În consecință, față de cele mai sus menționate, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia", Curtea urmează să respingă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate, întrucât prevederile criticate nu sunt aplicabile cadrului procesual din prezenta cauză.