Decizia CCR privind excepția de neconstituționalitate a prev. art. 171 alin. (1) și art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstitu-ționalitate a prevederilor art. 171 alin. (1) și art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepție ridicată de Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare în Dosarul nr. 916/83/2014 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului nr. 394D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă, în esență, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu deciziile nr. 435 din 9 iunie 2015, nr. 210 din 31 martie 2015 și nr. 169 din 19 martie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 17 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 916/83/2014, Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (1) și art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

5. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare cu prilejul soluționării apelului împotriva Sentinței civile nr. 522/LMA din 2 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Satu Mare într-o cauză având ca obiect cererea de acordare a unor drepturi bănești.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului de proprietate, garantat și ocrotit de dispozițiile constituționale și de prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în același sens fiind Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11 din 8 octombrie 2012 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Însă, prin instituirea prescripției asupra drepturilor salariale, dreptul de proprietate nu mai este garantat și ocrotit, instituindu-se, în fapt, pentru salariații bugetari care au o creanță asupra statului, o expropriere fără a fi impusă de o cauză de utilitate publică și fără dreaptă și prealabilă despăgubire. În final, susține că dispozițiile de lege criticate contravin și celor ale art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege și orice fel de renunțare, inclusiv cea tacită, care și-ar găsi exprimarea prin nedepunerea cererii într-un anumit termen, este exclusă prin prevederile textului de lege criticat.

7. Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, reținând că exercitarea dreptului de acces la justiție poate fi supusă unor condiționări legale, cum sunt termenele stabilite pentru introducerea cererilor, menite să asigure restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate, precum și stabilirea raporturilor juridice. Dispozițiile art. 171 alin. (1) și art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003, care stabilesc termenele de exercitare a dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, nu sunt neconstituționale în raport de dispozițiile art. 44 din Constituție, care stabilesc că dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate, conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege, proprietatea privată fiind garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Legiuitorul are dreptul de a opta pentru instituirea unor termene diferite în considerarea deosebirilor ce există între natura și obiectul diferitelor litigii.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 171 alin. (1) și art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, având următorul cuprins:

- Art. 171 alin. (1): "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.";

- Art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi: "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: [...] c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, [?];".

12. În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 44 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de proprietate privată, precum și art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la respectarea bunurilor.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 171 alin. (1) și art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii au mai format obiect al controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare. În acest sens sunt, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 435 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 29 iulie 2015, și Decizia nr. 210 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 20 mai 2015.

14. Cu acele prilejuri, Curtea a reținut, în esență, că, potrivit jurisprudenței sale, dreptul la salariu se bucură, în egală măsură, de protecția acordată dreptului la muncă, fiind o componentă a acestuia, dar și de protecția acordată dreptului de proprietate, întrucât reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, prin Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, Curtea a reținut că, deși drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanță, în privința apărării lor, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului acestea sunt asimilate cu bunuri, statuându-se că noțiunile de "bun" și "proprietate" au un sens care nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde și alte drepturi și interese patrimoniale (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 100).

15. Prin Decizia nr. 210 din 31 martie 2015, paragraful 14, Curtea a reținut că reglementarea supusă controlului de constituționalitate, prin care se instituie un termen de prescripție de 3 ani în materia conflictelor de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate, are ca justificare asigurarea securității și stabilității raporturilor juridice și necesitatea soluționării într-un termen rezonabil a conflictului de muncă izvorât din neplata acestor drepturi, în interesul legitim al fiecăreia dintre părțile litigante. Prin prescripție se stinge doar dreptul la acțiune în sens material, deci posibilitatea titularului dreptului de creanță de a obține, pe calea silită, îndeplinirea obligației subiectului pasiv. Așadar, prescripția nu stinge dreptul subiectiv în substanța lui, drept care continuă să subziste, și nici obligația corelativă, care va putea fi executată de bunăvoie. De asemenea, în această materie sunt aplicabile dispozițiile Codului civil referitoare la suspendarea sau întreruperea curgerii termenului de prescripție. În consecință, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica de neconstituționalitate raportată la art. 44 alin. (1)-(3) din Constituție.

16. Cât privește pretinsa expropriere fără a fi impusă de o cauză de utilitate publică și fără dreaptă și prealabilă despăgubire, prin aceeași decizie, paragraful 15, Curtea a reținut că și această critică este neîntemeiată, deoarece textul de lege examinat nu reglementează măsura exproprierii, ci instituie un termen de prescripție de 3 ani pentru acțiunile privind soluționarea unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, text ce constituie o sancțiune a pasivității în apărarea dreptului subiectiv.

17. Referitor la critica potrivit căreia dispozițiile de lege criticate contravin și celor ale art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, conform cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, Curtea a reținut că aceasta nu poate fi analizată, întrucât Curtea se pronunță doar asupra conformității textelor de lege criticate cu prevederile și principiile constituționale, iar nu și asupra conformității dintre mai multe texte de lege.

18. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate mai sus își păstrează valabilitatea și în cauza de față.