Legea nr. 48/2016 - instituirea Zilei Mondiale a Vederii în România

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

LEGE

privind instituirea Zilei Mondiale a Vederii în România

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. — Se instituie Ziua Mondială a Vederii în România în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie.

Art. 2. — Ziua Mondială a Vederii în România poate fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale din domeniul medical, reprezentanţe ale României în străinătate, entităţi medicale publice şi private, prin organizarea de evenimente dedicate prevenirii afecţiunilor oculare şi orbirii.

Art. 3. — Ministerul Sănătăţii este responsabil cu coordonarea activităţii dedicate Zilei Mondiale a Vederii în România.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Bucureşti, 30 martie 2016.

Nr. 48.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Legea nr. 48/2016 - instituirea Zilei Mondiale a Vederii în România




Expunere de motive initiator 2.04.2016
Descrierea situaţiei actuale

în prezent, Ziua Mondială a Vederii (World Sight Day - WSD) este marcată de statele europene în a doua zi de joi a lunii octombrie. Scopul acestei zile este acela de a atrage atenţia populaţiei asupra afecţiunilor oculare care, potrivit statisticilor mondiale, au cunoscut o creştere semnificativă în ultimii ani. La nivel global, cauzele orbirii sunt următoarele: cataractă (51%), bolile copilăriei (4%), vicii de refracţie (3%), opacifierea corneei (4%), degenerescenţă maculară legată de vârstă (5%) şi glaucom (8%).

Anul 2014 este primul an de implementare a Planului
Citește mai mult Global de Acţiune al OMS şi al Agenţiei Internaţionale pentru Prevenirea Orbirii (AIPO). Acest Plan încurajează membrii şi partenerii să organizeze evenimente cu scopul de a sensibiliza şi educa populaţia pentru prevenirea orbirii şi de a impulsiona autorităţile să participe la strângeri de fonduri pentru lansarea de programe naţionale pentru prevenirea orbirii. Acest plan prevede reducerea afecţiunilor oculare cu 25% până în 2019, înlesnind accesul la tratament al tuturor claselor sociale, în special al populaţiei defavorizate.

Fundamentare

în perioada 6-9 iunie 2015 a avut loc la Viena, Reuniunea tuturor reprezentanţilor Societăţilor Naţionale de Oftalmologie din Europa, în cadrul căreia s-au dezbătut aspecte privind derularea Planului Global de Acţiune 2014 - 2019, la nivelul tuturor statelor, în legătură îmbunătăţirea calităţii vederii în toate statele europene.

S-a constatat faptul că Ziua Mondială a Vederii nu este marcată în toate ţările europene, motiv pentru care reprezentanţii Societăţii Europene de Oftalmologie au recomandat ca membrii Societăţilor Naţionale de Oftalmologie să întreprindă demersuri la guvernele naţionale pentru declararea celei de a doua zi de joi a lunii octombrie ca Ziua Mondială a Vederii, în ţările respective.

Menţionez că România este una dintre ţările care nu marchează Ziua Mondială a Vederii la nivel naţional. Având în vedere statisticile îngrijorătoare privind afecţiunile oculare cu care se confruntă populaţia la nivel mondial, european, dar şi naţional, consider că Ziua

Mondială a Vederii trebuie marcată anual şi de Guvernul României în cea de a doua zi de joi a lunii octombrie.

Conform Agenţiei Internaţionale pentru Prevenirea Orbirii, la nivel global, aproximativ 285 milioane de oameni au vederea afectată parţial sau total. Dintre aceştia, 39 de milioane sunt orbi şi 246 de milioane au afecţiuni oculare moderate sau severe. Pe de altă parte, se estimează că 19 milioane de copii suferă de afecţiuni oculare. Cu toate acestea, 80% din afecţiunile oculare pot fi evitate, adică sunt uşor tratabile sau pot fi prevenite.

Schimbări preconizate

Promovarea prezentei propuneri legislative are drept scop sensibilizarea şi educarea populaţiei pentru prevenirea orbirii, precum şi de a oferi cadrul legal corespunzător desfăşurării Zilei Mondiale a Vederii în România prin organizarea de evenimente dedicate prevenirii orbirii în rândul populaţiei din România. Conducerea Societăţii Române de Oftalmologie doreşte să alinieze România la standardele mondiale şi europene, sprijinind în totalitate acest demers legislativ.

Impactul socio-economic

Impact social: pozitiv pe termen scurt, mediu şi lung, ca efect al conştientizării populaţiei cu privire la cauzele orbirii, ceea ce conduce la prevenirea, identificarea şi tratarea într-un mod corect a afecţiunilor oculare.

Impactul macro-economic: Prezenta propunere legislativă nu face referire la acest subiect. Impactul asupra mediului concurential si domeniul ajutoarelor de stat: Prezenta propunere legislativă nu face referire la acest subiect.

Impactul asupra mediului: Prezenta propunere legislativă nu face referire la acest subiect.

Impactul asupra bugetului consolidat, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung Modificări ale veniturilor bugetare: Prezenta propunere legislativă nu face referire la acest subiect, deoarece Ziua Mondială a Vederii în România nu va fi declarată zi nelucrătoare.

In sensul celor arătate mai sus, vă supunem spre dezbatere şi adoptare prezenta Propunere legislativă privind instituirea Zilei Mondiale a Vederii în România, care va fi marcată în cea de a doua zi de joi a lunii octombrie.

INIŢIATOR,

Deputat - Conf. Dr. Camelia-Margareta BOGDĂNICI
Răspunde