Decizia CCR nr. 89 din 26.02.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 - regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de

neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Ileana Constantinescu în Dosarul nr. 11.382/99/2013 al Curții de Apel Iași - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1361D/2014.

2. La apelul nominal răspunde autoarea excepției de neconstituționalitate, personal. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Având cuvântul, autoarea excepției de neconstituționalitate formulează o cerere de amânare a soluționării cauzei, pe motiv că nu au fost depuse de către autoritățile publice prevăzute de lege punctele de vedere ale acestora asupra excepției de neconstituționalitate. De asemenea, reiterează cererea de solicitare a Dosarului nr. 11.382/99/2013 al Curții de Apel Iași - Secția civilă, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate.

4. Reprezentantul Ministerului Public arată că solicitarea dosarului instanței de judecată este la aprecierea Plenului Curții Constituționale, iar, pe de altă parte, pune concluzii de respingere a cererii de amânare a soluționării cauzei.

5. Deliberând, Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată, apreciind că motivele invocate nu justifică amânarea soluționării cauzei, în condițiile art. 220 din codul de procedură civilă și ale art. 14 din Legea nr. 47/1992. În acest sens, constată că prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale nu impun autorităților publice obligația de a-și exprima opinia asupra excepțiilor de neconstituționalitate, ci doar obligația Curții Constituționale de a le solicita. În plus, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională nu este ținută în soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate de punctele de vedere exprimate de autoritățile publice în cauză. Pe de altă parte, constată că, în prezenta cauză, aspectele de fapt, referitoare la fondul cauzei deduse soluționării instanței de judecată, nu sunt relevante în soluționarea excepției de neconstituționalitate, astfel încât nu este necesară solicitarea dosarului instanței de judecată învestite cu soluționarea fondului cauzei.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autoarei excepției de neconstituționalitate pentru susținerea acesteia.

7. Autoarea excepției de neconstituționalitate solicită admiterea excepției astfel cum a fost formulată, arătând că prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate, art. 51 - Dreptul de petiționare, precum și celor cuprinse în art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Susține că dreptul de acces la justiție este, în prezenta cauză, un drept formal. Mai arată că, după aderarea României la Uniunea Europeană, este necesară o armonizare a legislației românești cu legislația europeană. În acest sens, consideră că trebuie sesizat Parlamentul României, în vederea abrogării art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru a permite și celor care nu au formulat notificare în termenul instituit prin aceste prevederi legale să își poată revendica dreptul de proprietate. Se mai arată că în acest mod este creată o discriminare între persoanele care au avut posibilitatea să își revendice proprietățile și cele care s-au aflat în imposibilitate obiectivă de a face acest lucru. De asemenea, relevă alte aspecte de fapt pe fondul cauzei deduse soluționării instanței de judecată, referitoare la circumstanțele obiective ale imposibilității depunerii notificării în vederea restituirii imobilului preluat în mod abuziv, în termenul instituit prin textul de lege criticat.

8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

9. Prin Încheierea din 27 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 11.382/99/2013, Curtea de Apel Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Ileana Constantinescu într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de restituire a unui imobil formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale criticate îngrădesc dreptul de petiționare, încalcă dreptul de proprietate, precum și prevederile din actele internaționale invocate. Se mai arată că Legea nr. 10/2001 nu are corespondent în legislația vreunei alte țări din Uniunea Europeană, astfel încât, în vederea armonizării legislației europene, această lege neconstituțională ar trebui abrogată.

11. Curtea de Apel Iași - Secția civilă își exprimă opinia în sensul că prevederile legale criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 instituie norme procedurale pentru exercitarea dreptului de acces la justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, dând expresie competenței constituționale a legiuitorului, reglementată prin art. 44 din Legea fundamentală, de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

13. Avocatul Poporului consideră că prevederile egale criticate sunt constituționale.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, potrivit cărora: "(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent." Termenul de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării a fost prelungit de două ori cu câte 3 luni, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2001 pentru prelungirea unor termene prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 145/2001 pentru prelungirea unor termene prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001, și a expirat la un an după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv la data de 14 februarie 2002.

17. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 51 - Dreptul de petiționare și art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate. De asemenea, sunt invocate dispozițiile cuprinse în art. 6 - Dreptul la un proces echitabil cuprins în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de proprietate.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile legale criticate au fost supuse în mod constant controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași prevederi constituționale. Astfel, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată și a statuat, în esență, că prin art. 22 și următoarele din Legea nr. 10/2001 a fost instituită o procedură administrativă ce are ca scop restituirea în natură a imobilelor - terenuri sau construcții - de către persoana juridică deținătoare, prin decizie sau dispoziție motivată a organelor sale de conducere. Legiuitorul a circumscris exercitarea dreptului la restituire a imobilelor de respectarea unor termene, cum este și termenul de 6 luni prevăzut de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în interiorul căruia trebuie trimisă notificarea către persoana juridică deținătoare a imobilului. Acest termen nu este, însă, de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată, având în vedere faptul că recunoașterea sine die a posibilității persoanei interesate de a declanșa procedura de recuperare a imobilelor preluate abuziv de către stat ar fi fost de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietății imobiliare. Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, exercitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă în limitele legii, iar legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea acestuia, instituind limitări rezonabile în valorificarea ca drept subiectiv garantat, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 344 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 5 noiembrie 2003, nr. 185 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 1 iunie 2004, nr. 99 din 22 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 aprilie 2005, nr. 571 din 19 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 16 octombrie 2006, nr. 289 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007, nr. 428 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2008, nr. 1.105 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 27 octombrie 2009, sau nr. 971 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 20 septembrie 2010.)

19. În legătură cu invocarea încălcării dispozițiilor art. 6 - Dreptul la un proces echitabil cuprins în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2006, anterior citată, Curtea a statuat că art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 instituie norme procedurale pentru exercitarea dreptului de acces la justiție, în conformitate cu dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2), ce prevăd că procedura de judecată este stabilită numai prin lege. De altfel, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, (de exemplu, în Hotărârea din 10 mai 2001, pronunțată în Cauza Z și alții contra Regatului Unit), s-a statuat că accesul la un tribunal nu este absolut și poate fi supus unor restricții legitime, cum ar fi termenele legale de prescripție sau de decădere. Pentru aceste motive nu poate fi reținută nici atingerea adusă prevederilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele reținute în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

21. În prezenta cauză, autoarea excepției de neconstituționalitate mai invocă și încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 51 - Dreptul de petiționare, fără a formula argumente referitoare la contrarietatea dintre textul de lege criticat și aceste dispoziții constituționale. Analizând conținutul normativ al prevederii legale criticate, Curtea nu poate reține însă nicio legătură între aceasta din urmă și textul constituțional invocat, de natură a genera o potențială contrarietate. De altfel, în legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, Curtea a statuat că sesizarea instanțelor judecătorești pentru valorificarea unui drept subiectiv nesocotit ori încălcat sau pentru realizarea unui interes nu este un aspect al dreptului de petiționare, ci se circumscrie unor reguli specifice, proprii activității de judecată. Din această perspectivă, având în vedere și faptul că instanța de contencios constituțional nu se poate substitui autorilor excepției în indicarea unor motive de neconstituționalitate, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, criticile formulate în legătură cu pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 51 din Constituție nu pot fi analizate.