Anexa 12 - Cerințe minime pentru transferuri. - OUG nr. 5/2015 - deşeurile de echipamente electrice şi electronice

Index
OUG nr. 5/2015 - deşeurile de echipamente electrice şi electronice
Anexa 1 - Categorii de EEE reglementate pe parcursul perioadei de tranziție potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a).
Anexa 2 - Categorii de EEE reglementate de art. 2 alin. (1) lit. b).
Anexa 3 - Lista EEE care sunt cuprinse în categoriile din anexa nr. 1.
Anexa 4 - Lista EEE care sunt cuprinse în categoriile prevăzute în anexa nr. 2.
Anexa 5 - DEFINIȚII.
Anexa 6 - Ratele anuale minime de colectare care trebuie atinse de către producători.
Anexa 7 - Tratarea selectivă a materiilor și componentelor deșeurilor de echipamente electrice și electronice menționate la art. 20.
Anexa 8 - Cerințe tehnice prevăzute la art. 21.
Anexa 9 - Obiectivele minime privind valorificarea prevăzute la art. 27.
Anexa 10 - Simbol pentru marcarea EEE.
Anexa 11 - Informațiile pentru înregistrare și raportare prevăzute la art. 38.
Anexa 12 - Cerințe minime pentru transferuri.
ANEXA Nr. 12

Cerințe minime pentru transferuri

1. Pentru a face diferența între EEE și DEEE, în cazul în care posesorul obiectului susține că intenționează să expedieze sau expediază EEE folosite, și nu DEEE, statele membre solicită posesorului să aibă la dispoziție, în sprijinul cererii sale, următoarele:

a) o copie a facturii și a contractului privind vânzarea și/sau transferul de proprietate a EEE, în care se precizează că echipamentul este destinat reutilizării directe și că este complet funcțional;

b) dovezi privind evaluarea sau testarea, sub forma unei copii a evidențelor (certificat de testare, dovadă de funcționalitate), pentru fiecare articol din cadrul lotului și un protocol care să conțină toate informațiile privind evidența, potrivit pct. 3;

c) o declarație a deținătorului care aranjează transportul EEE conform căreia niciunul dintre materialele sau echipamentele din cadrul lotului nu constituie deșeuri, astfel cum sunt definite la pct. 9 din anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, republicată;

d) o protecție corespunzătoare împotriva deteriorării în timpul transportului, al încărcării și al descărcării, în special printr-o ambalare și o stivuire corespunzătoare a încărcăturii.

2. Prin excepție, pct. 1 lit. a) și b) și pct. 3 nu se aplică în cazul în care există dovezi clare pentru a susține faptul că transportul se efectuează în cadrul unui acord de transfer între întreprinderi și atunci când:

a) EEE sunt returnate producătorului sau unei părți terțe care acționează în numele său ca defecte pentru reparații în perioada de garanție, cu intenția de a fi reutilizate; sau

b) EEE pentru uz profesional care au fost folosite sunt trimise producătorului sau unei părți terțe care acționează în numele său ori către o instalație a unui terț din țări unde se aplică Decizia C(2001)107 finală a Consiliului OCDE privind revizuirea Deciziei C(92)39 privind controlul transporturilor transfrontaliere de deșeuri destinate operațiunilor de valorificare, pentru recondiționare sau reparații, pe baza unui contract valabil, cu intenția de a fi reutilizate; sau

c) EEE pentru uz profesional utilizate și defecte, precum dispozitivele medicale sau părțile acestora, sunt trimise producătorului sau unei părți terțe care acționează în numele său în vederea analizării cauzelor principale, pe baza unui contract valabil, în cazul în care o astfel de analiză nu poate fi efectuată decât de producător sau de terțe părți care acționează în numele acestuia.

3. Pentru a demonstra că articolele expediate sunt EEE folosite, și nu DEEE, statele membre impun următorii pași pentru realizarea testării și pentru ținerea evidenței în ceea ce privește EEE folosite:

Pasul 1: Testare

a) Se testează funcționalitatea și se evaluează prezența substanțelor periculoase. Testele care urmează a fi realizate depind de tipul de EEE. În cazul majorității EEE folosite este suficient un test de funcționalitate asupra funcțiilor esențiale.

b) Rezultatele evaluării și testării sunt înregistrate într-un document doveditor.

Pasul 2: Documentul doveditor

a) Documentul doveditor este fixat în mod sigur, dar nu permanent, fie chiar pe EEE (dacă nu este ambalat), fie pe ambalaj, astfel încât să poată fi citit fără a dezambala echipamentul.

b) Documentul doveditor trebuie să conțină următoarele informații:

(i) denumirea articolului, denumirea echipamentului, dacă este cuprinsă în lista din anexa nr. 3 sau din anexa nr. 4 la ordonanța de urgență, după caz, și a categoriei prevăzute în anexa nr. 1 sau în anexa nr. 2 la ordonanța de urgență, după caz;

(ii) numărul de identificare al articolului, nr. tip, dacă este cazul;

(iii) anul producției, dacă este disponibil;

(iv) denumirea și adresa companiei responsabile pentru dovada de funcționalitate;

(v) rezultatele testelor descrise la pasul 1, inclusiv data la care s-a efectuat testul de funcționalitate;

(vi) tipul de teste realizate.

4. Pe lângă documentația solicitată la pct. 1-3, fiecare încărcătură de EEE folosite (de exemplu, container, camion) este însoțită de:

a) un document de transport relevant, de exemplu CMR sau scrisoarea de transport;

b) o declarație de responsabilitate din partea persoanei responsabile.

5. În absența unei dovezi că un obiect este EEE folosit, și nu DEEE, prin documentele corespunzătoare necesare conform pct. 1-4 și în absența unei protecții corespunzătoare împotriva deteriorării în timpul transportului, al încărcării și al descărcării, în special printr-o ambalare corespunzătoare și stivuire corespunzătoare a încărcăturii, acestea fiind obligații ale posesorului care organizează transportul, autoritățile din statele membre consideră că articolul respectiv constituie un DEEE și că încărcătura cuprinde un transfer ilegal. În aceste circumstanțe, încărcătura va fi tratată potrivit prevederilor art. 24 și 25 din Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre OUG nr. 5/2015 - deşeurile de echipamente electrice şi electronice