Anexa 8 - Cerințe tehnice prevăzute la art. 21. - OUG nr. 5/2015 - deşeurile de echipamente electrice şi electronice
Cerințe tehnice prevăzute la art. 21
1. Locuri de stocare (inclusiv stocare temporară) a DEEE înainte de tratarea lor fără a aduce atingere cerințelor Hotărârii Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare:
a) suprafețe impermeabile pentru zonele adecvate, prevăzute cu instalații de colectare a pierderilor prin scurgere și, după caz, cu decantoare și separatoare de grăsimi;
b) învelitori rezistente la intemperii pentru zonele adecvate.
2. Locuri de tratare a DEEE:
a) cântare de măsurare a greutății deșeurilor tratate;
b) suprafețe impermeabile și învelitori rezistente la intemperii pentru zonele adecvate, prevăzute cu instalații de colectare a pierderilor prin scurgere și, după caz, cu decantoare și separatoare de grăsimi;
c) stocare adecvată pentru piesele demontate;
d) containere adecvate pentru stocarea bateriilor, a condensatorilor cu conținut de PCB/PCT și a altor deșeuri periculoase precum deșeurile radioactive;
e) echipamente de tratare a apei, în conformitate cu reglementările în materie de sănătate și mediu.