Decizia CCR nr. 54 din 24.02.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) din Codul penal

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) și art. 36 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 62.172/3/2011 /a1 (346/2014) al Curții de Apel București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 724 D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că persoanele care săvârșesc infracțiuni în formă continuată se află într-o situație juridică diferită de cea a persoanelor care comit infracțiuni concurente, motiv pentru care textele criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Se susține că diferențele existente între cele două forme infracționale vizează inclusiv obiectul acțiunilor și că acestea configurează situații juridice cu elemente particulare de identitate. Se mai arată că sancționarea concursului de infracțiuni și a infracțiunii continuate, conform dispozițiilor art. 36 alin. (1) și art. 39 din Codul penal, nu contravine politicii penale a statului și că, de asemenea, calculul aritmetic la care se face trimitere în motivarea excepției nu este o problemă de constituționalitate. În acest sens, este subliniat faptul că, potrivit normelor penale anterior arătate, în cazul infracțiunii continuate sporul de pedeapsă este facultativ, în timp ce, în cazul concursului de infracțiuni, sporul este obligatoriu.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia nr. 184/A din 17 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 62.172/3/2011/a1 (346/2014), Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) și art. 36 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat, potrivit prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, într-o cauză referitoare la stabilirea vinovăției a doi inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile art. 35 alin. (1) și art. 36 alin. (1) din Codul penal contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, creând discriminare între persoanele condamnate pentru săvârșirea de infracțiuni în formă continuată și cele condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni în concurs. Se susține că aceste categorii de persoane se află în situații juridice similare, ambele dând dovadă de perseverență infracțională. Se observă faptul că diferențele dintre infracțiunea continuată și concursul de infracțiuni constau doar în existența unei singure rezoluții infracționale și a unui singur subiect pasiv, în cazul infracțiunii continuate, și în existența mai multor rezoluții infracționale și a unei eventuale pluralități a subiectului pasiv, în cazul concursului de infracțiuni.

6. Se subliniază că, potrivit dispozițiilor art. 42 coroborate cu cele ale art. 34 din Codul penal din 1969, infracțiunea continuată și concursul de infracțiuni beneficiau de un regim sancționator similar. Or, conform art. 36 alin. (1) din Codul penal în vigoare, infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maximum se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii, în timp ce, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) și c) din același cod, în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, după care, atunci când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, iar când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

7. Se susține că textele criticate vin în contradicție cu noua politică penală a legiuitorului, care prevede un tratament sancționator mai blând în cazul infractorilor primari și al faptelor singulare, el înăsprindu-se în cazul pluralităților de infracțiuni.

8. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că dispozițiile art. 35 și 36 din Codul penal nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât individualizarea judiciară a pedepsei se realizează potrivit criteriilor reglementate la art. 74 din Codul penal, iar obligativitatea adăugării la pedeapsa cea mai grea a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite pentru infracțiunile care compun concursul de infracțiuni, neprevăzută pentru infracțiunea continuată, nu conduce, în mod automat, la o inegalitate de tratament juridic între autorii concursurilor de infracțiuni și cei ai infracțiunilor continuate. Se subliniază faptul că, în cazul infracțiunii continuate, se poate aplica pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor de maximum 3 ani, în cazul pedepsei închisorii, și de cel mult o treime, în cazul pedepsei amenzii.

9. Se arată că, cel puțin teoretic, este posibil ca o persoană care săvârșește o infracțiune continuată să fie condamnată la o pedeapsă mai mare decât persoana care săvârșește un concurs de infracțiuni, în cazul în care persoanei condamnate pentru infracțiunea continuată îi este aplicată o pedeapsă spre maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se adaugă un spor de 3 ani, în timp ce persoanei condamnate pentru concurs de infracțiuni îi sunt aplicate pedepse spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, sau chiar sub acest minim, în cazul reținerii de circumstanțe atenuante.

10. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Avocatul Poporului susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că tratamentul penal stabilit în cazul infracțiunii continuate, apreciate de legiuitor ca prezentând un grad de pericol social ridicat, nu contravine principiului constituțional al egalității. Se observă, de asemenea, că pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) și art. 36 alin. (1) din Codul penal este dedusă, în prezenta cauză, prin compararea regimului juridic al infracțiunii continuate cu regimul juridic al concursului de infracțiuni, reieșind că acestea ar trebui să aibă un regim sancționator similar. Se conchide că o astfel de critică nu poate fi reținută, întrucât, prin Decizia nr. 362 din 24 septembrie 2013, Curtea Constituțională a statuat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituție sau din actele internaționale la care România este parte, iar nu compararea dispozițiilor mai multor legi între ele și raportarea concluziilor rezultate dintr-o astfel de comparație la dispozițiile și principiile Constituției.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 35 alin. (1) și art. 36 alin. (1) din Codul penal, care au următorul cuprins:

- Art. 35 alin. (1): "Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.";

- Art. 36 alin. (1): "Infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii."

15. Se susține că textele criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că textele criticate reglementează infracțiunea continuată și regimul sancționator al acesteia, adăugând la definiția similară consacrată prin art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 condiția săvârșirii infracțiunii împotriva aceluiași subiect pasiv. Prin urmare, potrivit actualei reglementări, infracțiunea continuată constă în săvârșirea, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și împotriva aceluiași subiect pasiv, de acțiuni sau inacțiuni, care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, fiind, astfel, caracterizată prin unitate de subiect activ, unitate sub aspectul laturii subiective și, așa cum s-a arătat anterior, unitate de subiect pasiv. Din acest ultim punct de vedere, este de subliniat faptul că, potrivit art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, condiția unității subiectului pasiv se consideră îndeplinită și atunci când bunurile ce constituie obiectul infracțiunii se află în coproprietatea mai multor persoane sau când infracțiunea a adus atingere unor subiecți pasivi secundari diferiți, dar subiectul pasiv principal este unic. Infracțiunea continuată se sancționează, conform art. 36 alin. (1) din Codul penal, cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.

17. Concursul de infracțiuni, reglementat la art. 38 din Codul penal, reprezintă o formă a pluralității de infracțiuni, alături de recidivă și de pluralitatea intermediară, care constă fie în săvârșirea a două sau mai multe infracțiuni de către aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele sau în comiterea unei infracțiuni pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni [concurs real, art. 38 alin. (1) din Codul penal], fie în comiterea de către aceeași persoană a unei acțiuni sau inacțiuni care, din cauza împrejurărilor în care au fost săvârșite sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conținutul mai multor infracțiuni [concurs formal, art. 38 alin. (2) din Codul penal]. Concursul de infracțiuni se sancționează, conform prevederilor art. 39 și art. 40 din Codul penal. În acest sens, art. 39 alin. (1) din Codul penal prevede că, în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică o pedeapsă, după cum urmează:

a) când s-au stabilit o pedeapsă cu detențiune pe viață și una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detențiunii pe viață;

b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;

c) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;

d) când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare și o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii;

e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare și mai multe pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c).

18. Curtea constată că neconstituționalitatea prevederilor art. 35 alin. (1) și art. 36 alin. (1) din Codul penal este argumentată prin faptul că, în reglementarea infracțiunii continuate și a concursului de infracțiuni, legiuitorul pornește de la aceleași premise, respectiv perseverența infracțională de care dă dovadă autorul infracțiunii, însă ajunge la rezultate diferite,astfel încât tratamentul sancționator al infracțiunii continuate poate conduce, potrivit textelor criticate, la un spor al pedepsei de maximum 3 ani, în timp ce în cazul concursului de infracțiuni este vorba despre un spor obligatoriu de o treime din totalul pedepselor care alcătuiesc concursul.

19. Curtea reține că regimul sancționator diferit al celor două forme infracționale este justificat de diferențele de reglementare existente între infracțiunea continuată și concursul de infracțiuni. Infracțiunea continuată este o unitate legală de infracțiuni, în structura căreia se regăsește un singur subiect activ și o singură rezoluție infracțională, pe baza căreia sunt săvârșite mai multe acțiuni sau inacțiuni, îndreptate împotriva aceluiași subiect pasiv, care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni. Concursul de infracțiuni reprezintă o pluralitate legală de infracțiuni, care se poate prezenta sub forma concursului real sau a concursului formal, în structura căreia intră un singur subiect activ, un singur subiect pasiv și două sau mai multe rezoluții infracționale (în cazul concursului real) sau realizarea conținutului mai multor infracțiuni (în cazul concursului formal). Prin urmare, Curtea nu poate reține că autorii infracțiunilor continuate se află în aceeași situație juridică cu cei ai concursului de infracțiuni. Cum aceștia nu sunt în situații juridice identice, Curtea constată că este pe deplin justificată opțiunea legiuitorului de a reglementa un regim sancționator diferit pentru cele două forme infracționale, aspect ce nu contravine dispozițiilor art. 16 din Constituție. De altfel, Curtea a subliniat, în mod constant, în jurisprudența sa, că pentru situații juridice diferite legiuitorul poate institui un regim juridic diferit, fără a încălca, în acest fel, principiul constituțional al egalității în drepturi (a se vedea Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, și Decizia nr. 276 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din data de 19 martie 2009).

20. De altfel, Curtea observă faptul că dispozițiile legale criticate reprezintă opțiunea legiuitorului și au fost adoptate conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin adoptarea acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, respectând principiul egalității în drepturi a cetățenilor (a se vedea Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015).