Ordinul MFP nr. 465/2015 - aprobarea Normelor metodologice - întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2015, pt. modificarea...

Index
Ordinul MFP nr. 465/2015 - aprobarea Normelor metodologice - întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale ale instituţiilor publice, precum şi a unor raportări financiare lunare în anul 2015, pt. modificarea...
Anexa 1 - NORME METODOLOGICE.
Anexa 2 (Anexa 3 la situațiile financiare) - SITUAȚIA FLUXURILOR DE TREZORERIE.
Anexa 3 (Anexa 27 la situațiile financiare) - Situația plăților efectuate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (titlul 56 și titlul 58) la data de ______________.
Anexa 4 (Anexa 41 la situațiile financiare) - Corelații între formularele de situații financiare pentru sectorul administrația publică (S1311 + S1313 + S1314).
Anexa 5 - Modificări și completări la Normele metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituții publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917/2005.

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

ORDINNr. 465/2015

pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare trimestriale ale instituțiilor publice, precum și a unor raportări financiare lunare în anul 2015, pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917/2005, precum și pentru modificarea și completarea altor norme metodologice în domeniul contabilității publice

Monitorul Oficial nr. 263 din 20.04.2015

În baza prevederilor art. 19 lit. d) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 80 alin. (2) și ale art. 84 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 4 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

Art. 1.

Se aprobă Normele metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare trimestriale ale instituțiilor publice, precum și a unor raportări financiare lunare în anul 2015, prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2.

Normele metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare trimestriale ale instituțiilor publice, precum și a unor raportări financiare lunare în anul 2009, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 629/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 și 242 bis din 10 aprilie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. anexa 3 "Situația fluxurilor de trezorerie" se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2;

2. anexa 27 "Situația plăților efectuate la titlul 56 «Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare»" se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 3;

3. anexa 41 "Corelații între formularele de situații financiare" se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 4.

Art. 3.

Normele metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.186 și 1.186 bis din 29 decembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează conform anexei nr. 5.

Art. 4.

La pct. 2.8.(1) lit. d) din Normele metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare ale instituțiilor publice la 31 decembrie 2014, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 96/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 30 ianuarie 2015, sintagma: "În contabilitatea trezoreriei centrale se evidențiază plățile efectuate din bugetul de stat pentru Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune prin înregistrarea 658 (682) = 770" se elimină.

Art. 5.

Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 6.

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă orice alte dispoziții contrare acestuia.

Art. 7.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul finanțelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici