Decizia CCR nr. 154 din 17.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 105 din Legea nr. 255/2013 pt. punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 - Codul de procedură penală şi pt. modificarea şi completarea unor acte normative...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 21.141/3/2014 al Tribunalului București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 762D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Curtea dispune a se face apelul si în dosarele nr. 784D/2014, nr. 1.293D/2014 și nr. 135D/2015, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Unicredit Leasing Corporation IFN" - S.A. în Dosarul nr. 24.759/3/2014 al Tribunalului București - Secția I penală, de Constantin Iurașcu în Dosarul nr. 38.361/245/2014 al Judecătoriei Iași și de Mihail Boldea în Dosarul nr. 825/45/2014 al Curții de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori.

4. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu se opune conexării dosarelor.

7. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 784D/2014, nr. Í.293D/2014 și nr. 135D/2015 la Dosarul nr. 762D/2014, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, deoarece orice persoană are dreptul la soluționarea cauzei sale într-un termen rezonabil. Nerespectarea acestui principiu a condus Curtea Europeană a Drepturilor Omului la pronunțarea unor hotărâri de condamnare din perspectiva încălcării art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel de cauze au fost examinate și din perspectiva respectării art. 13 din Convenție ca impunând posibilitatea oricărei persoane care se pretinde, de o manieră plauzibilă, victimă a violării altui drept din Convenție (în speță, respectarea termenului rezonabil, pentru a beneficia pe cale de consecință de un proces echitabil) de a dispune în dreptul intern de o acțiune în fața unei autorități naționale prin care să і se judece o astfel de plângere. Or, în acest context, dispozițiile legale criticate în prezenta cauză care limitează aplicarea remediului procesual reglementat de art. 488¹ din Codul de procedură penală doar la cauzele începute după 1 februarie 2014 sunt neconstituționale pentru că afectează art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aceasta deoarece nu se poate justifica aplicarea remediului doar cauzelor înregistrate după intrarea în vigoarea a noului Cod de procedură penală, cu atât mai mult cu cât norma criticată este una de procedură de imediată aplicare. În susținerea punctului său de vedere, reprezentantul Ministerului Public face trimitere și la Hotărârea din 26 martie 1987, pronunțată în Cauza Leander împotriva Suediei, Hotărârea din 27 aprilie 1988, pronunțată în Cauza Boyle și Rice împotriva Marii Britanii, și Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunțată în Cauza Kudla împotriva Poloniei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

9. Prin încheierile din 14 iulie 2014, 6 august 2014, 12 noiembrie 2014 si 14 ianuarie 2015, pronunțate în dosarele nr. 21.141/3/2014, nr. 24.759/3/2014, nr. 38.361/245/2014 și nr. 825/45/2014, Tribunalul București - Secția I penală, Judecătoria lași și Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale.

10. Excepția a fost ridicată de reprezentantul Ministerului Public, Societatea Comercială "Unicredit Leasing Corporation IFN" - S.A., Constantin Iurașcu și Mihail Boldea în dosarele de mai sus având ca obiect soluționarea unor contestații privind durata procesului.

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii susțin că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece creează premisele unei discriminări între cetățeni care, deși se află în situații obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit. De exemplu, în situația în care la săvârșirea unei fapte penale au participat mai multe persoane, unele în calitate de autori și alții de complici, se poate constata că, dacă pentru autori procesul penal a început anterior datei de 1 februarie 2014, iar pentru complici procesul a început după această dată, atunci doar aceștia din urmă se pot plânge de durata excesivă a procesului. Așa fiind, persoanele în cauză sunt discriminate pe criteriul arbitrar al datei intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală.

12. Totodată, se mai susține că imposibilitatea persoanelor ale căror procese au început sub imperiul legii procesual penale vechi de a uza de calea de atac a contestației referitoare la durata procesului introdusă prin legea procesuală nouă afectează dreptul la un proces echitabil prin aceea că nu permite uzul unei garanții nou-reglementate a cărei menire constă tocmai în realizarea justiției într-un termen rezonabil. Se mai arată că noile dispoziții procesual penale referitoare la contestația privind durata procesului nu se aplică proceselor începute anterior legii noi, cu toate că sunt mai favorabile.

13. Tribunalul București - Secția I penală și Judecătoria Iași opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

14. Curtea de Apel Galați - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că dispozițiile legale criticate "pot fi apreciate ca aducând atingere principiilor instituite de art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituția României, având în vedere discriminarea pe care o creează între cetățeni cu privire la posibilitatea de a uza de o procedură judiciară, astfel că egalitatea în drepturi a cetățenilor și liberul acces la justiție al unei categorii de cetățeni apar a fi îngrădite prin dispozițiile legale mai sus arătate."

15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

16. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale.

17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, cu următorul conținut: "Dispozițiile art. 488¹-488⁶ din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, referitoare la contestația privind durata rezonabilă a procesului penal, se aplică numai proceselor penale începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010."

20. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 11 alin. (2) referitor la apartenența la dreptul intern a tratatelor ratificate de Parlament, art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la Accesul liber la justiție, și art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 13 referitor la Dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 589 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 6 ianuarie 2015, paragrafele 15-16, a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 prin raportare la prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2), prilej cu care a statuat că, fiind vorba de norme penale ce aparțin domeniului procedural, acestea sunt guvernate de principiul activității, ceea ce înseamnă că legea se aplică din momentul intrării în vigoare și până la momentul ieșirii sale din vigoare. Astfel, la aplicarea legii procesual penale nu se ia în considerare data săvârșirii infracțiunii, ci data la care se efectuează actul procesual sau procedural, chiar dacă procesul a fost început anterior intrării în vigoare a legii. Totodată, stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai de lege" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.072 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 24 ianuarie 2013).

22. În ce privește critica raportată la celelalte prevederi constituționale invocate, Curtea constată că susținerea potrivit căreia dispozițiile contestate afectează dreptul la un proces echitabil și principiul egalității cetățenilor în fața legii nu poate fi primită. Astfel, prin dispozițiile legale deduse controlului de constituționalitate legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații diferite. Textele legale criticate nu stabilesc vreo distincție sau discriminare în sensul celor arătate de către autorii excepției, motiv pentru care nu se poate reține încălcarea art. 16 din Constituție. Astfel, analiza situației ce face obiectul prezentei cauze pornește de la ipoteza potrivit căreia autorii unor infracțiuni trimiși în judecată sub imperiul unei legi procesuale vechi, pe de o parte, și complicii/instigatorii la aceeași faptă trimiși în judecată sub imperiul legii procesuale noi, pe de altă parte, s-ar afla în aceeași situație juridică, ceea ce ar determina calificarea situației lor ca fiind identică. Or, câtă vreme procesul penal este guvernat de alte reguli procedurale pentru fiecare categorie în parte, este evident că, din această perspectivă, cele două categorii de persoane se află în situații juridice diferite, astfel încât tratamentul juridic diferențiat este pe deplin justificat. Prin urmare, în cauză nu poate fi reținută încălcarea principiului egalității în fața legii, prevăzut de art. 16 din Constituție.

23. Referitor la invocarea, ca temei al excepției de neconstituționalitate, a art. 21 din Constituție, Curtea constată că principiul liberului acces la justiție are ca semnificație faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social. Cu toate acestea, el poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac, deoarece competența și procedura sunt stabilite de lege. Este îndeobște admis că procesul penal se desfășoară sub autoritatea ordinii normative de drept care capătă caracter efectiv prin constrângere și conformare, sens în care, dimpotrivă, tocmai în realizarea dreptului la un proces echitabil, situația nou reglementată dacă s-ar aplica retroactiv, adică proceselor începute sub imperiul legii vechi, ar duce la afectarea previzibilității legii ce guvernează procesul. Mai mult, împrejurarea că procesele începute sub imperiul legii vechi nu sunt susceptibile de cenzura ce poate fi exercitată pe calea contestației privind durata rezonabilă a procesului nu echivalează cu afectarea principiului constituțional consacrat de art. 21, deoarece în acord cu art. 8 referitor la Caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului penal din Codul de procedură penală "Organele judiciare au obligația de a desfășura urmărirea penală și judecata cu respectarea garanțiilor procesuale și a drepturilor părților și ale subiecților procesuali, astfel încât [...] orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil." Prin urmare, indiferent de regimul juridic sub autoritatea căruia au fost începute procesele, organele judiciare, în deplin acord cu principiul legalității procesului penal consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, sunt obligate să respecte un termen rezonabil de soluționare a cauzelor.