Decizia CCR nr. 50 din 4.02.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. OUG nr. 10/2013 pt. plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 - acordarea de compensaţii cetăţenilor români pt....

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, excepție ridicată de Nufăr Vasile Costencov, Valentin Luca și Valentina Strătilă în Dosarul nr. 3.532/118/2013 al Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 793D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 814D/2013 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I, III și V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013, excepție ridicată de Mihalache Radu și Petre Radu în Dosarul nr. 730/120/2013 al Curții de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate în dosarele mai sus menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 814D/2013 la Dosarul nr. 793D/2013.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 814D/2013 la Dosarul nr. 793D/2013, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care, invocând Decizia Curții Constituționale nr. 528 din 12 decembrie 2013, pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele: Prin încheierile din 11 octombrie 2013 și 6 noiembrie 2013, pronunțate în dosarele nr. 3.532/118/2013 și nr. 730/120/2013, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal și, respectiv, Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. I, III și V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.

Excepția a fost ridicată de Nufăr Vasile Costencov, Valentin Luca, Valentina Strătilă, Mihalache Radu și Petre Radu în cauze având ca obiect soluționarea cererilor de acordare de despăgubiri potrivit Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale criticate creează o situație discriminatorie între persoanele îndreptățite la plata despăgubirilor care au primit deja sumele de bani cuvenite înainte de emiterea ordonanței de urgență și cele care nu l-au primit încă, fiind nevoite să mai aștepte 10 ani pentru ca debitorul să își execute obligația. La această situație s-a ajuns din cauza instituțiilor statului competente să soluționeze dosarele de despăgubiri.

Autorii excepției de neconstituționalitate mai arată că este vădit neconstituțională eșalonarea tranșelor pe o perioadă de 10 ani, în condițiile în care, până în prezent, plățile s-au făcut în două tranșe pe o perioadă de 2 ani. Măsura adoptată nu este necesară într-o societate democratică, iar România nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 53 din Constituție. Se mai arată că instanța de la Strasbourg a statuat în Hotărârea din 7 mai 2002, pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, că autoritățile nu pot invoca lipsa disponibilităților bănești sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unor hotărâri judecătorești sau a unei decizii administrative prin care s-a constatat cuantumul unei despăgubiri. Se mai menționează jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la noțiunea de bun (Hotărârea din 9 decembrie 2008, pronunțată în Cauza Viașu împotriva României), precum și cu privire la principiul proporționalității prin raportare la dreptul de proprietate (Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Mașiniexportimport Industrial Group împotriva României).

Pe de altă parte, prin abrogarea art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 și a art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 privind unele măsuri referitoare la funcționarea Comisiei centrale și a comisiilor județene și a municipiului București pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, și introducerea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013, se încalcă principiul neretroactivității legii, întrucât, deși ar fi trebuit să primească compensații încă din anul 2001, practic le vor primi din anul 2014, conform noilor dispoziții.

De asemenea, dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale fiind adoptate pe calea unei ordonanțe de urgență în condițiile în care, pe de o parte, nu este satisfăcută cerința existenței unei situații extraordinare, iar pe de altă parte nu este respectată cerința de nu fi afectate drepturile și libertățile fundamentale. În cazul de față se produce o veritabilă expropriere.

Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale.

În opinia instanței, dispozițiile legale criticate nu încalcă principiul egalității în fața legii, având în vedere că se aplică în egală măsură persoanelor beneficiare ale Legii nr. 9/1998.

În ceea ce privește dreptul de proprietate, instanța apreciază că textele criticate nu aduc atingere existenței dreptului de proprietate, nu echivalează cu imposibilitatea valorificării dreptului de creanță asupra statului, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată și hotărârile emise în temeiul legilor reparatorii.

Prin eșalonarea dispusă este afectată, într-adevăr, celeritatea procedurilor, fără însă a fi afectată esența dreptului, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998, ale Legii nr. 290/2003 și ale Legii nr. 393/2006 nefiind refuzată.

Nu se poate susține nici depășirea prin ordonanța de urgență a domeniului de reglementare atribuit acestei categorii de acte normative, întrucât prin aceasta nu se reglementează în domeniul legilor constituționale și nici nu are ca obiect măsuri de natură a afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturi sau libertăți fundamentale, drepturi electorale sau măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică, astfel că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) și art. 61 din Constituție.

Instanța apreciază că nu poate fi reținută nici critica de neconstituționalitate invocată în raport de dispozițiile art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală, câtă vreme lipsa de intervenție ar fi avut drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare, nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvern, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, aspecte menționate în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013.

Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale.

Se apreciază că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013 are în vedere rezolvarea unei situații extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar și derogatorii de la dreptul comun. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză.

Prin măsurile reglementate, Guvernul recunoaște obligația de plată a autorității statale și se obligă la plata eșalonată a despăgubirilor, modalitate de executare impusă de situația de excepție pe care o reprezintă, pe de o parte, proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului și, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de criză economică națională și internațională.

Nu se poate reține existența unei discriminări, întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere, situație ce nu se regăsește în prezenta cauză.

Curtea a reținut că măsura eșalonării plății despăgubirilor este una necesară pentru a se putea realiza finalitatea avută în vedere, fiind aplicată în mod egal tuturor persoanelor ce intră sub incidența acesteia.

Se reține și faptul ca dispozițiile legale menționate nu modifică un raport de drept substanțial stabilit anterior intrării sale în vigoare, ci doar eșalonează plata despăgubirilor stabilite prin titluri emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, respectiv prin titluri ce se vor emite ulterior acestui moment, motiv pentru care nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. I și III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013, în Dosarul nr. 793D/2013, și ale dispozițiilor art. I, III și V ale aceleiași ordonanțe de urgență, în Dosarul nr. 814D/2013. Din examinarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 28 februarie 2013.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) și (2) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului și art. 115 alin. (4) și (6) privind instituția delegării legislative.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 24 ianuarie 2014, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 sunt neconstituționale.

Curtea a reținut că măsura instituită prin ordonanța de urgență criticată, de reeșalonare a unor debite ale statului pe o durată de 10 ani, nu poate fi considerată una de natură a menține un just echilibru între interesele debitorului - stat și cele ale creditorului - persoană îndreptățită la despăgubiri, ci, dimpotrivă, se poate aprecia că persoana îndreptățită suportă o sarcină disproporționată și excesivă în privința dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege.

Deși legiuitorul delegat a invocat un scop legitim al măsurii criticate, și anume promovarea unei modalități de plată care să permită în același timp despăgubirea tuturor persoanelor îndreptățite, dar și respectarea țintei de deficit bugetar anual, totuși, instituirea unui termen de 10 ani pentru executarea unei creanțe asupra statului (după ce creanțele erau deja exigibile în baza primei eșalonări) nu satisface exigențele unui termen rezonabil, care să asigure deplina valorificare a dreptului de creanță, constituind, din acest punct de vedere, o ingerință disproporționată asupra dreptului.

Mai mult, astfel cum rezultă din Nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013, Curtea a observat că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului general consolidat se referă doar la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât nici din acest punct de vedere nu este justificată instituirea unui termen de zece ani pentru eșalonarea plății despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, Legii nr. 290/2003, cu modificările ulterioare, și Legii nr. 393/2006.

În consecință, Curtea a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013 afectează, în sens negativ, dreptul fundamental la proprietate, astfel cum înțelesul constituțional al verbului "a afecta“ a fost definit în jurisprudența Curții Constituționale, contravenind în acest mod dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală.

Curtea observă că în această împrejurare devin incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“. Având în vedere și faptul că actele de sesizare ale Curții Constituționale sunt anterioare deciziei de constatare a neconstituționalității, prezenta excepție urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, instanțele de judecată urmează să respecte deciziile Curții Constituționale, atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, și Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituționalității reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul cod de procedură civilă, după caz.