HOTĂRÂRE nr. 38/2015 - vacantarea unui loc de deputat

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAȚILOR

HOTĂRÂRENr. 38/2015

privind vacantarea unui loc de deputat

Monitorul Oficial nr. 295 din 29.04.2015

Având în vedere demisia din calitatea de deputat a domnului deputat Stănișoară Mihai, începând cu data de 29 aprilie 2015, și că președintele Camerei Deputaților a luat act de această demisie în ședința publică din data de 29 aprilie 2015,

în temeiul art. 70 alin. (2) din Constituția României, republicată, al art. 7 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 48 alin. (16) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 210 și art. 211 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările și completările ulterioare,

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic.

Camera Deputaților constată încetarea calității de deputat a domnului Stănișoară Mihai, începând cu data de 29 aprilie 2015, și declară vacant locul respectiv de deputat, în Circumscripția electorală nr. 27 Mehedinți, Colegiul uninominal nr. 1.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din data de 29 aprilie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

FLORIN IORDACHE

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HOTĂRÂRE nr. 38/2015 - vacantarea unui loc de deputat