Decizia CCR nr. 101 din 3.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 194 lit. e) şi art. 200 alin. (1)–(3) din C. pr. civ.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 194 alin. (1) lit. e) și art. 200 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Agroindustriala Agrogiarm Giarmata“ - S.A. din Giarmata, județul Timiș, prin lichidator Alfa & Quantum Consulting S.P.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 19.050/325/2014/a1 al Judecătoriei Timișoara - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 987D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției de neconstituționalitate, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 400 din 3 iulie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 9 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 19.050/325/2014/a1, Judecătoria Timișoara - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 194 alin. (1) lit. e) și art. 200 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Agroindustriala Agrogiarm Giarmata“ - S.A. din Giarmata, județul Timiș, prin lichidator Alfa & Quantum Consulting S.P.R.L. din Timișoara, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de reexaminare formulate împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale din cauza formalismului impus în privința cererii de chemare în judecată, respectiv a elementelor pe care aceasta trebuie să le cuprindă. Se arată că trebuie să se facă o diferențiere între acest formalism și fondul cererii de chemare în judecată care se referă la elemente care trebuie analizate în contradictoriu, precum probele, și care nu pot duce la anularea cererii, ci la respingerea acesteia ca nefondată. Nearătarea dovezilor trebuie analizată în contradictoriu, raportat la concluziile părților, și nu poate duce la anularea cererii într-o fază premergătoare. Dovezile sunt o chestiune de fond și instanța nu poate obliga la depunerea de dovezi, decât pe fond, în condițiile în care partea nu are alte dovezi de depus, prevalându-se doar de textul legii.

6. Judecătoria Timișoara - Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece procedura prevăzută de dispozițiile legale criticate reprezintă opțiunea legiuitorului care a urmărit disciplinarea părților din proces și, în acest fel, respectarea principiului celerității și a dreptului la un proces echitabil. Procedura instituită de dispozițiile legale criticate urmărește remedierea unor lipsuri ale acțiunii introductive, astfel încât la momentul fixării primului termen de judecată aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. e) și art. 200 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă, însă, în realitate, având în vedere că dispoziția normativă a art. 194 cuprinde o singură ipoteză juridică prezentată printr-un singur alineat, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 194 lit. e) și art. 200 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul cuprins:

- art. 194 lit. e): "Cererea de chemare în judecată va cuprinde: [_]

e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150. Când reclamantul dorește să își dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfățișarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atașat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele și adresa martorilor, dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;“;

- Art. 200 alin. (1)-(3): "(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197.

(2) Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3).

(3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.“

11. Curtea observă că dispozițiile art. 200 din codul de procedură civilă au fost modificate prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014, însă având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate din Codul de procedură civilă în redactarea avută înainte de această intervenție legislativă.

12. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și art. 124 alin. (2) care consacră principiul unicității, imparțialității și egalității justiției. De asemenea este invocat și principiul contradictorialității care decurge din dreptul la un proces echitabil.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin Codul de procedură civilă se instituie obligația depunerii probelor odată cu cererea de chemare în judecată, respectiv întâmpinare, deoarece pe acestea se sprijină fiecare capăt de cerere, respectiv apărare formulată. Este astfel necesară determinarea concretă a probelor, iar nu o indicare generică. Fără a se sprijini pe probe individualizate în concret, capetele de cerere sau apărările formulate apar ca simple alegații ce urmează a fi probate în faza judecății, aspect care ar duce la întârzierea soluționării cauzei.

14. Curtea reține că prin dispozițiile legale criticate legiuitorul a dorit instituirea unei discipline procesuale tocmai pentru a garanta respectarea principiului accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare. De altfel, potrivit art. 254 alin. (1) din Codul de procedură civilă, probele se depun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel.

15. În privința elementelor ce trebuie cuprinse în cererea de chemare în judecată, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014, că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalității legitime urmărite de către legiuitor, și anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoștință de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate și probele solicitate, precum și la asigurarea celerității procesului, permițând astfel o bună desfășurare a judecății într-un termen optim și previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție. Curtea a mai reținut că instanțele de judecată sunt singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată au o suficientă gravitate, pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării.

16. În continuare, distinct de decizia anterior menționată, ale cărei considerente își păstrează valoarea mutatis mutandis și în prezenta cauză, Curtea observă că, simetric cu cererea de chemare în judecată, potrivit art. 205 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă, dispozițiile art. 194 lit. e) sunt aplicabile în mod corespunzător și în cazul arătării dovezilor de către pârât. Astfel, având în vedere că reclamantul este cel care declanșează procesul civil prin introducerea cererii de chemare în judecată, este firesc ca acesta, odată cu formularea pretențiilor, să facă cunoscute pârâtului atât motivele de fapt și de drept, cât și dovezile pe care se întemeiază cererea, prin aceasta dându-se expresie și dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă potrivit căruia părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea.

17. Potrivit art. 254 alin. (5) instanța va dispune ca părțile să completeze probele, dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.