Decizia CCR nr. 110 din 6.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 118 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 118 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Octavian Jack Drăgușan în Dosarul nr. 3.599/30/2012 al Curții de Apel Timișoara - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 475D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorul excepției a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 93 din 28 februarie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3.599/30/2012, Curtea de Apel Timișoara - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 118 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată de Octavian Jack Drăgușan într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de anulare a două decizii emise de Casa Județeană de Pensii Timiș referitoare la recuperarea unor sume încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 263/2010, pensia de urmaș se cuvine atât copiilor, cât și soțului supraviețuitor. Însă, conform textelor criticate, soțul supraviețuitor, invalid sau nu, are dreptul la pensie de urmaș, precum și dreptul de a cumula această pensie cu venituri din activități profesionale, cu singura condiție ca acestea să nu depășească procentul de 35% din câștigul salarial mediu brut, în timp ce copiii cu dizabilități au dreptul la pensie de urmaș pe toată durata invalidității de orice grad - dacă aceasta s-a ivit până la împlinirea vârstei de 16 ani, respectiv de 26 de ani, în cazul continuării studiilor, - fără a putea cumula această pensie cu venituri din activități profesionale în cazul gradelor I și II de invaliditate. Se susține că, în acest fel, copiii cu grad de invaliditate I sau II, beneficiari ai unei pensii de urmaș, sunt discriminați în raport cu soții supraviețuitori beneficiari ai pensiei de urmaș. Se arată că aceleiași categorii de persoane îi este încălcat, în acest fel, dreptul la muncă, garantat prin art. 41 din Constituție, și, implicit, dreptul la un nivel de trai decent, garantat prin dispozițiile constituționale ale art. 47. Se susține, totodată, încălcarea prin aceste reglementări a art. 50 din Legea fundamentală, cu privire la protecția persoanelor cu handicap. Se arată că această limitare a drepturilor fundamentale anterior referite este ilegală, nefiind întrunite condițiile constituționale reglementate la art. 53 pentru justificarea restrângerii. Se susține, de asemenea, că drepturile invocate sunt prevăzute în Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la New York la 13 decembrie 2006, care a fost ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, făcând parte din dreptul intern, și că, astfel, încălcarea lor contravine dispozițiilor art. 11 și 20 din Constituție.

Curtea de Apel Timișoara - Secția de litigii de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că modalitatea de reglementare a condițiilor de acordare a pensiei de urmaș este opțiunea legiuitorului și că aceasta nu aduce atingere drepturilor persoanelor cu dizabilități, nefiind discriminatorie. Se arată că persoanele cu gradul II de invaliditate nu pot cumula pensia cu alte venituri realizate din activități profesionale, indiferent dacă sunt sau nu beneficiarele unei pensii de urmaș, și că doar persoanele încadrate în gradul III de invaliditate au dreptul de a realiza cumulul anterior arătat. Se susține că, prin măsura criticată, nu s-a urmărit excluderea anumitor categorii sociale, pe criterii de dizabilitate, de la dreptul de a cumula cele două categorii de venituri.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, făcând trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 1.235 din 22 septembrie 2011 și nr. 93 din 28 februarie 2013.

Avocatul Poporului arată că prevederile art. 118 din Legea nr. 263/2010 sunt constituționale. Se susține că soții supraviețuitori beneficiari ai pensiei de urmaș și copiii beneficiari ai pensiei de urmaș, cu gradul I și II de invaliditate, sunt categorii de persoane aflate în situații juridice diferite, ce nu impun acordarea unui regim juridic identic, cu atât mai puțin sub aspectul dreptului de a cumula anumite categorii de venituri. Se arată că persoanele cu grad de invaliditate I sau II sunt prezumate de către legiuitor a nu fi apte să desfășoare activități profesionale, motiv pentru care nu se poate vorbi despre încălcarea prin textele criticate a dreptului lor constituțional la muncă sau a dispozițiilor art. 50 din Constituție referitoare la protecția persoanelor cu handicap. Pentru aceste motive se susține că prevederile art. 118 din Legea nr. 263/2010 nu contravin nici celorlalte dispoziții din Legea fundamentală invocate de autorul excepției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, notele scrise depuse la dosarul cauzei, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 118 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, care au următorul cuprins:

- Art. 118:"(1) În sistemul public de pensii, pot cumula pensia cu venituri provenite din situații pentru care asigurarea este obligatorie, în condițiile legii, următoarele categorii de pensionari:

a) pensionarii pentru limită de vârstă;

b) nevăzătorii;

c) pensionarii de invaliditate gradul III, precum și copiii, pensionari de urmaș, încadrați în gradul III de invaliditate;

d) copiii, pensionari de urmaș, prevăzuți la art. 84 lit. a) și b).

(2) Soțul supraviețuitor, beneficiar al unei pensii de urmaș, poate cumula pensia cu venituri din activități profesionale pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit legii, dacă acestea nu depășesc 35% din câștigul salarial mediu brut prevăzut la art. 33 alin. (5).“

Se susține că textele criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 41 referitor la munca și protecția socială a muncii, art. 47 privind nivelul de trai, ale art. 50 cu privire la protecția persoanelor cu handicap și ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 1.235 din 22 septembrie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 92 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 16 noiembrie 2011, a statuat că acordarea pensiei de invaliditate are în vedere argumentul că asiguratul și-a pierdut total capacitatea de muncă, fiind încadrat în gradul I sau II de invaliditate; în măsura în care acesta își redobândește, parțial sau total, capacitatea de muncă, va fi încadrat în gradul III de invaliditate sau chiar își va înceta calitatea de pensionar de invaliditate, după caz.

Astfel, Curtea a reținut că legiuitorul a prevăzut, în mod firesc, suspendarea plății pensiei de invaliditate în cazul în care persoana beneficiară desfășoară activitate, urmând ca, în funcție de rezultatul revizuirii medicale, fie să se dispună încetarea plății acesteia, fie plata ei într-un alt cuantum, dacă persoana este încadrată în gradul III de invaliditate.

În acest sens, Curtea a sesizat că este lipsit de orice sens și rațiune ca o persoană să poată cumula atât veniturile realizate prin prestarea unei munci cu cele de care beneficiază tocmai pentru faptul că și-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă.

De asemenea, Curtea a statuat că dreptul la muncă al persoanei nu este în niciun mod îngrădit, aceasta având posibilitatea nelimitată de a presta o muncă și că suspendarea plății pensiei de invaliditate este consecința recăpătării capacității de muncă a persoanei respective. Prin urmare, Curtea a constatat că prestarea muncii nu este condiționată în niciun fel de pensia de invaliditate primită, plata acesteia din urmă fiind însă condiționată de pierderea în totalitate a dreptului la muncă.

Considerentele și soluția Deciziei nr. 1.235 din 22 septembrie 2011 sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză, din moment ce beneficiarul pensiei și-a pierdut total capacitatea de muncă, pensia de urmaș acordată neputând fi cumulată cu venituri din activități profesionale.

Asupra constituționalității dispozițiilor art. 118 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 93 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 8 aprilie 2013, prin care a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 114 alin. (1) lit. b) și art. 118 din Legea nr. 263/2010, prin raportare la art. 41 alin. (1) din Constituție, statuând, printre altele, că art. 47 alin. (2) din Constituție stabilește că dreptul la pensie se acordă potrivit legii, legiuitorul fiind în drept să stabilească criteriile și condițiile concrete în care asigurații pot beneficia de pensie, tipurile de pensii care pot fi acordate, regulile generale de acordare a acestora și regulile derogatorii pentru situații deosebite, precum și modul de calcul al pensiilor.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția deciziei invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Curtea reține că dispozițiile Legii nr. 263/2010 reglementează în mod diferit situația persoanelor cu grad de invaliditate I și II, pe care le prezumă total lipsite de capacitate de muncă, și a celor cu grad de invaliditate III, în privința cărora prezumă lipsa parțială a capacității de muncă. Prin urmare, Curtea constată că, indiferent de calitatea de copil sau soț supraviețuitor a persoanei în cauză, aceasta nu poate cumula pensia de urmaș cu venituri obținute din activități remunerate, în condițiile încadrării respectivei persoane în unul din gradele I sau II de invaliditate, concluzie firească, având în vedere lipsa totală a capacității de muncă a unei astfel de persoane. Prin urmare, Curtea reține că, în ipoteza invalidității, atât copilul beneficiar al pensiei de urmaș, cât și soțul supraviețuitor, pot cumula pensia de urmaș cu venituri obținute din activități lucrative, doar în condițiile unei invalidități de gradul III, potrivit legii anterior referite.

Pentru motivele arătate, Curtea nu poate reține încălcarea prin textele criticate a dispozițiilor constituționale referitoare la munca și protecția socială a muncii, la nivelul de trai și la protecția persoanelor cu handicap și nici a prevederilor Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la New York la 13 decembrie 2006, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, dispozițiile art. 118 din Legea nr. 263/2010 necontravenind, astfel, prevederilor constituționale ale art. 41,art. 47 și art. 50 și nici celor prevăzute la art. 11 și art. 20 din Legea fundamentală.

Prin urmare, nefiind încălcat niciunul din drepturile fundamentale invocate de autorul excepției, nu poate fi constatată încălcarea prin dispozițiile art. 118 din Legea nr. 263/2010 a prevederilor art. 53 din Constituție.