Decizia CCR nr. 114 din 6.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, excepție ridicată de Drăguța Voicilă și Tudor Voicilă în Dosarul nr. 1.259/327/2012 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 529D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei partea Daniel Lupu a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate și soluționarea acesteia în lipsă.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se arată că dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 au fost abrogate prin prevederile Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, însă ele continuă să producă efecte în cauză, în sensul Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, motiv pentru care vor fi reținute ca obiect al excepției de neconstituționalitate invocate în prezenta cauză. Referitor la pretinsa încălcare prin textul criticat a prevederilor art. 129 din Constituție, se arată că aceasta nu poate fi reținută, întrucât exercitarea căilor de atac nu este o problemă de constituționalitate, aceasta realizându-se în condițiile legii, iar stabilirea lor este de competența exclusivă a legiuitorului. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 508 din 18 noiembrie 2004. Se susține că prevederile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 nu contravin nici dispozițiilor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și nici prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție. Se face trimitere în acest sens la hotărârile din 4 iunie 2008 și, respectiv, 28 februarie 2007 ale Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțate în cauzele Stoica împotriva României și, respectiv, Grecu împotriva României, precum și la jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 212/P din 21 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1.259/327/2012, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, excepție ridicată de Drăguța Voicilă și Tudor Voicilă într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unei rezoluții de respingere a plângerii promovate contra rezoluției de scoatere de sub urmărire penală și, respectiv, de neîncepere a urmăririi penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prin rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în primă instanță cu privire la soluționarea plângerii formulate împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, ca urmare a modificării art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sunt încălcate prevederile constituționale și cele convenționale referitoare la accesul liber la justiție, la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, prevăzute la art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție. Se arată că inadmisibilitatea recursului încalcă principiul exercitării căilor de atac și dispozițiile referitoare la înfăptuirea justiției, reglementate la art. 129 din Legea fundamentală, contravenind, totodată, dispozițiilor art. 53 din Constituție, potrivit cărora restrângerea exercițiului unor drepturi poate avea loc doar în una dintre situațiile și în condițiile limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Se arată, de asemenea, că prevederile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 contravin și dispozițiilor art. 6 din Convenție, prin neasigurarea dreptului la un proces echitabil. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 500 din 15 mai 2012, prin care a fost constatată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 118 alin. (3¹) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și se susține că atât soluția, cât și considerentele acesteia sunt aplicabile și în cauza de față.

Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 nu contravin prevederilor constituționale și celor convenționale invocate de autorul excepției, nu limitează și nu înlătură drepturi fundamentale prevăzute în Constituție. Se mai arată că procedura reglementată prin textul criticat are ca obiect verificarea legalității și temeiniciei soluției dispuse de procuror, potrivit dispozițiilor art. 277-278 din Codul de procedură penală din 1968, și nu judecarea fondului cauzei penale, aspect ce justifică rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în primă instanță. Se susține că textul criticat nu contravine principiului accesului liber la justiție, reglementat la art. 21 din Legea fundamentală, care nu garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicție, și nici dispozițiilor constituționale ale art. 129, potrivit cărora căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii, reglementarea acestora fiind atributul exclusiv al legiuitorului. Se face trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 482 din 10 mai 2012, nr. 571 din 29 mai 2012, nr. 711 din 5 iulie 2012 și nr. 1.072 din 13 decembrie 2012.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 nu încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat la art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenție, întrucât nu înlătură dreptul părților de a beneficia de garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces echitabil, judecat de o instanță independentă și imparțială, a cărei competență este stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Se susține că eliminarea recursului împotriva sentinței de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată de caracterul special al procedurii instituite prin art. 278¹din Codul de procedură penală și are ca scop asigurarea celerității procesului penal. Se arată, de asemenea, că atât competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, cât și exercitarea căilor de atac sunt prevăzute prin lege, reglementarea acestora fiind atributul exclusiv al legiuitorului. Se susține, totodată, că dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție referitoare la asigurarea dublului grad de jurisdicție în materie penală nu sunt aplicabile, întrucât textele criticate reglementează procedura de judecată a plângerilor formulate împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, nefiind vizat fondul cauzelor penale. Se mai arată că nu sunt aplicabile în cauză nici prevederile art. 13 din Convenție, dreptul la un recurs efectiv neconfundându-se cu dreptul de exercitare a unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, care au următorul cuprins: "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă.“

Se susține că textul criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 11 cu privire la dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1) și (3) cu privire la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac, precum și prevederile art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la un recurs efectiv, precum și prevederile art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție referitoare la principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală și la interzicerea generală a discriminării.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, prin raportare la aceleași critici de neconstituționalitate, respingând ca neîntemeiate excepțiile invocate, prin numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu sunt reținute: Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012, Decizia nr. 977 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, și Decizia nr. 181 din 28 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 22 mai 2013, statuând că între dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit cărora hotărârea pronunțată de judecător în temeiul art. 278¹alin. 8 din Codul de procedură penală din 1968 este definitivă, și prevederile din Legea fundamentală și din actele normative internaționale invocate de autorii excepției nu poate fi reținută nicio contradicție.

În acest sens, Curtea a reținut că stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la "condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“), ca de altfel și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea "sunt prevăzute numai prin lege“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004).

De asemenea, Curtea a reținut că dispozițiile art. 278¹alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 nu aduc atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Curtea a subliniat că nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, Curtea a statuat că art. 129 din Constituție prevede că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, Curtea a arătat că, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 278¹din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării ori urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile. De asemenea, Curtea a reținut că prevederile art. 13 din Convenție nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu se confundă cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești.

Cu același prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278¹din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textele de lege ce fac obiectul excepției, a art. 53 din Constituție, Curtea a arătat că aceasta nu poate fi reținută, prevederile constituționale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrângere care nu a fost constatată.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția deciziilor invocate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.