Decizia CCR nr. 97 din 27.02.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 194, 197 şi 200 din C. pr. civ.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 194, 197 și 200 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Valerica Badea și Mariana Teodorescu în Dosarul nr. 13.800/303/2013 al Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 682D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții, respectiv Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014 și Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 13.800/303/2013, Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 194, 197 și 200 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Valerica Badea și Mariana Teodorescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de reexaminare a încheierii de anulare a cererii introductive.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece în procedura de regularizare a cererilor s-a ajuns la blocarea incorectă a accesului efectiv al cetățeanului la justiție, iar prin aplicarea abuzivă a codurilor și mai ales a textelor criticate le-au fost încălcate drepturile fundamentale constituționale.

Motivând cererea de reexaminare, acestea arată că neregularitățile sesizate prin rezoluția completului inițial sunt străine de forma și conținutul cererii de chemare în judecată, în sensul că este absurd și hilar ca unor persoane în vârstă să li se ceară adresa electronică, în condițiile în care posibilitățile lor de supraviețuire sunt limitate. Acest lucru este valabil și în cazul cerinței codului numeric personal al pârâtei, având în vedere că datele personale ale acesteia sunt protejate de lege. În ceea ce privește împuternicirea avocațială arată că, deși aceasta există, ea poate fi depusă, potrivit art. 85 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la primul termen de judecată, iar dreptul de reprezentare poate fi dat și prin declarație verbală făcută în fața instanței și consemnată în încheierea de ședință. Însă, în opinia autoarelor, aceste prevederi vin în contradicție cu dispozițiile art. 194-197 și 200 din Codul de procedură civilă.

Pe de altă parte, autoarele excepției menționează că în cauză nu pot fi aplicate prevederile noilor coduri, deoarece acțiunea a fost introdusă înainte de 1 iulie 2013, când prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, s-a propus și s-a admis etapizarea punerii în aplicare a noului Cod de procedură civilă pentru anumite aspecte expres prevăzute, precum și art. 82 din Codul de procedură civilă.

Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este admisibilă, însă, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu își exprimă opinia asupra acesteia.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. În acest sens arată că prevederile legale criticate care reglementează cuprinsul cererii de chemare în judecată, timbrarea cererii, precum și procedura verificării cererii și a regularizării acesteia nu contravin prevederilor constituționale referitoare la accesul liber la justiție, ci, dimpotrivă, dau expresie acestui principiu, constituind o garanție a respectării drepturilor procesuale ale părților.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 194, 197 și 200 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următoarea redactare:

- Art. 194. - Cuprinsul cererii de chemare în judecată

"Cererea de chemare în judecată va cuprinde:

a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute de reclamant. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;

b) numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional. Dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător. Dovada calității de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii;

c) obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare. Pentru imobile, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea și județul, strada și numărul, iar în lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul, precum și, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul cadastral sau topografic, după caz. La cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de același birou, care atestă acest fapt;

d) arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea;

e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150. Când reclamantul dorește să își dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfățișarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică. În cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atașat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele și adresa martorilor, dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;

f) semnătura.“

- Art. 197. - Timbrarea cererii

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.“

- Art. 200. - Verificarea cererii și regularizarea acesteia

"(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197.

(2) Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3).

(3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

(4) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.

(5) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.

(6) Cererea se soluționează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanței respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularitățile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2).

(7) În caz de admitere, cauza se retrimite completului inițial învestit.“

În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate încalcă art. 21 privind accesul liber la justiție din Constituție și art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea Constituțională constată următoarele:

1. Referitor la principiul accesului liber la justiție, Curtea a statuat că acesta semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului, în aplicarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 126 alin. (2). În acest sens este Decizia nr. 221 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005.

Totodată, prin Decizia nr. 670 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 16 iunie 2011, Curtea a statuat că principiul accesului liber la justiție implică și adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale.

Curtea a mai reținut, prin Decizia nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005, că, în reglementarea exercitării dreptului de acces liber la justiție, legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiții de formă, ținând de natura și de exigențele administrării justiției, fără însă ca aceste condiționări să aducă atingere substanței dreptului sau să îl lipsească de efectivitate.

2. Asupra constituționalității dispozițiilor art. 200 din Codul de procedură civilă, prin raportare, între alte dispoziții constituționale, și la prevederile art. 21, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014, sau Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 14 februarie 2014.

Astfel, prin Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (2) și (3) din codul de procedură civilă a fost respinsă ca neîntemeiată. Cu acel prilej, Curtea a reținut că procedura prevăzută de dispozițiile legale criticate are drept scop remedierea unor lipsuri ale acțiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părților din proces și, în acest fel, respectarea principiului celerității și a dreptului la un proces echitabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăși esența dreptului protejat, având în vedere că este însoțită și de garanția conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Mai mult, instanța de judecată se pronunță asupra unei probleme care privește exclusiv buna administrare a justiției.

De asemenea, s-a mai arătat în decizia menționată, cât timp procedura criticată nu privește însăși judecarea pe fond a cererii introductive, dispozițiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părților.

De asemenea, prin Decizia nr. 31 din 21 ianuarie 2014 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 200 alin. (1)-(3) și (6) din Codul de procedură civilă.

Pronunțând această soluție, Curtea a reținut că procedura regularizării cererii introductive are rolul de a degreva instanțele de judecată de cereri incomplete, fiind de natură a pregăti judecata sub toate aspectele sale. Prin această procedură se realizează și o protecție a pârâtului, căruia i se comunică o cerere de chemare în judecată completă față de care va putea formula apărări prin întâmpinare. Spre deosebire de reglementarea art. 200 din actualul cod de procedură civilă, vechea reglementare, din Codul de procedură civilă din 1865, presupunea, în vederea remedierii cererilor incomplete, acordarea de noi termene, care, de cele mai multe ori, conduceau la prelungirea procesului, afectându-se astfel termenul optim și previzibil. Totodată, atrăgea angajarea de noi cheltuieli atât ale părților, cât și din partea instanței.

S-a mai arătat, în decizia menționată, că procedura regularizării cererii introductive se întemeiază și pe soluția de principiu consacrată de art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căreia părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea.

3. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 194 și art. 197 din Codul de procedură civilă Curtea constată că acestea instituie condiții de formă ale cererii de chemare în judecată, reglementând cuprinsul acesteia (art. 194), precum și cerința timbrării acesteia (art. 197).

Astfel, Curtea reține că, de principiu, cerințele reglementate prin art. 194-197 au rolul de a identifica părțile, de a asigura drepturile substanțiale și procedurale ale acestora, celeritatea procedurii, administrarea suficientă a probelor și evitarea abuzului de drept.

În ceea ce privește aspectele la care fac referire autoarele excepției de neconstituționalitate, care privesc îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 194 și art. 197 din Codul de procedură civilă și care pot conduce la anularea cererii de chemare în judecată, Curtea reține că aceste susțineri privesc interpretarea și aplicarea legii de către instanțele de judecată, singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată (cum ar fi neindicarea codului numeric personal, sau, după caz, a contului bancar al părților, "în măsura în care acestea sunt cunoscute“, astfel cum precizează în mod expres art. 194 din Codul de procedură civilă) au o suficientă gravitate, în sensul imposibilității complinirii acestora din actele depuse la dosar, pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării. În acest sens, a se vedea și Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, nepublicată la data pronunțării prezentei decizii.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

4. Celelalte aspecte invocate de autoarele excepției de neconstituționalitate țin de aplicarea și interpretarea legii de către instanțele de judecată și nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate.