Ordinul MFP nr. 16/2013 - completarea Statutului CEC BANK – S.A., aprobat prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 425/2008
Comentarii |
|
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE
ORDINNr. 16/2013
pentru completarea Statutului CEC BANK - S.A., aprobat prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 425/2008
Monitorul Oficial nr. 32 din 15.01.2013
În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 5 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2005 privind instituirea unor măsuri de reorganizare a Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea privatizării, aprobată prin Legea nr. 285/2005, cu modificările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul finanțelor publice, emite următorul ordin:
Art. I
La articolul 6 punctul 6.2 din Statutul CEC BANK - S.A., aprobat prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 425/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 4 martie 2008, cu modificările și completările ulterioare, după litera s) se introduce o nouă literă, litera s1), cu următorul cuprins:
"s1) acționarea în numele și pe seama altor entități pentru intermedierea în vânzarea de certificate digitale către clienții Băncii, în subsidiar cu serviciile și produsele oferite de Bancă - cod CAEN 6419.“
Art. II
Cheltuielile de publicare a acestui ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, se suportă de C.E.C. BANK - S. A.
Art. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice,
Daniel Chițoiu
← Ordinul MAI MFP nr. 279/2012 nr. 1736/2012 - aprobarea... |
---|