Decizia CCR nr. 127 din 10.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. 1 şi art. 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură...

Cu participarea în ședința publică a reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4,art. 34 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Luiza Florescu în Dosarul nr. 9.700/2/2011* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 764D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent învederează Curții faptul că partea Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a transmis la dosarul cauzei punctul său de vedere în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, având în vedere că sensul constituțional al acestora a fost deja stabilit de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014. Totodată, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 alin. (2) din aceeași lege, deoarece acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 13 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 9.700/2/2011*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4,art. 34 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Luiza Florescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs formulat împotriva sentinței de respingere ca neîntemeiată a cererii prin care autoarea excepției a solicitat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ca, în vederea soluționării dosarului său de despăgubire ce are la bază o dispoziție a primarului municipiului București din 2006, să efectueze toate operațiunile administrative specifice și să emită, în final, decizia reprezentând titlul de despăgubire.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că aplicarea dispozițiilor art. 4,art. 34 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 unei cauze aflate pe rolul unei instanțe la data intrării sale în vigoare încalcă principiul egalității în drepturi și al neretroactivității, deoarece litigiile demarate în temeiul legii vechi trebuie să urmeze regimul juridic existent la data formulării acțiunii introductive de instanță.

7. De asemenea, se arată că soluționarea pe cale legislativă a unui proces aflat pe rolul instanțelor, prin aplicarea unei legi noi, cu consecința influențării rezultatului acestuia (inadmisibilitatea acțiunii sau respingerea fără examinarea fondului), reprezintă o imixtiune a statului în activitatea judiciară, incompatibilă cu dreptul la un proces echitabil, în sensul principiului egalității armelor, în accepțiunea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În același timp, reglementarea, la art. 34 alin. (1) și art. 35 alin. (2) din lege, a unor termene acordate entităților publice pentru soluționarea administrativă a cererilor de despăgubire formulate în urmă cu 12 ani afectează termenul rezonabil de soluționare a cauzelor, dar și dreptul de acces la justiție. În același sens este amintită Hotărârea din 10 iulie 2003, pronunțată în Cauza Kastefic împotriva Croației, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că suspendarea prelungită a tuturor proceselor de un anumit tip printr-o lege până la adoptarea unei noi legi care să reglementeze materia respectivă ridică o problemă de acces la justiție. Astfel, aplicarea, în speță, a art. 34 din lege ar avea ca rezultat respingerea ca prematură a acțiunii, pe motivul necesității reluării procedurii administrative cu respectarea noilor termene. Or, aceeași instanță europeană a atras atenția asupra pericolelor inerente folosirii legislației cu efect retroactiv care poate influența soluționarea judiciară a unui litigiu în care statul este parte, inclusiv atunci când efectul noii legislații este acela de a transforma litigiul într-unul imposibil de câștigat (hotărârile din 20 februarie 2003, pronunțată în Cauza Forrer-Niedenthal împotriva Germaniei, din 27 martie 2003, pronunțată în Cauza Satka și alții împotriva Greciei, și din 27 mai 2003, pronunțată în Cauza Crișan împotriva României).

8. Prin caracterul imprevizibil al noii reglementări sunt atinse dreptul de acces la justiție în chiar substanța sa, dar și principiul securității juridice și, în final, principiul preeminenței dreptului. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a arătat precaută în ceea ce privește motivele invocate de stat la folosirea legilor retroactive, fiind necesar ca asemenea măsuri să fie tratate cu cea mai mare circumspecție (Hotărârea din 9 octombrie 2003, pronunțată în Cauza Acimovic împotriva Croației). Curtea Constituțională, la rândul său, a arătat, prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, că, atunci când o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenție, este încălcat și din perspectiva caracterului accesibil și previzibil al unei legi, carențe de natură să afecteze "independența justiției" și principiul egalității în drepturi a cetățenilor ce decurg din conținutul dispozițiilor art. 124 din Constituție.

9. Aplicarea retroactivă a noii legi are ca efect și privarea persoanei îndreptățite de o valoare patrimonială preexistentă, în sensul aducerii unei ingerințe asupra dreptului de proprietate, ocrotit de art. 1 din Primul Protocol la Convenție. Nerespectarea acestei norme convenționale, precum și a celei cuprinse la art. 44 alin. (1) din Constituție are loc și prin încălcarea bunului constituit din creanța contra statului calculată la o altă valoare decât cea care s-ar stabili sub imperiul legii noi. Autoarea excepției arată că deține, în fapt, un "bun" actual în sensul Convenției, având cel puțin "speranța legitimă" de redobândire a bunului în materialitate sau prin echivalent rezonabil și fără a mai pune în discuție decizia administrativă irevocabilă emisă în baza Legii nr. 10/2001 de către entitatea notificată.

10. Autoarea excepției mai apreciază și că prin dispozițiile de lege criticate legiuitorul a depășit marja de apreciere stabilită de instanța de la Strasbourg în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, aceasta nefiind limitată și nepermițând exercitarea puterii discreționare a statului. Sunt încălcate, totodată, și tratatele Uniunii Europene, ceea ce implică inclusiv neretroactivitatea actelor juridice ca o consecință directă a respectării principiului legalității.

11. În final, se arată că dispozițiile legale criticate, prin restrângerile pe care le produc asupra exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale invocate, contravin și art. 53 alin. (2) din Constituție, deoarece nu sunt respectate condițiile stricte în care astfel de restrângeri sunt permise.

12. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază, în opinie majoritară, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că nu se poate susține neretroactivitatea legii și nici afectarea dreptului de proprietate în sensul privării persoanei îndreptățite aflate în posesia unui bun, atât timp cât în cauză nu a fost pronunțată o hotărâre irevocabilă. În privința termenelor reglementate în noua lege, instanța consideră că acestea conferă legislației în materie caracter previzibil, așa cum recomandă Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 se impune a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 269 din 7 mai 2014. În privința dispozițiilor art. 35 din aceeași lege, apreciază că sunt constituționale.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele depuse la dosar, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 4,art. 34 și ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare. Analizând motivarea autoarei excepției, Curtea constată că obiectul acesteia îl constituie, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) și la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care au următorul conținut:

- Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (_) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv; aflate pe rolul instanțelor (_) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 34: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.";

- Art. 35: "(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor."

18. În motivarea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor, art. 15 alin. (2) referitoare la principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate private, art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți." De asemenea, invocând art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern și art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului din Constituție, autoarea excepției consideră că sunt încălcate și prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1 - Protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenție.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are ca obiect soluționarea recursului formulat de autoarea excepției împotriva sentinței prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea sa referitoare la obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a soluționa dosarul său de despăgubire, în sensul de a emite, în final, titlul de despăgubire.

20. Având în vedere obiectul excepției de neconstituționalitate, pe de o parte, și cel al litigiului în cadrul căruia aceasta a fost invocată, pe de altă parte, Curtea constată incidența dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în cauză fiind vorba despre derularea, în fața Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (actuala Comisie Națională pentru Compensarea Imobilelor), a procedurilor specifice de soluționare a dosarului de despăgubire în care autoarea excepției are calitatea de persoană îndreptățită. Referitor la această excepție de neconstituționalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Având în vedere că autoarea excepției formulează critici de neconstituționalitate care vizează dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea ce a fost exclusă, prin decizia menționată, cadrului constituțional, precum și faptul că aceasta a fost pronunțată la un moment ulterior sesizării instanței constituționale în prezenta cauză, Curtea, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, constată că excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții a devenit inadmisibilă.

21. Deși va pronunța o atare soluție, Curtea precizează că, în temeiul deciziei de admitere mai sus menționate, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, potrivit art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din anul 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă actual, după caz, dacă litigiul a fost definitiv tranșat în timp ce excepția de neconstituționalitate se afla, spre soluționare, pe rolul Curții Constituționale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării Deciziei nr. 269 din 7 mai 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I. În consecință, soluția procedurală în cauza de față nu împiedică, ci, din contră, dă posibilitatea valorificării deciziei de admitere menționate în condițiile arătate (a se vedea, în acest sens, mutatis mutandis, și Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20).

22. În ce privește dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acestea se referă la căi de atac în justiție împotriva deciziilor emise cu respectarea termenelor prevăzute de art. 33 și 34, precum și împotriva lipsei unei decizii de compensare în puncte, după expirarea termenelor prevăzute de lege. Având în vedere, însă, cele statuate prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, precitată, Curtea reține că, în raport cu obiectul cauzei deduse soluționării instanței de judecată, prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în cadrul soluționării fondului cauzei, de vreme ce în cauză termenul prevăzut de art. 34 alin. (1) nu se va aplica. Astfel, instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea cererii privind obligarea autorității administrative competente la emiterea unei decizii de despăgubire, potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, va soluționa pe fond această acțiune și va obliga, după caz, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în temeiul Legii nr. 165/2013 (a se vedea în acest sens Decizia nr. 405 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 4 august 2014, sau Decizia nr. 767 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 26 februarie 2015).