Decizia CCR nr. 126 din 6.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 35 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, excepție ridicată de Aurica Dudu în Dosarul nr. 2.317/120/2013 al Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 50D/2014.

La apelul nominal se prezintă, pentru partea Societatea Comercială Termoelectrica - S.A. din București, consilierul juridic Mihail Tănăsuică, cu împuternicire de reprezentare juridică depusă la dosar, lipsind autoarea excepției de neconstituționalitate, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului părții prezente, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost prezentată în notele scrise depuse la dosarul instanței de judecată. Totodată, în susținerea respingerii excepției de neconstituționalitate, invocă Decizia nr. 514 din 18 noiembrie 2004.

Reprezentantul Ministerului Public arată că prevederile criticate instituie o procedură simplificată și, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv Decizia nr. 1.502 din 15 noiembrie 2011, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2.317/120/2013, Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, excepție ridicată de Aurica Dudu într-o cauză având ca obiect o cerere prin care se solicită acordarea unor drepturi bănești, respectiv salarii compensatorii ca urmare a disponibilizării.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea

acesteia susține, în esență, că prevederile criticate sunt contrare art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1) din Constituție, întrucât suspendarea procesului aflat pe rolul instanței împiedică accesul la justiție al creditorului pentru a obține "forța coercitivă a statului - finalitatea accesului la justiție", în realizarea creanței sale ce reprezintă plata sumelor compensatorii ca urmare a disponibilizării. De asemenea, arată că, în ceea ce privește încasarea creanțelor salariale asupra Societății Comerciale Termoelectrica - S.A. din București, acestea sunt creanțe asupra statutul, iar satisfacerea acestora se face va face tot cu concursul statului. Or, garanția la care se referă art. 44 alin. (1) din Constituție presupune și accesul la justiție pentru realizarea acestora, altfel această garanție constituțională ar fi lipsită de efecte.

Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, rațiunea pentru care legiuitorul a instituit suspendarea judecării acțiunilor în pretenții, judiciare și extrajudiciare, a termenelor de prescripție a acțiunilor în realizarea creanțelor, precum și a oricărei proceduri de executare silită, se regăsește tocmai în necesitatea protejării tuturor creditorilor și a respectării ordinii de preferință. Pe de altă parte, nu mai este necesară continuarea demersurilor începute împotriva unei societății aflate în situația reglementată de ipoteza legii în discuție, de vreme ce lichidarea pasivului social se face prin efectuarea de plăți în contul creanțelor creditorilor, indiferent de ajungerea sau nu la scadență a acestora. Așadar, măsura suspendării este tocmai în sensul protejării valorilor cuprinse în prevederile constituționale invocate.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale, sens în care menționează jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: "La data depunerii hotărârii de dizolvare la oficiul registrului comerțului se suspendă judecarea tuturor acțiunilor in pretenții judiciare sau extrajudiciare îndreptate împotriva societății comerciale, termenele de prescripție a acțiunilor de realizare a creanțelor aparținând creditorilor acesteia, precum și orice procedură de executare silită pornită împotriva ei."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 20 alin. (2) referitor la prioritatea reglementărilor internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție și art. 44 alin. (1) potrivit căruia "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege". De asemenea, sunt invocate și dispozițiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 1 paragraful 1, privind protecția proprietății, din Primul Protocol adițional la Convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

1. Prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate din perspective similare, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 514 din 18 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 24 ianuarie 2005, sau Decizia nr. 1.502 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 25 ianuarie 2012.

Din examinarea Legii nr. 137/2002, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1, această lege stabilește cadrul juridic pentru accelerarea procesului de privatizare, iar potrivit dispozițiilor art. 2, prevederile sale se aplică societăților comerciale, indiferent de actul normativ în baza căruia s-au înființat, la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar sau asociat, filialelor la care sunt acționari sau asociați majoritari societăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și regiilor autonome. De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit dispozițiilor de lege criticate, intervine suspendarea judecării tuturor acțiunilor în pretenții judiciare sau extrajudiciare îndreptate împotriva societății comerciale cu capital majoritar de stat a cărei adunare generală a acționarilor a adoptat hotărârea de dizolvare și lichidare, a termenelor de prescripție a acțiunilor de realizare a creanțelor aparținând creditorilor acesteia, precum și a procedurii de executare silită pornite împotriva ei, de la dată depunerii hotărârii de dizolvare la oficiul registrului comerțului.

În acest context, Curtea nu a reținut incompatibilitatea dintre dispozițiile criticate și cele privind garantarea dreptului de proprietate și protecția proprietății private, deoarece măsura suspendării acțiunilor judiciare sau extrajudiciare, prin ea însăși, este luată în vederea realizării scopului strategic, de interes general, al privatizării societăților comerciale la care statul sau o unitate a administrației publice locale este acționar sau asociat, fără a pune în discuție dreptul de proprietate al altor subiecte. De altfel, potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (2) din Constituție, statul are obligația să acționeze pentru apărarea intereselor generale ale societății, iar operatorii economici trebuie să se integreze cadrului constituțional, în concordanță cu interesul public, la care statul este obligat să vegheze.

Dispozițiile Legii nr. 137/2002 conferă celor interesați dreptul de a contesta existența sau întinderea unei creanțe ori rangul acesteia în ordinea de preferință, iar art. 38 din Legea nr. 137/2002 reglementează ordinea de preferință pentru efectuarea plății în contul creanțelor creditorilor. Astfel, procedura prevăzută de Legea nr. 137/2002 nu exclude niciunul dintre creditorii societății comerciale de la dreptul de a participa la distribuirea sumelor rezultate din lichidare, ci numai le suspendă dreptul de a continua executarea silită pe calea dreptului comun, suspendare care operează pentru toți creditorii.

Rezultă deci că rațiunea suspendării judecării acțiunilor în pretenții judiciare sau extrajudiciare, a termenelor de prescripție a acțiunilor de realizare a creanțelor, precum și orice procedură de executare silită se regăsește în necesitatea protejării tuturor creditorilor și a respectării ordinii de preferință instituite prin dispozițiile art. 38 din Legea nr. 137/2002. Dacă nu s-ar acționa în acest mod și s-ar continua executarea silită potrivit procedurii de drept comun, ar însemna ca numai unii dintre creditori să-și poată recupera creanțele, și anume aceia care au solicitat primii executarea creanțelor, existând astfel posibilitatea de a eluda ordinea de preferință prevăzută prin lege. De altfel, Curtea a reținut că toți creditorii, indiferent dacă au sau nu o acțiune în pretenții (judiciară sau extrajudiciară) îndreptată împotriva societății comerciale sau au pornit procedura de executare silită împotriva ei și indiferent dacă creanța lor a ajuns sau nu la scadență, au posibilitatea înscrierii la masa credală, precum și dreptul de a contesta existența sau întinderea creanței ori rangul acesteia în ordinea de preferință. Or, este firesc ca, atunci când o societate comercială are mai mulți creditori, să fie înscrise în tabelul sumelor ce se vor distribui creditorilor toate creanțele care au fost prezentate în termenul prevăzut de lege.

De asemenea, Curtea a constatat că nu mai există rațiuni pentru continuarea procedurii începute pe calea dreptului comun, prin faptul că, potrivit dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 137/2002, pentru acoperirea pasivului social lichidatorul va efectua plăți în contul creanțelor creditorilor, indiferent dacă acestea sunt ajunse sau nu la scadență.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

2. Totodată, Curtea observă că și alte acte normative reglementează efectul suspensiv al deschiderii procedurii falimentului asupra debitorului cu privire la acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, spre exemplu prevederile ar. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, și care au constituit obiectul controlului de constituționalitate, fiind considerate compatibile cu normele constituționale, sens în care este, spre exemplu, Decizia nr. 1.011 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie

2013.

3. Având în vedere cele prezentate, Curtea constată că nu poate fi reținută încălcarea prevederilor constituționale și convenționale invocate de autoarea excepției de neconstituționalitate, iar critica apare ca fiind neîntemeiată.