Decizia CCR nr. 140 din 13.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 49 alin. (2) din OUG nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor, excepție ridicată de Societatea Comercială "General Transport“ - S.A. din București prin administratori judiciari Rominsolv SPRL și T&T Insolv IPURL în Dosarul nr. 1.308/2/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă.

Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 755D/2013.

La apelul nominal, pentru autoarea excepției, răspunde avocatul Isabelle Eugenia Titere, cu delegație depusă la dosar. Lipsește partea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autoarei excepției, care solicită admiterea criticii de neconstituționalitate pentru motivele invocate în fața instanței de judecată. Totodată, în fața instanței de contencios constituțional, extinde motivarea excepției de neconstituționalitate prin raportarea textului de lege criticat la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 16 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1.308/2/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor.

Excepția a fost ridicată de recurenta Societatea Comercială "General Transport“ - S.A. din București prin administratori judiciari Rominsolv SPRL și T&T Insolv IPURL cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 56/2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea excepției susține că normele derogatorii de la principiile dreptului comun în materia prescripției dreptului material la acțiune prevăzute de art. 49 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998, în forma aplicabilă în prezent, sunt neconstituționale, înfrângând prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2), art. 24 alin. (1) și art. 53. În acest sens, arată că "deși la momentul semnării Contractului de cesiune de creanță nr. 090575 din 7 iulie 1999 în actul normativ în baza căruia s-a realizat această operațiune (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998) nu existau prevederi speciale derogatorii de la dreptul comun în materia prescripției extinctive, prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor au fost introduse reguli noi, derogatorii de la dreptul comun.“ Consideră că "introducerea unui termen de prescripție extinctivă special care afectează și raporturile juridice încheiate anterior intrării în vigoare a actului normativ care cuprinde prevederile derogatorii, raporturi juridice care și-au produs deja efectele, este de natură a afecta grav stabilitatea raporturilor juridice și a relațiilor sociale în societate, existând astfel premisele schimbării după bunul plac al legiuitorului a unor realități juridice perfect legale la momentul încheierii lor, în funcție de interesele de moment“.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-a civilă, exprimându-și opinia, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât "argumentele invocate nu relevă un real conflict între textul în cauză și normele înscrise la art. 15 alin. (2), art. 24 alin. (1) și art. 53 din Constituția României“.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 49 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 15 decembrie 1998, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 409/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 19 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare.

Prin art. I pct. 1 din legea de aprobare, titlul acestei ordonanțe de urgență a devenit "Ordonanță de urgență privind valorificarea unor active bancare“.

Dispozițiile legale criticate au fost introduse prin art. I pct. 25 - Capitolul IV⁴"Reguli speciale privind soluționarea litigiilor“ - art. 19²³ din Legea nr. 409/2001 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002.

Potrivit dispozițiilor art. 13 pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbție cu Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 23 aprilie 2004, aprobată prin Legea nr. 360/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 10 septembrie 2004, titlul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicată, a fost modificat începând cu data de 1 mai 2004, devenind "Ordonanță de urgență privind valorificarea unor active ale statului.“

Dispozițiile art. 49 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 au următorul cuprins: "Termenul prevăzut la alin. (1), pentru acte sau fapte anterioare legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, curge de la data intrării în vigoare a acesteia.“

Alineatul 1 al acestui articol are următorul conținut: "Termenul de prescripție a acțiunilor îndreptate împotriva A.V.A.S. este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacă legea nu prevede un termen mai scurt.“

În temeiul art. I pct. 10 din Legea nr. 192/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbție cu Autoritatea pentru Privatizarea și Administrarea Participațiilor Statului, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 4 iulie 2013, "În toate actele normative, sintagma «Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului» sau «A.V.A.S.» se înlocuiește cu sintagma «Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului», respectiv «A.A.A.S.».“

În susținerea neconstituționalității art. 49 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivității legii civile, art. 24 alin. (1) potrivit căruia dreptul la apărare este garantat și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că argumentele autoarei excepției nu pot fi primite.

Dispozițiile art. 44-49 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998 sunt dispoziții speciale, de strictă interpretare și aplicare, derogatorii de la dreptul comun. Aceste dispoziții de lege stabilesc procedura de soluționare a litigiilor privind creanțele neperformante preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, având în vedere natura deosebită a acestor creanțe și strânsa lor legătură cu datoria publică, cu bugetul statului și ocrotirea interesului public.

Astfel, textul de lege criticat nu conține în sine nicio dispoziție care ar putea să pună în discuție retroactivitatea. În realitate critica vizează modul de aplicare a legii de către instanța de judecată, textul de lege criticat fiind cu aplicabilitate imediată de la data intrării în vigoare a Legii nr. 409/2001.

În legătură cu acest aspect, Curtea reține că prin Decizia nr. 447 din 30 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 27 iunie 2006, și Decizia nr. 731 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iulie 2008, a constatat că instituirea unui termen de prescripție special, derogatoriu de la dreptul comun, cu privire la acțiunile îndreptate împotriva Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului este justificată în mod obiectiv și rezonabil de necesitatea asigurării stabilității și securității sporite a raporturilor juridice civile, mai ales având în vedere legătura indisolubilă existentă între creanțele ce urmează a fi recuperate ca urmare a exercitării unor asemenea acțiuni și bugetul de stat.

Curtea a mai statuat, în mod constant, că "O lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare“. În acest sens sunt Decizia nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004, și Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004.

În continuare, din interpretarea sistematică a art. 53 din Constituție, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți se referă la drepturile și libertățile fundamentale ce fac obiectul prevederilor constituționale ale art. 22-52. Or, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului nu rezultă că autorului excepției i s-ar fi încălcat dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituție sau vreunul din celelalte drepturi mai sus menționate.

Raportând dispozițiile de lege criticate la prevederile constituționale referitoare la dreptul la apărare, Curtea nu poate reține nicio contradicție. Astfel, dreptul la apărare nu poate fi considerat înfrânt doar prin "introducerea unui termen de prescripție extinctivă special.“

Cât privește extinderea motivării excepției de neconstituționalitate în fața instanței de contencios constituțional, în sensul raportării textului de lege criticat la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale constante, spre exemplu, Decizia nr. 79 din 20 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 6 iulie 1999, acestea vizează egalitatea în drepturi între cetățeni cât privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri indiferent de natura lor. În acest fel se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui.

În consecință, Curtea constată că textul legal criticat nu încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 24 și 53.

Distinct de cele reținute, Curtea constată că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998, activele statului supuse valorificării cuprind "creanțe neperformante preluate de la băncile cu capital parțial de stat“, iar potrivit art. 39 alin. (1) din același act normativ "Constituie titlu executoriu contractele sau convențiile de credit dintre bancă și debitorul cedat ori alte titluri constatatoare ale creanțelor (_)“.

Acest titlu executoriu se comunică debitorului și se pune în executare fără nicio altă formalitate, potrivit art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/1998.

Susținerea autoarei excepției, în sensul că niciodată, până la intrarea în insolvență, acest titlu executoriu - Contractul de cesiune de creanță nr. 090575 din 7 iulie 1999, semnat de Banca Română de Comerț Exterior (BANCOREX - S.A.) și Agenția de Valorificare a Activelor Bancare (AVAB) pe baza dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/1998 - nu i-a fost adus la cunoștință, constituie o împrejurare de fapt ce intră în competența de verificare a instanței de judecată nefiind o problemă de constituționalitate.