Decizia CCR nr. 173 din 20.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1 alin. 1 şi 2 din OUG nr. 71/2009 - plata unor sume prev.e în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepție ridicată de Viorel Claudiu Ciucă și Ion Goșea în Dosarul nr. 529/230/2013 al Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 890D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 10 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 529/230/2013, Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Excepția a fost ridicată de Viorel Claudiu Ciucă și Ion Goșea în calea de atac a recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 360 din 18 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția civilă într-o cauză având ca obiect validare poprire.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, în esență, se susține că dispozițiile art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 încalcă principiul neretroactivității legii, întrucât acestea sunt aplicabile unei sentințe definitive și irevocabile din anul 2010, or, Legea nr. 230/2011, care a modificat normele legale criticate, nu poate dispune decât pentru sentințele devenite executorii după data de 11 decembrie 2011 (data intrării în vigoare a legii, conform art. 78 din Constituție). Se menționează jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și cea a Curții Constituționale.

Prin urmare, toate executările silite pornite de salariații bugetari, în baza unor sentințe devenite executorii până la data de 11 decembrie 2011, nu sunt supuse dispozițiilor alin. (1) și (2) ale art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 230/2011, ci numai sentințelor devenite executorii în perioada 11-31 decembrie 2011, în caz contrar încălcându-se art. 15 din Constituție.

De asemenea, susțin autorii excepției, prevederile legale criticate contravin și principiului egalității și nu respectă exigențele impuse de art. 16 referitor la evitarea paralelismelor din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Astfel, în timp ce creanțele împotriva statului, reprezentând drepturi salariale, sunt eșalonate la plată, alte creanțe, cum ar fi de exemplu taxe de poluare, sunt executate imediat.

Curtea de Apel Craiova - Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât nu s-a refuzat plata drepturilor salariale, ci titlurile executorii au fost recunoscute, existând obligația de plată a acestora în continuare, în mod eșalonat, având în vedere situația economică actuală.

Totodată, instanța apreciază că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 rezolvă o situație de excepție într-o perioadă de instabilitate economică, eșalonarea plăților având ca scop neaccentuarea deficitului economic, dar în același timp și achitarea drepturilor salariale cuvenite, cu respectarea drepturilor cetățenești.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 sunt constituționale. Invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv Decizia nr. 355 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 13 iulie 2011, și Decizia nr. 356 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 27 iulie 2011.

Se susține că prin eșalonarea stabilită prin dispozițiile legale criticate nu au fost afectate prevederile constituționale referitoare la dreptul cetățenilor de a beneficia de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi, și nici cele referitoare la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 8 decembrie 2011. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește, în realitate, doar alin. (1) și (2) ale art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra acestor dispoziții de lege, care au următorul cuprins:

- Art. 1:"(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

(2) în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorul excepției invocă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii și art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate exercitat prin prisma unor critici similare. Spre exemplu Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 815 din 4 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 11 decembrie 2012, și Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013.

Prin acele decizii, Curtea a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reglementează eșalonarea plății unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Instituirea acestei măsuri a fost determinată de existența unui număr substanțial de cauze având ca obiect acordarea de drepturi salariale, care a condus la o imposibilitate a autorității statale de a executa hotărârile judecătorești pronunțate deja în această materie, în special în actualul context de criză economică.

Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.

Curtea a constatat că nu se poate reține existența niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul, ca debitor, și-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere. În acest sens, a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene“ împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragraful 38, Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, 1999, paragraful 29, Bocancea și alții împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24. Totodată, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context. În acest sens, a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42 și Bocancea și alții împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24.

Or, în cauza de față, măsura contestată urmărește un scop legitim - asigurarea stabilității economice a țării - și păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză. Astfel, situația particulară ivită și motivată prin existența unei situații extraordinare este una care reclamă o diferență evidentă de tratament juridic.

Pe de altă parte, Curtea a reținut că măsura suspendării de drept a procedurilor de executare este una necesară pentru a se putea realiza finalitatea avută în vedere, respectiv eșalonarea sumelor rezultate din hotărâri judecătorești, fiind aplicată în mod egal tuturor persoanelor ce intră sub incidența acesteia.

Rațiunile care au stat la baza adoptării soluțiilor jurisprudențiale anterioare își păstrează valabilitatea și în prezent.

Distinct de cele arătate, în ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) și a prevederilor art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Curtea constată că respectarea Constituției și a tuturor celorlalte acte normative este o obligație ce revine, în egală măsură, tuturor subiectelor de drept, atât autorităților publice, cât și cetățenilor. În acest sens, în jurisprudența sa, Curtea a statut că dispozițiile constituționale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituționale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenței judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existența statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituție. În acest sens a se vedea Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000.

Deși normele de tehnică legislativă nu au valoare constituțională, Curtea a constatat că prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislații care respectă principiul securității raporturilor juridice, având claritatea și previzibilitatea necesare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012).

Raportând cele menționate la prezenta excepție, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au fost edictate de legiuitor cu respectarea exigențelor normelor de tehnică legislativă, acestea având claritatea și previzibilitatea necesare adoptării actului normativ.

De asemenea, Curtea constată că prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale ale alin. (2) al art. 15, care consacră principiul neretroactivității legii, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, fiind firesc ca toate executările silite pornite de salariații bugetari să fie supuse prevederilor legale în vigoare la momentul declanșării procedurii.

În legătură cu principiul neretroactivității legilor, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că o lege devine obligatorie numai după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, ea rămânând în vigoare până la apariția unei alte legi, care o abrogă în mod explicit sau implicit. A decide că, prin dispozițiile sale, legea nouă ar putea desființa sau modifica situații juridice anterioare, constituite prin efectul actelor normative care nu mai sunt în vigoare, ar însemna să se încalce principiul constituțional al neretroactivității legii. Legea nouă este însă aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care vor fi constituite, modificate sau stinse după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice născute după abrogarea legii vechi (a se vedea Decizia nr. 120/2004, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 296 din 5 aprilie 2004).

Prin urmare, modalitatea de eșalonare instituită de legiuitor se încadrează în marja acordată statului în îndeplinirea obligațiilor ce decurg din calitatea de debitor constatată prin hotărâri judecătorești irevocabile. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, intervenția statului în faza de executare a hotărârii poate avea forma unei întârzieri rezonabile a plății (măsura nu trebuie să aibă un caracter excesiv, Hotărârea Matheus împotriva Franței, 2005).