Legea nr. 58/2026 privind aprobarea OUG nr. 56/2025 pentru modificarea și completarea OUG nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare...

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAȚILOR

SENATUL

LEGE

privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 56/2025 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea

unor acte normative și pentru stabilirea unor măsuri bugetare

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. — Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 56 din 27 octombrie 2025 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru stabilirea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 28 octombrie 2025, cu următoarea completare:

La articolul I, după punctul 9 se introduce un nou punct, pct. 91, cu următorul cuprins:

91. La articolul 15, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alin. (9), cu următorul cuprins:

«(9) În bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii se cuprinde contribuția proprie asumată prin contractele de finanțare a beneficiarilor identificați ca unități care funcționează sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.»”

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

NATALIA-ELENA INTOTERO

PREȘEDINTELE SENATULUI

MIRCEA ABRUDEAN

București, 30 aprilie 2026.

Nr. 58.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Legea nr. 58/2026 privind aprobarea OUG nr. 56/2025 pentru modificarea și completarea OUG nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare...