Legea nr. 59/2026 pentru instituirea zilei de 24 iunie ca Ziua Sătmarului
| Comentarii |
|
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAȚILOR
SENATUL
LEGE
pentru instituirea zilei de 24 iunie ca Ziua Sătmarului
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1. — Se instituie ziua de 24 iunie ca Ziua Sătmarului.
Art. 2. — Cu prilejul Zilei Sătmarului, autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile publice de cultură din țară și străinătate, precum și organizațiile aparținând minorităților naționale pot organiza activități culturale, sociale, educative și artistice prin care să fie promovate istoria, tradițiile, obiceiurile și patrimoniul cultural ale județului Satu Mare.
Art. 3. — (1) Autoritățile administrației publice centrale și locale, serviciile publice deconcentrate, cu atribuții în domeniile culturii, turismului și educației, precum și instituțiile de învățământ superior pot acorda sprijin material, financiar și logistic pentru organizarea de evenimente culturale și educative dedicate Zilei Sătmarului, în limita resurselor financiare și logistice disponibile.
(2) Autoritățile și instituțiile prevăzute la alin. (1) pot organiza manifestări culturale în colaborare cu muzee, centre culturale, școli, instituții religioase, asociații și fundații care au ca obiect de activitate promovarea patrimoniului cultural și istoric al județului Satu Mare.
Art. 4. — Cu ocazia sărbătoririi anuale a Zilei Sătmarului, Agenția Națională de Presă AGERPRES, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot produce, difuza sau redifuza conținut editorial care promovează patrimoniul cultural și istoric al județului Satu Mare și pot difuza sau redifuza conținut editorial care promovează acțiunile și activitățile realizate cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Sătmarului.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
NATALIA-ELENA INTOTERO
PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA ABRUDEAN
București, 30 aprilie 2026.
Nr. 59.
| ← DECRET pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de... | DECRET privind promulgarea Legii pentru instituirea zilei de 24... → |
|---|








