Decizia CCR nr. 166 din 20.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepție ridicată de S.C. "R&G Investment“ - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 14.754/211/2012 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 622D/2013 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că instanța de contencios constituțional a răspuns unor critici similare prin Decizia nr. 548 din 17 decembrie 2013 și că, pentru rațiune de identitate, aceasta își menține valabilitatea sub aspectul considerentelor și al soluției pronunțate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 14.754/211/2012, Judecătoria Cluj-Napoca - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepție ridicată de S.C. "R&G Investment“ - S.R.L. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale încalcă prevederile art. 1 alin. (1) și (5), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2) și ale art. 148 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În acest sens, se arată că minimul special al amenzii stabilite de textul de lege criticat, pentru fapta reglementată cu titlu de contravenție, este superior celui stabilit de art. 264 alin. (4) din aceeași lege pentru o faptă de aceeași natură, ce constituie însă infracțiune, deci se caracterizează printr-un grad mai mare de pericol social [art. 264 alin. (4): "Constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetățenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă“]. Prin urmare, fapta mult mai gravă, de primire la muncă a mai mult de 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, constituie infracțiune, însă pedeapsa corespunzătoare, prin minimul special al amenzii penale, este mai favorabilă decât pedeapsa contravențională. În plus, în materie penală sunt prevăzute anumite posibilități de reducere semnificativă a sancțiunii (cum ar fi circumstanțele atenuante sau reducerea limitelor amenzii cu o pătrime), prevederi ce nu își găsesc corespondent în materie contravențională, deși fapta comisă nu este la fel de gravă. Or, în condițiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că materia contravențională poate fi asimilată domeniului penal, un astfel de tratament juridic în defavoarea contravenientului este discriminatoriu, contrar principiilor egalității în drepturi și al proporționalității.

Unul dintre criteriile stabilite de instanța de la Strasbourg pentru a determina apartenența contravenției la domeniul penal este natura faptei. În cazul de față este vorba de două fapte de aceeași natură, identice ca sursă, dar care au tratament juridic invers proporțional cu gravitatea acestora, indiferent de autorul lor. Deși sancțiunea contravențională ar trebuie să fie, în opinia autorului excepției, mai blândă decât cea penală, dispozițiile legale criticate stabilesc un minim al amenzii contravenționale aproape de două ori mai mare decât minimul special al amenzii penale prevăzut pentru o faptă de aceeași natură, dar incriminată ca infracțiune de art. 264 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

Judecătoria Cluj-Napoca - Secția civilă consideră că dispozițiile de lege criticate nu contravin normelor constituționale privind egalitatea cetățenilor în fața legii.

În acest sens, arată că gravitatea unei sancțiuni nu se raportează exclusiv la întinderea ei, ci la toate efectele sancțiunii respective. Indiferent de întinderea ei, amenda contravențională, spre deosebire de amenda penală, nu constituie antecedență penală și nu se înscrie în cazierul judiciar al făptuitorului, efectele juridice produse de amenda ca sancțiune contravențională fiind în ansamblu mai ușoare decât cele produse de amenda ca sancțiune penală, care poate intra inclusiv în beneficiul reabilitării de drept.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, care dispun următoarele: "(1) Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: (_)

e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.“

Dispozițiile constituționale considerate încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) privind principiul priorității reglementărilor internaționale la care România este parte în cazul neconcordanței față de acestea a legilor interne mai puțin favorabile și ale art. 148 alin. (2) referitoare la aplicarea cu prioritate a reglementărilor cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene dacă dispozițiile legilor interne sunt contrare. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege atacate reglementează contravenția și sancțiunea corespunzătoare pentru fapta constând în primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea, în condițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a unui contract individual de muncă. Potrivit criticilor de neconstituționalitate formulate, contravenientul se află într-o situație defavorabilă față de autorul infracțiunii reglementate de art. 264 alin. (4) din aceeași lege, deoarece, deși gravitatea infracțiunii este cu mult mai mare decât cea a contravenției, minimul special al amenzii contravenționale este superior minimului general al amenzii penale, în condițiile în care fapta săvârșită este de aceeași natură. În concret, dacă sancțiunea contravenției reglementate de art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii constă în amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată, amenda penală prevăzută (în mod alternativ) pentru infracțiunea incriminată la art. 264 alin. (4) din aceeași lege este, potrivit art. 53 alin. (1) pct. 1 lit. c) din Codul penal (astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 14 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea și completarea Codului penal, precum și pentru modificarea și completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006) de la 100 lei la 50.000 lei [potrivit art. 61 alin. (2) din Codul penal în vigoare de la 1 februarie 2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cuantumul amenzii se stabilește prin sistemul zilelor-amendă, iar suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei și 500 lei, se înmulțește cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile și 400 de zile].

Curtea constată că dispozițiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ce constituie obiectul excepției de neconstituționalitate, au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la critici de neconstituționalitate asemănătoare.

Astfel, prin Decizia nr. 548 din 17 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 13 februarie 2014, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu instituie privilegii sau discriminări, stabilind un tratament egal între persoanele aflate în ipoteza descrisă de acesta, și anume între persoanele care au primit la muncă până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă. În consecință, acestea nu contravin prevederilor art. 16 din Constituție.

În esență, prin decizia amintită Curtea a arătat că cele două tipuri de amenzi - contravențională și penală - au natură diferită, iar tratamentul sancționator în cazul infracțiunii de primire la muncă a mai mult de 5 persoane fără încheierea contractelor individuale de muncă nu este mai blând față de cel al contravenției prevăzute de dispozițiile de lege criticate. Aceasta deoarece în cazul infracțiunii este prevăzută - ca pedeapsă principală alternativă amenzii penale - sancțiunea închisorii de la 3 luni la 2 ani (potrivit art. 127 pct. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012), cu toate consecințele juridice ce decurg din săvârșirea unei infracțiuni, cum ar fi înscrierea acesteia în cazierul judiciar, consecințe care nu există în cazul săvârșirii contravenției.

Referitor la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituție și la invocarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie contravențională, Curtea a mai arătat că, deși jurisprudența constituțională recunoaște incidența acestei norme convenționale și în materie contravențională (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 197 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003), totuși autorul excepției nu critică o eventuală lipsă de garanții ale procesului echitabil în cazul săvârșirii unei contravenții, astfel că această jurisprudența a Curții Europene a Drepturilor Omului nu are legătură cu critica autorului, care este nemulțumit de faptul că minimul amenzii contravenționale stabilit de legiuitor este mai mare decât minimul amenzii penale stabilit de Codul penal. Curtea a mai remarcat, în acest context, că împrejurarea potrivit căreia o amendă penală poate atinge un cuantum mai mic decât amenda contravențională nu conduce la concluzia neconstituționalității dispozițiilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, raportat la art. 1 alin. (5) din Constituție, care instituie obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, aceasta fiind consecința individualizării pedepsei făcute de către instanțele judecătorești în procesul de stabilire a uneia dintre pedepsele astfel reglementate, ținându-se cont de modalitatea concretă în care a fost comisă fapta și de probatoriu.

În plus, Curtea a mai arătat că stabilirea regimului sancționator al faptelor contravenționale sau penale, precum și instituirea unor eventuale cauze de reducere a pedepselor intră în atribuțiile de reglementare ale legiuitorului, instanța constituțională neputând modifica minimul unei amenzi contravenționale, așa cum a fost stabilit de legiuitor, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,"Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile suspuse controlului“.

Neintervenind elemente noi față de cele examinate prin decizia indicată, considerentele și soluția pronunțate cu acel prilej își mențin, pentru rațiune de identitate, valabilitatea și în ce privește cauza de față.