Decizia CCR nr. 163 din 20.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 7 alin. 1 teza a treia din Legea nr. 9/1998 - acordarea de compensaţii cetăţenilor români pt. bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) teza a treia din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, excepție ridicată de Maria Marinescu, Florica Chilili, Lenuța Mitea și Dafina Hagivreta în Dosarul nr. 30.850/300/2012 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 559D/2013.

La apelul nominal, pentru autorii excepției, răspunde apărătorul ales domnul avocat Ion Ghigheanu, cu împuternicire avocațială la dosar. Lipsește cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) teza a treia din Legea nr. 9/1998.

Se arată că după Revoluția din 22 decembrie 1989, legiuitorul român a adoptat 3 legi speciale de reparație pentru bunuri care, anterior anului 1923, au aparținut cetățenilor români și care, ulterior, au fost trecute în proprietatea statelor vecine. Astfel, au fost adoptate Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și Legea nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924.

Prin cele 3 legi speciale, statul român a dorit să repare prejudiciile suferite de cetățenii români care s-au văzut obligați să își abandoneze bunurile pe teritoriile statelor vecine, cele 3 reglementări urmărind realizarea unei reparații integrale a prejudiciului suferit de aceștia, potrivit principiului restitutio in integrum.

Se susține că, în totală contradicție cu scopul urmărit prin adoptarea celor 3 legi, art. 7 alin. (1) teza a treia din Legea nr. 9/1998, prevăzând obligativitatea validării de către comisia centrală numai a hotărârilor emise de comisiile locale de aplicare a Legii nr. 9/1998, instituie o inegalitate evidentă între cetățenii români beneficiari ai prevederilor Legii nr. 9/1998 și cetățenii români beneficiari ai Legii nr. 290/2003, respectiv ai Legii nr. 393/2006.

Se apreciază că sintagma "spre validare“ din cuprinsul art. 7 alin. (1) teza a treia din Legea nr. 9/1998 creează situații discriminatorii pentru aceleași categorii de persoane, întrucât dispozițiile legilor nr. 290/2003 și nr. 323/2006 nu prevăd obligativitatea validării de către comisia centrală a hotărârilor comisiei locale.

În final, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și depune concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 13.029 din 29 august 2013, pronunțată în Dosarul nr. 30.850/300/2012, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) teza a treia din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.

Excepția a fost ridicată de Maria Marinescu, Florica Chilili, Lenuța Mitea și Dafina Hagivreta într-o cauză având ca obiect contestație la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii excepției susțin că, "instituind obligativitatea validării de către comisia centrală a hotărârilor emise de comisiile locale de aplicare a Legii nr. 9/1998, prin dispozițiile legale criticate, cetățenii români beneficiari ai prevederilor Legii nr. 9/1998 nu mai sunt egali în fața Legii fundamentale - Constituția României - și a autorităților publice (în mod concret, în fața Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților), ci, dimpotrivă, ei sunt discriminați în raport cu cetățenii români beneficiari ai prevederilor Legii nr. 290/2003, respectiv ai Legii nr. 393/2006, acești din urmă cetățeni fiind privilegiați în raport cu primii, întrucât ei nu mai sunt obligați să aștepte îndeplinirea unei proceduri administrative, respectiv ca Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită un act administrativ de validare (decizie sau, mai nou, ordin de validare sau de invalidare).“

De asemenea, se apreciază că "se încalcă dreptul de proprietate privată al cetățenilor români beneficiari ai Legii nr. 9/1998, pentru că, din momentul acordării compensațiilor bănești prin hotărârile comisiilor județene sau a municipiului București, cetățenii români beneficiari ai prevederilor Legii nr. 9/1998 au devenit titulari ai unui drept de creanță împotriva statului român. Așadar, acești cetățeni au devenit titulari ai unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, având o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.“

Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă apreciază că "problema invocată (și anume necesitatea validării hotărârilor comisiilor județene/ale Municipiului București numai în temeiul Legii nr. 9/1998, iar nu și al celorlalte legi de reparații reprezentate de Legea nr. 290/2003 ori Legea nr. 393/2006) constituie, într-adevăr, o inconsecvență a legiuitorului, fără ca opțiunea acestuia să poată fi cenzurată pe calea excepției de neconstituționalitate.“

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate nu aduc atingere exigențelor constituționale impuse de art. 16 alin. (1) și art. 44.

Se menționează că susținerea privind nesocotirea principiului egalității în fața legii nu poate fi reținută, cu atât mai mult cu cât, în realizarea drepturilor recunoscute de Legea nr. 9/1998, statul a asigurat un cadru legal menit să permită aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor fizice aflate în situații similare, în așa fel încât acestea să fie egale în drepturi, fără privilegii și fără discriminări, iar această procedură nu aduce atingere dreptului de proprietate privată în esența sa.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 7 alin. (1) teza a treia din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007, care au următorul conținut: "[_]. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei și se comunică comisiei centrale, spre validare, precum și solicitantului.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorul excepției invocă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi referitor la dreptul de proprietate privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că soluția legislativă, potrivit căreia hotărârile privind acordarea compensațiilor se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei (județene/municipiului București) și se comunică comisiei centrale, spre validare, precum și solicitantului, nu contravine principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, dat fiind că textele de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor care au formulat cereri de acordare a despăgubirilor în baza Legii nr. 9/1998, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare.

În jurisprudența sa, Curtea a statuat că principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.

Ca atare, tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care intră sub incidența Legii nr. 9/1998, în comparație cu persoanele cărora li se aplică prevederile Legii nr. 290/2003 sau ale Legii nr. 393/2006, se bazează pe situațiile diferite în care se află acestea. Așa fiind, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 9/1998, Curtea constată că dispoziția criticată nu aduce atingere principiului constituțional consacrat de art. 16.

De asemenea, Curtea reține că Legea nr. 290/2003 și Legea nr. 393/2006 nu prevăd exigența validării de către comisia centrală a hotărârilor comisie județene și a municipiului București de acordare a compensațiilor, dar aceasta este opțiunea legiuitorului și nu poate fi cenzurată de Curtea Constituțională. De altfel, controlul de constituționalitate prevede raportarea legii la prevederi și principii din Constituție sau din actele internaționale la care România este parte, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele.

În ceea ce privește critica potrivit căreia prin validarea hotărârilor privind acordarea compensațiilor de către comisia centrală se aduce atingere dreptului de proprietate privată, Curtea constată că atribuțiile pe care Legea nr. 9/1998 le dă comisiei centrale de soluționare a cererilor nu sunt de natură a încălca dreptul de proprietate privată, întrucât hotărârile acestui organ administrativ-jurisdicțional pot fi supuse cenzurii instanței de judecată, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998.

Curtea constată că o soluție legislativă similară cu cea criticată în prezenta cauză se regăsește în art. 12 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, care a făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 60 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 14 februarie 2008, și Decizia nr. 376 din 25 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 30 mai 2008, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția invocată.

Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că atribuțiile pe care Legea fondului funciar nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000 le dau în competența comisiilor județene se referă la măsuri de aplicare a acestor legi și nu sunt de natură a îngrădi accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.