Decizia CCR nr. 142 din 13.03.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. OUG nr. 84/2012 - stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, excepție ridicată de Dan Cugler, Elisabeta-Ivonne Crăciun, Dan Necșulea, Nicolae Prodanciuc, Grațiela Ana Maria Rîpeanu, Elena-Vasilica Popa, Mihai Preorocu, Marin Zinca, Marius-Cătălin Alexandrescu, Păun Sandu, Ion Pîrvu, Ilie Capanu, Tănase Niculescu, Niculai Anghelina, Benjamin Opriș, Ștefan Boceanu, Ion Poptean, Trifan Matenciuc, Mircea Vasiliu, Ion Vorniceanu, Dumitru Jorascu, Florea Ragalie, Marin Nitu, Elena-Maria Ionescu, Nicolae Ștefănescu, Radu Boeriu, Georgeta Davidescu, Ruxandra-Antoaneta Constantinescu, Ion Iordan, Ștefan Vorniceanu, Constantin-Dionisie Radu, Daniel Minciu, Mihai-Cristian Lasenko, Dumitru Dorgoș, Dorina Horga, Cornel Pumnea, Sorin-Victor Georgescu, Mihai Ciocodei, Teodor Ursu și Doina Bistrițeanu în Dosarul nr. 3.779/2/2013 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 861D/2013.

La apelul nominal se prezintă avocatul Diana Alina Rohneanu pentru autorii excepției. Lipsesc părțile Guvernul României și statul român, prin Ministerul Finanțelor, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 66D/2014, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Stelian Chirică, prin Uniunea Democratică a Revoluționarilor, în Dosarul nr. 3.870/121/2013 al Tribunalului Galați - Secția I civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul identic al excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 861 D/2013 și 66D/2014, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul autorilor excepției de neconstituționalitate din Dosarul Curții Constituționale nr. 861D/2013 nu se opune conexării dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 66D/2014 la Dosarul nr. 861D/2013, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatei Diana Alina Rohneanu, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că suspendarea acordării indemnizației de revoluționar pe parcursul anului 2013 este neconstituțională, acest drept, care reprezintă un "bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, neputând fi afectat prin dispozițiile unei ordonanțe de urgență. Totodată, consideră că dispozițiile de lege criticate sunt discriminatorii, afectând doar anumite categorii de revoluționari. În plus, susține că formarea resurselor statului, obiectiv urmărit prin art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, nu se poate realiza decât prin lege, și nu pe calea unei ordonanțe a Guvernului. De asemenea, consideră că nu au fost respectate condițiile Legii fundamentale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți.

Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3.779/2/2013, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.

Excepția a fost ridicată de Dan Cugler, Elisabeta-Ivonne Crăciun, Dan Necșulea, Nicolae Prodanciuc, Grațiela Ana Maria Rîpeanu, Elena-Vasilica Popa, Mihai Preorocu, Marin Zinca, Marius-Cătălin Alexandrescu, Păun Sandu, Ion Pîrvu, Ilie Capanu, Tănase Niculescu, Niculai Anghelina, Benjamin Opriș, Ștefan Boceanu, Ion Poptean, Trifan Matenciuc, Mircea Vasiliu, Ion Vorniceanu, Dumitru Jorascu, Florea Ragalie, Marin Nitu, Elena-Maria Ionescu, Nicolae Ștefănescu, Radu Boeriu, Georgeta Davidescu, Ruxandra-Antoaneta Constantinescu, Ion Iordan, Ștefan Vorniceanu, Constantin-Dionisie Radu, Daniel Minciu, Mihai-Cristian Lasenko, Dumitru Dorgoș, Dorina Horga, Cornel Pumnea, Sorin-Victor Georgescu, Mihai Ciocodei, Teodor Ursu și Doina Bistrițeanu cu prilejul soluționării unei acțiuni în contencios administrativ având ca obiect anularea parțială a art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, recunoașterea dreptului la indemnizația reparatorie atât pentru anul 2013, cât și pentru viitor, și repararea pagubei prin obligarea statului român la plata unor despăgubiri reprezentând indemnizația reparatorie pentru toată perioada în care nu a fost acordată.

Prin Sentința civilă nr. 2.040 din 25 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3.870/121/2013, Tribunalul Galați - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012.

Excepția a fost ridicată de Stelian Chirică, prin Uniunea Democratică a Revoluționarilor, cu prilejul soluționării unei acțiuni în contencios administrativ, având ca obiect recalcularea pensiei.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia formulează, în esență, următoarele critici:

1. Emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 nu a fost justificată de existența unei situații extraordinare, care să impună adoptarea de urgență a unei reglementări în materie. Din contră, argumentul referitor la riscul ca la data de 1 ianuarie 2013 să nu existe politici fiscale și bugetare asumate prin Programul de guvernare a fost pur formal, de vreme ce, în realitate, Hotărârea Parlamentului României nr. 45/2012 pentru acordarea încrederii Guvernului, incluzând și Programul de guvernare 2013-2016, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 877, încă de la data de 21 decembrie 2012. Mai mult, argumentele privind eventualul impact pe care neadoptarea acestui act normativ l-ar fi avut asupra cheltuielilor bugetare nu sunt justificate de vreme ce art. 10 din ordonanță prevede păstrarea în plată a unor drepturi bănești pentru alte categorii de persoane.

2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 nu a fost depusă spre dezbatere în Camera competentă a Parlamentului, încălcându-se astfel art. 115 alin. (5) din Constituție.

3. În demersul normativ de adoptare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012, Guvernul a încălcat obligația de transparență, renunțând în mod nejustificat la a supune dezbaterii publice proiectul de ordonanță, așa cum prevede Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Astfel, deși art. 6 alin. (4) din Legea nr. 52/2003 obligă autoritatea administrației publice inițiatoare să stabilească o perioadă de cel puțin 10 zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice, proiectul actului atacat a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței de Guvern, fiind și aprobat, în mai puțin de 10 ore de la afișarea sa pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, pe data de 12 decembrie 2012. În acest mod a fost violat dreptul cetățenilor și al asociațiilor de revoluționari legal constituite de a participa, cel puțin formal, la procesul de elaborare a actului normativ care îi afectează în mod direct.

4. Actul normativ criticat este nelegal, fiind adoptat cu încălcarea dispozițiilor art. 4,art. 16,art. 13 alin. (1) lit. a), c) și d), art. 22,art. 31 alin. (1) lit. a) și d) și art. 60 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și ale art. 4 alin. (4) raportat la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004. De asemenea, în Nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 nu se fac referiri la compatibilitatea reglementării cu normele comunitare și tratatele internaționale privind drepturile omului, la care România este parte, deși textul de lege criticat afectează un drept fundamental.

5. Dispozițiile de lege criticate aduc atingere dreptului de proprietate, indemnizația de revoluționar reprezentând un "bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În susținerea acestei afirmații invocă cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 12 aprilie 2006, pronunțată în Cauza Stec și alții contra Marii Britanii, paragrafele 53-55, și Hotărârea din 18 februarie 2009, pronunțată în Cauza Andrejeva contra Letoniei, paragraful 77. Astfel, consideră că, odată reglementat în legea internă dreptul la indemnizația de revoluționar, s-a creat pentru stat o obligație de a acorda acest drept.

6. Art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 creează o discriminare nejustificată între diferitele categorii de revoluționari nominalizate în Legea nr. 341/2004.

7. Sunt încălcate prevederile constituționale și internaționale referitoare la condițiile restrângerii drepturilor fundamentale. De asemenea, se aduce atingere prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție, întrucât printr-o ordonanță de urgență este afectat un drept fundamental.

8. Dispozițiile de lege criticate sunt contrare art. 139 alin. (1) și art. 154 din Constituție.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Galați - Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că legiuitorul are libertatea de a aprecia asupra acordării indemnizației de revoluționar, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Astfel, va putea dispune cu privire la modificarea sau chiar încetarea acordării acestui drept, fără a fi necesar să se supună condițiilor art. 53 din Constituție, care privesc doar restrângerea unor drepturi fundamentale.

De asemenea, Avocatul Poporului consideră că nu se poate reține încălcarea art. 16 din Constituție, întrucât textul de lege criticat instituie un tratament egal pentru toate persoanele aflate în aceeași situație.

Referitor la critica de neconstituționalitate vizând încălcarea dreptului de proprietate privată, amintește cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 366/2013. De asemenea, invocă cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 12 mai 2009, pronunțată în Cauza Ernewein și alții contra Germaniei, ori prin Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei.

În același timp, consideră că nu sunt încălcate dispozițiile constituționale referitoare la dreptul cetățenilor de a beneficia de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și nici cele referitoare la retroactivitatea legii.

În sfârșit, arată că prevederile art. 148 alin. (2) și art. 153 din Constituție nu sunt incidente în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, care au următoarea redactare: "Prevederile art. 15, 18, 19 și 20 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.“

Dintre dispozițiile de lege a căror aplicare este prelungită pentru anul 2013, autorii excepției de neconstituționalitate se referă în mod special la dispozițiile art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, și aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, dispoziții care au următorul conținut:

- Art. 18:"În anul 2012, indemnizațiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu se acordă.“

Art. 4 alin. (4) din Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, are următoarea redactare: "De o indemnizație lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază și persoanele care au obținut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De aceleași drepturi și în aceleași condiții beneficiază copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadrați în nicio formă de învățământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor.“

Curtea constată că, alături de neconstituționalitatea dispozițiilor art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, autorii excepției formulează critici de neconstituționalitate ce vizează întregul act normativ, referindu-se la condițiile emiterii acestuia. Prin urmare, Curtea urmează a analiza actul normativ în întregul său și, în mod special, dispozițiile art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012.

Autorii excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 sunt contrare următoarelor texte din Constituție: art. 1 alin. (3)-(5) referitoare la statul român, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 referitor la universalitate, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 115 alin. (4), (5) și (6) privind condițiile emiterii ordonanțelor de urgență, art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, art. 139 alin. (1) privind impozitele, taxele și alte contribuții și art. 154 referitor la conflictul temporal de legi.

De asemenea, susțin că au fost încălcate dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărararea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 14 și 18 din Convenție, precum și prevederile Protocolului nr. 12 la Convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorii acesteia pun în discuție aspecte ce vizează atât condițiile de adoptare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012, cât și conținutul art. 9 din acest act normativ.

1. Astfel, în ceea ce privește condițiile emiterii Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012, autorii excepției arată că aceasta a fost adoptată fără a fi existat o situație extraordinară care să impună de urgență o reglementare în materie.

Cu privire la acest aspect, Curtea, prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, a reținut că "cele invocate de Guvern în nota de fundamentare întrunesc condițiile existenței unei situații extraordinare și urgente care, în mod obiectiv, impun emiterea unei ordonanțe de urgență.

Astfel, necesitatea stabilirii în timp util a unor direcții clare în ceea ce privește domenii extrem de importante, așa cum este salarizarea personalului bugetar, domenii cu implicații financiare majore, și riscul ca aceste măsuri, ca de altfel întregul program de guvernare, să nu poată fi adoptate până la începutul anului 2013, din cauze obiective determinate de desfășurarea unor proceduri privind constituirea Parlamentului nou-ales și a învestirii noului Guvern, reprezintă motive ce justifică intervenția legislativă a Guvernului pentru evitarea unei grave atingeri aduse interesului public.

De asemenea, Curtea constată că reglementarea pe calea ordonanței de urgență a unor aspecte privind regimul juridic aplicabil activităților de emitere, transmitere și arhivare a facturilor electronice a fost justificată nu doar de oportunitatea ori necesitatea acesteia, ci de însuși faptul că legislația existentă, respectiv Legea nr. 148/2012 privind înregistrarea operațiunilor comerciale prin mijloace electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 24 iulie 2012, contravenea acquis-ului comunitar transpus în legislația națională prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 29 august 2012, astfel încât, în lipsa unei astfel de intervenții rapide, de la 1 ianuarie 2013 ar fi fost aplicabilă această lege, cu toate consecințele negative aferente.

Împrejurarea că, în mod contrar previziunilor Guvernului, constituirea noului Parlament și învestirea noului Guvern s-au făcut mai rapid decât s-a preconizat, nu reprezintă un fapt de natură să înlăture motivele extraordinare care au justificat emiterea ordonanței de urgență, așa cum susțin autorii excepției de neconstituționalitate, întrucât acestea trebuie apreciate în funcție de momentul emiterii ordonanței, iar nu în funcție de factorii interveniți ulterior“.

În mod suplimentar față de cele reținute prin decizia mai sus amintită, Curtea apreciază că nu este întemeiată nici critica referitoare la păstrarea în plată, prin dispozițiile actului normativ criticat, a unor drepturi bănești pentru alte categorii de persoane, așa cum se prevede în art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, întrucât, așa cum reiese din Nota de fundamentare a ordonanței, obiectivul financiar urmărit de Guvern prin acest act normativ a fost menținerea cheltuielilor bugetare la nivelul corespunzător lunii decembrie din anul 2012, iar nu diminuarea suplimentară a altor drepturi.

2. Referitor la critica de neconstituționalitate care vizează faptul că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 nu ar fi fost supusă spre dezbatere în procedură de urgență în Camera competentă să fie sesizată, așa cum prevede art. 115 alin. (5) din Constituție, Curtea, prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, a arătat că Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare a fost înregistrat la Senat la data de 13 decembrie 2012 cu nr. b409 (adresa nr. E169/13/12/2012). La data de 21 decembrie 2012 a fost prezentat în Biroul permanent cu nr. L436, iar la 11 martie 2013 a fost adoptat de către Senat, fiind trimis ulterior Camerei Deputaților.

Așa fiind, apare ca lipsită de temei susținerea autorului excepției potrivit căreia actul normativ criticat ar fi fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (5) din Constituție.

3. Cât privește susținerea potrivit căreia Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 ar fi fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 3 februarie 2003, Curtea, prin aceeași decizie amintită mai sus, a reținut că, potrivit art. 6 alin. (9) din această lege, "în cazul reglementării unei situații care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgență prevăzută de reglementările în vigoare“. Astfel, legiuitorul, ținând cont de realitatea existenței unor situații când necesitatea protejării interesului impune în mod obiectiv adoptarea unor măsuri urgente, a permis adoptarea unor acte normative fără îndeplinirea tuturor cerințelor privind asigurarea transparenței decizionale.

Prin urmare, Curtea a constatat că nici această critică de neconstituționalitate nu poate fi reținută.

4. Referitor la criticile autorilor excepției vizând nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea constată că autorii excepției au în vedere atât o pretinsă necorelare a dispozițiilor de lege criticate cu prevederile Legii nr. 341/2004 referitoare la acordarea unor drepturi bănești revoluționarilor cu merite deosebite, cât și încălcarea prevederilor internaționale privind drepturile omului, vizând în special protecția dreptului de proprietate. În acest context, autorii excepției susțin că Nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 nu face referire la compatibilitatea acestui act normativ cu legislația comunitară și tratatele internaționale privind drepturile omului la care România este parte.

În ceea ce privește pretinsa necorelare dintre dispozițiile Legii nr. 341/2004 și dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012, Curtea reține că măsura de suspendare printr-un act normativ a unor drepturi prevăzute anterior într-un alt act normativ nu creează o incompatibilitate ori o incoerență legislativă, ci reprezintă un eveniment legislativ posibil, reglementat de art. 66 din Legea nr. 24/2000. Mai mult, cu respectarea cerințelor acestui din urmă text de lege, dar și a prevederilor art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție, prin dispozițiile unei ordonanțe de urgență se pot aduce modificări și pot fi suspendate drepturi prevăzute printr-o lege, întrucât ordonanțele Guvernului nu reprezintă simple acte administrative emise pentru realizarea executării legilor, subordonate acestora, așa cum sugerează autorii excepției de neconstituționalitate, ci acte cu putere de lege emise de executiv în temeiul competenței legislative delegate de Parlament.

În același timp, efectuarea unor studii și documentări în ceea ce privește impactul dispozițiilor unui act normativ cu legislația internațională presupune ca reglementarea respectivă să aibă o relevanță sub acest aspect. Această relevanță ar rezulta, în speță, dacă măsurile dispuse prin ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 ar pune în discuție angajamente asumate de statul român prin diferitele acte internaționale la care România este parte. Or, așa cum se arată în Expunerea de motive a Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, actul normativ criticat nu se referă la aceste aspecte.

5. Autorii excepției de neconstituționalitate consideră însă că relevanța dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 asupra dreptului internațional decurge din faptul că drepturile suspendate de art. 9 din acest act normativ reprezintă un "bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Aceste argumente urmează să fie analizate în continuare.

Astfel, Curtea constată că, prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014 a reținut că, "deși indemnizația solicitată reprezintă o valoare patrimonială, susceptibilă de protecția prevederilor art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la indemnizațiile obținute până la intrarea în vigoare a actelor normative care au prevăzut suspendarea acestui drept“. De asemenea, a arătat că, în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko contra Ucrainei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a negat posibilitatea statului de a suspenda pe cale legală acordarea unor drepturi prevăzute prin lege. Astfel, referindu-se la anumite drepturi de natură bănească acordate angajaților, Curtea de la Strasbourg a statuat că "statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare“ (Kechko contra Ucrainei, paragraful 23). Prin aceeași hotărâre, instanța europeană a considerat că refuzul autorităților de a acorda drepturile bănești pretinse ca urmare a intervenirii unei legi care suspenda aceste drepturi nu contravenea dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin urmare, Curtea constată că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate vizând încălcarea dreptului de proprietate.

Tot prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate nu contravin art. 47 alin. (2) din Constituție, dreptul la indemnizația de revoluționar neputând fiind confundat cu dreptul la pensie.

Având în vedere cele mai sus arătate, precum și cele statuate prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, Curtea reține că indemnizația de recunoștință nu reprezintă un drept consacrat de Legea fundamentală, astfel că restrângerile aduse exercițiului acestui drept nu se subsumează condițiilor art. 53 din Constituție.

6. Analizând în continuare critica referitoare la existența unei discriminări între persoanele care au beneficiat de indemnizația de recunoștință acordată potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 în raport cu celelalte categorii de revoluționari care au beneficiat de indemnizații potrivit aceleiași legi, și ale căror drepturi nu au fost suspendate, Curtea, prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, a reținut că "acordarea diferitelor beneficii prevăzute de Legea nr. 341/2004 se face în funcție de titlul deținut potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din lege, titlu care are în vedere sacrificiul ori contribuția persoanelor implicate în acest eveniment, făcându-se următoarea clasificare: «a) Erou Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989 - atribuit celor care s-au jertfit în lupta pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989 sau au decedat în legătură cu aceasta;

b) Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989:

1. Luptător Rănit - atribuit celor care au fost răniți în luptele pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 sau în legătură cu aceasta;

2. Luptător Reținut - atribuit celor care au fost reținuți de forțele de represiune ca urmare a participării la acțiunile pentru victoria Revoluției;

3. Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite - atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat și au condus grupuri sau mulțimi de oameni, au construit și au menținut baricade împotriva forțelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanță vitală pentru rezistența regimului totalitar și le-au apărat până la data judecării dictatorului, în localitățile unde au luptat pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989, precum și celor care au avut acțiuni dovedite împotriva regimului și însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989;

c) Participant la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 - calitate onorifică.»

În lumina acestor prevederi de lege, reiese că fiecare titlu acordat are în vedere un nivel de implicare și contribuție diferit, precum și consecințe diferite suportate de participanții la Revoluția Română din 1989. Astfel, persoanele care se încadrează în una dintre aceste categorii ale legii se află într-o situație obiectiv diferită față de persoanele având un alt titlu potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004.

Persoanele vizate de art. 18 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar vizează doar una dintre categoriile de persoane enumerate de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, respectiv cele care au obținut titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite cu prilejul Revoluției Române din Decembrie 1989, precum și copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu erau încadrați în nicio formă de învățământ ori nu realizau venituri, din motive neimputabile lor.

Or, așa cum deja s-a arătat, aceste categorii de persoane se află într-o situație obiectiv diferită față de cea a celorlalte categorii de persoane beneficiare ale Legii nr. 341/2004, astfel că instituirea unui tratament juridic diferit nu poate primi semnificația încălcării principiului egalității în drepturi a cetățenilor.“

7. Având în vedere argumentele mai sus expuse, Curtea apreciază că dispozițiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor Legii fundamentale și celor prevăzute în tratatele internaționale la care România este parte referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți. De asemenea, pentru aceleași considerente, Curtea reține că sunt lipsite de temei și criticile de neconstituționalitate raportate la prevederile art. 115 alin. (6) din Constituție.

8. În ceea ce privește critica raportată la prevederile art. 139 alin. (1) din Constituție, Curtea apreciază că acest articol constituțional nu este incident în cauză, întrucât textul de lege criticat nu stabilește impozite, taxe sau alte venituri ale bugetului de stat. Măsura de suspendare a unor drepturi bănești nu este echivalentă cu reglementarea unei contribuții la bugetul de stat.

De asemenea, Curtea apreciază că prevederile art. 154 din Constituție referitoare la menținerea în vigoare a actelor normative care nu contravin Constituției nu sunt incidente în cauză.