Decizia CCR nr. 181 din 1.04.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 50 lit. c) ultima teză din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Bucs Laszlo Miklos, Bucs Jozsef Laszlo, Bucs Ana Margareta, Bucs Francisc, prin mandatar Bucs Csaba, și Bucs Csaba - în nume personal - în Dosarul nr. 1.040/64/2011* al Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și de Florin Dumitru Georgescu în Dosarul nr. 242/44/2013 al Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 653D/2013 șinr. 703D/2013.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 13 martie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 1 aprilie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

3. Prin Încheierea din 20 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1.040/64/2011*, și prin Decizia civilă nr. 4.276/2013 din 26 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 242/44/2013, Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și, respectiv, Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

4. Excepția a fost ridicată de Bucs Laszlo Miklos, Bucs Jozsef Laszlo, Bucs Ana Margareta, Bucs Francisc, prin mandatar Bucs Csaba, și Bucs Csaba - în nume personal - într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 89/F din 26 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov într-un dosar având ca obiect obligația de a face, și de Florin Dumitru Georgescu cu prilejul soluționării recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 344 din 3 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că, "acceptând că regulile pentru acordarea de măsuri compensatorii, stabilite prin capitolul III din Legea nr. 165/2013, sunt aplicabile și cererilor de compensare a obligațiilor reciproce de plată formulate în baza art. 22 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, atunci dispozițiile legale criticate contravin art. 15 alin. (2) din Constituție potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile“.

6. Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale.

7. Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal, exprimându-și opinia, apreciază că, "acceptând că regulile pentru acordarea de măsuri compensatorii, stabilite prin capitolul III din Legea nr. 165/2013, sunt aplicabile și cererilor de compensare a obligațiilor reciproce de plată formulate în baza art. 22 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, atunci dispozițiile legale criticate contravin art. 15 alin. (2) din Constituție potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile“.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului, exprimându-și punctul său de vedere în Dosarul nr. 653D/2013, apreciază ca întemeiată excepția de neconstituționalitate, întrucât dispozițiile legale criticate se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a legii. Acestea au caracter retroactiv, deoarece acționează asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regitactum. În acest sens menționează Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008.

10. De asemenea, Avocatul Poporului, exprimându-și punctul său de vedere în Dosarul nr. 703D/2013, apreciază că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 nu sunt în contradicție cu exigențele impuse de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât faptul că legiuitorul a intervenit printr-un act normativ nou asupra modalităților de acordare a despăgubirilor nu este de natură a avea caracter retroactiv. În această materie este opțiunea exclusivă a legiuitorului de a decide asupra modului de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului actelor de sesizare, prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Însă, ținând seama de notele autorilor excepției, Curtea constată că, în realitate, criticile sunt formulate cu privire la teza a doua a art. 4 din Legea nr. 165/2013 raportată la art. 50 lit. c) ultima teză din aceeași lege. Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 50 lit. c) ultima teză din Legea nr. 165/2013, cu următorul conținut:

- Art. 4:"Dispozițiile prezentei legi se aplică [_], cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor [_] la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

- Art. 50:"La data intrării în vigoare a prezentei legi: [_] c) articolele 13, 14, 14¹, 14², 15 literele a)-d) și f), articolele 16, 17, 18, 18¹, 18², 18³, 18⁴, 18⁵, 18⁶, 18⁷, 18⁸,18⁹ și articolul 22 din titlul VII «Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară prezentei legi se abrogă.“

14. Textul de lege criticat face referire la dispozițiile art. 22 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, potrivit cărora:

- Art. 22:"(1) În cazul în care statul și persoanele îndreptățite au obligații reciproce de plată și, respectiv, restituire, a unor despăgubiri rezultate din aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, ori a altor acte normative anterioare prin care s-au acordat despăgubiri și, respectiv, a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, la cererea persoanei îndreptățite, prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor se va dispune compensarea acestora.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), cele două obligații reciproce de plată se vor compensa până la concurența celei mai mici dintre ele.

(3) Pentru a dispune măsura compensării, vor fi avute în vedere, referatul aprobat de conducătorul entității învestite cu soluționarea notificării, prin care se constată ca posibilă restituirea în natură a imobilului și decizia/dispoziția emisă de entitatea învestită cu soluționarea notificării, a cererii de retrocedare sau, după caz, ordinul conducătorului autorității administrației publice centrale sau locale învestite cu soluționarea notificărilor, prin care s-au acordat sau, după caz, propus despăgubiri.

(4) Asupra măsurii compensării, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va decide numai după ce a fost urmată procedura prevăzută la art. 16 alin. (3)-(6), pe baza raportului întocmit de evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată care va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de plată. Suma reprezentând despăgubirea încasată va fi actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare sau, după caz, prin aplicarea indicelui de inflație, pentru situațiile generate de aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare.

(5) În situația de la alin. (4), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor, după deducerea sumei reprezentând despăgubirea încasată, actualizată, stabilite potrivit alin. (4).

(6) Dispozițiile alin. (1)-(3) și alin. (5), se aplică în mod corespunzător și în cazul în care se invocă o creanță constatată printr-o decizie/ordin emise în temeiul art. 32 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire.

(7) În cazul prevăzut la alin. (6) titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, după deducerea sumei reprezentând despăgubirea încasată, actualizată potrivit alin. (4).

(8) În cazul în care suma reprezentând despăgubirea încasată, actualizată, este mai mare decât despăgubirea stabilită potrivit alin. (4) sau, după caz, cea consemnată/propusă în decizia/ordinul emise în temeiul art. 32 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, după dispunerea compensării, se va înștiința entitatea învestită cu soluționarea notificării având ca obiect restituirea în natură a imobilului, despre suma rămasă de restituit de către persoana îndreptățită.“

15. În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale alin. (2) al art. 15 care consacră principiul neretroactivității legii.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prezenta excepție a fost ridicată în cadrul unor litigii având ca obiect acordarea de despăgubiri, în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, iar argumentele invocate de autori în susținerea criticii vizează succesiunea în timp a legilor care au reglementat compensarea obligațiilor de plată între stat și persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii.

17. Așa cum s-a reținut în literatura de specialitate (C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ed. AII, București, 1993, p.328), compensația este modul de stingere a două obligații reciproce, până la concurența celei mai mici dintre ele. Prin ipoteză, compensația presupune existența a două raporturi juridice obligaționale distincte, în cadrul cărora aceleași persoane sunt creditor și debitor, una față de cealaltă. Raportând cele menționate la prezenta cauză, Curtea reține că art. 22 din Legea nr. 247/2005 reglementa o compensare legală a obligațiilor reciproce dintre stat și persoanele îndreptățite la restituire.

18. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale cele ale art. 50 lit. c) ultima teză din Legea nr. 165/2013, față de prevederile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea constată că, în jurisprudența sa, a statuat că, pentru a exista retroactivitate, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: între cele două prevederi legale succesive să fie o deosebire, iar noua reglementare să se aplice situațiilor juridice anterioare intrării sale în vigoare. (A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 41 din 4 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 27 aprilie 1995, Decizia nr. 58 din 26 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 18 aprilie 2002, și Decizia nr. 315 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.000 din 29 octombrie 2004).

19. De asemenea, Curtea Constituțională a mai constatat că înlăturarea principiului aplicării imediate a legii civile noi, și deci ultra-activitatea legii vechi, nu poate fi admisă decât dacă este expres prevăzută de legea nouă. Totodată, prin Decizia nr. 658 din 11 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 17 iunie 2010, Curtea a mai reținut că, în cazul în care legea nouă își limitează incidența exclusiv la situații juridice cu persistență în timp, așadar integrate domeniului său temporal legitim de aplicare, nu contravine principiului constituțional al neretroactivității legii civile.

20. Totodată, Curtea Constituțională a statuat, cu prilejul soluționării unor excepții de neconstituționalitate având ca obiect alte dispoziții legale criticate pentru încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare“ (în acest sens a se vedea Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, și Decizia nr. 73 din 6 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 11 mai 2001).

21. Luând în considerare argumentele expuse mai sus, Curtea constată că, în prezenta cauză, abrogarea prevederilor art. 22 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin art. 50 lit. c) ultima teză din Legea nr. 165/2013, nu produce efecte retroactive, reglementările juridice succesive prezentând în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate. Prin urmare, dispozițiile legale criticate nu încalcă principiul neretroactivității legii, ci reglementează modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

22. În legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că este opțiunea exclusivă a legiuitorului de a decide asupra modului de reparare a injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută, prevederile de lege criticate fiind în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013). De asemenea, acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte nu are ca efect privarea de dreptul de proprietate, garantat și ocrotit de Constituție, ci doar stabilește o modalitate prin care statul român garantează aplicarea dreptului.