Decizia CCR nr. 700 din 27.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4 din Legea nr. 187/2012 pt. punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 - Codul penal, precum şi a disp. art. 5 şi art. 6 alin. 1 din Codul penal

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a dispozițiilor art. 6 din Codul penal, excepție ridicată de Ion Mihai în Dosarul nr. 5.735/225/2014 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 657D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Curtea dispune a se face apelul în Dosarul nr. 730D/2014 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a dispozițiilor art. 5 și art. 6 alin. (1) din Codul penal, în Dosarul nr. 797D/2014 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 și în Dosarul nr. 798D/2014 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012, excepție ridicată de Călin Iulian Costel, Ștefan Patriche și Ion Lucian Țînțaru în dosarele nr. 1.397/93/2014, nr. 712/121/2014 și nr. 17.796/4/2014 ale Tribunalului Ilfov - Secția penală, Tribunalului Galați - Secția penală și Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția penală.

4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu se opune conexării dosarelor.

7. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 730D/2014, nr. 797D/2014 și nr. 798D/2014 la Dosarul nr. 657D/2014, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

9. Prin încheierea din 23 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 5.753/225/2014, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a dispozițiilor art. 6 din Codul penal.

10. Prin Sentința nr. 432 din 15 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.397/93/2014, Tribunalul Ilfov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a dispozițiilor art. 5 și art. 6 alin. (1) din Codul penal.

11. Prin Sentința penală nr. 491 din 7 mai 2014, pronunțată în Dosarul nr. 712/121/2014, Tribunalul Galați - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

12. Prin încheierea din 30 iulie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 17.796/4/2014, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

13. Excepția a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Ion Mihai, Călin Iulian Costel, Ștefan Patriche și Ion Lucian Țînțaru cu ocazia soluționării unor contestații la executare și a unor cereri referitoare la intervenirea unei legi penale noi, mai favorabile.

14. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii susțin că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece conduc la o aplicare diferită a legii penale în cazul unor inculpați cu situații procesuale similare. O consecință a supremației Legii fundamentale constă în obligația autorităților statului, inclusiv a instanțelor judecătorești, de a aplica, în raport cu circumstanțele cauzei, principiile și normele constituționale. Or, principiul fundamental al legii penale mai favorabile implică prin însăși natura sa atât aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile, cât și aplicarea facultativă a acesteia. De asemenea, principalul criteriu de identificare a normelor mai favorabile îl reprezintă restrângerea exercitării unui drept fundamental, sens în care este întotdeauna mai favorabilă norma juridică prin care realizează cea mai mică restrângere a exercitării lui.

15. Așa fiind, se arată că regimul juridic cel mai avantajos pentru inculpat cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile este cel prevăzut de art. 14 și art. 15 din Codul penal din 1969, motiv pentru care legea penală mai favorabilă ar trebui aplicată și atunci când maximul special al pedepsei prevăzut de noua lege coincide cu pedeapsa aplicată ori atunci când pedeapsa aplicată este mai redusă decât maximul special al legii noi.

16. De asemenea, prevederile contestate creează discriminări prin aplicarea diferită a legii penale mai favorabile pentru aceleași fapte, după cum față de acestea a intervenit sau nu o hotărâre de condamnare definitivă.

17. Judecătoria Drobeta-Turnu Severin opinează că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 afectează prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1), întrucât nu consacră un tratament juridic egal pentru aceleași situații sau pentru situații similare. Astfel, legiuitorul a creat o situație de discriminare între condamnații care executau pedepse până la data de 1 februarie 2014 și cărora li se putea aplica facultativ legea penală mai favorabilă și condamnații care urmează să execute pedepse definitiv aplicate după data de 1 februarie 2014, cărora nu li se mai poate aplica facultativ legea penală mai favorabilă. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Codul penal, instanța opinează că, în măsura în care permit combinarea dispozițiilor mai favorabile din legile penale succesive, sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 61 alin. (1) și art. 1 alin. (4).

18. Tribunalul Ilfov - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

19. Tribunalul Galați - Secția penală nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.

20. Judecătoria Sectorului 4 București - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

21. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

22. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

23. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul - raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

24. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

25. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, precum și dispozițiile art. 5 și art. 6 din Codul penal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009. Cu toate acestea, Curtea constată că întreaga critică de neconstituționalitate are în vedere, pe lângă art. 4 din Legea 187/2012 și art. 5 din Codul penal, numai alin. (1) al art. 6 din Codul penal care nu mal permite aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, dispoziții care, de altfel, au legătură cu soluționarea cauzei în care a fost invocată excepția. Drept urmare, obiectul excepției urmează a fi restrâns cu privire la art. 6 din Codul penal numai la alin. (1). Textele legale criticate au următorul conținut:

- Art. 4 din Legea nr. 187/2012:"Pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi."

-Art. 5 din Codul penal:"(1) în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile."

- Art. 6 alin. (1) din Codul penal:"(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim."

26. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la supremația Legii fundamentale, art. 15 alin. (2) referitor la retroactivitatea legii penale mai favorabile, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (2) referitor la neconcordanțele dintre tratatele internaționale privind drepturile omului și legile interne și la prioritatea celor mai favorabile și art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 7 referitor la Nicio pedeapsă fără lege din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

27. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 au mai fost supuse controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014: Decizia nr. 385 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 31 Iulie 2014, și Decizia nr. 437 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 4 august 2014, Curtea Constituțională a statuat că aceste dispoziții nu contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) și ale art. 16.

28. Curtea a reținut existența anumitor deosebiri între aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile în cazul când legea nouă intervine înainte de judecarea definitivă a cauzei și aplicarea aceluiași principiu în situația în care legea nouă intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Totodată, Curtea a reținut că în cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanța trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancțiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi și să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabile, luând în considerare și analizând faptele și situația particulară a fiecărui caz în parte (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 290 din 22 mai 2013). Referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înțeles să repună în discuție criteriile de stabilire și individualizare a sancțiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancțiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancțiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă (a se vedea Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014).

29. De asemenea, Curtea a reținut existența anumitor diferențe și în ceea ce privește aplicarea retroactivă a legii noi, care intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Spre deosebire de situațiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în cazul pedepselor definitiv aplicate, este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi și la cauzele legale de modificare a acestor limite. Astfel, Curtea a apreciat că legea nouă poate să prevadă o pedeapsă mai ușoară, dar sancțiunea aplicată fie să depășească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, fie să nu depășească acest maxim. Dacă în primul caz se ajunge la executarea unei sancțiuni care nu are corespondent în legea penală în vigoare, acest raționament nu mai subzistă în cea de-a doua ipoteză. Curtea a statuat că în cea de-a doua ipoteză este vorba despre punerea în balanță a dreptului unei persoane condamnate, descris mai sus, și alte drepturi sau valori constituționale care pot contracara parțial sau complet acest drept. Astfel, legiuitorul, având sarcina de a echilibra intensitatea încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate și valorile care justifică această încălcare, a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal.

30. Având în vedere cele statuate în jurisprudența proprie, dar și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene referitor la principiul autorității de lucru judecat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancțiunea aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituție.

31. Referitor la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16, Curtea, cu aceleași prilejuri, a observat că analiza situației supuse controlului de constituționalitate pornește de la ipoteza că ambele categorii de persoane între care se realizează comparația de către autorul excepției sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situației acestora ca fiind identică. Curtea a constatat însă că diferența rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancțiunile aplicate depășesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-și corespondent în noua legislație, situându-ne astfel în Ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât și de art. 6 din Codul penal, pe când în cazul celei de-a doua categorii, în care se găsește și autorul excepției, sancțiunile aplicate acestuia nu depășesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal. Curtea a observat că analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situații juridice diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror sancțiune aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce ta o înfrângere a principiului egalității.

32. În ceea ce privește pretinsa discriminare între persoanele care au săvârșit faptele sub imperiul legii vechi și au fost condamnate sub imperiul acestei legi și cele care, săvârșind faptele în aceleași condiții, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica noile dispoziții, Curtea a constatat că aceste persoane nu se regăsesc în situații identice (unele persoane au fost condamnate definitiv înainte de apariția noii legi, altele se aflau în curs de judecată ta aceea dată), astfel că tratamentul juridic diferențiat este justificat și nu se poate vorbi despre existența unei discriminări.

33. Distinct de cele reținute în deciziile anterior menționate, Curtea observă că prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. De asemenea, prin Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014, înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia pronunțării unei hotărâri prealabile, a apreciat că rațiunea art. 6 din noul Cod penal nu este aceea de a aplica tratamentul cel mai favorabil privitor ta fiecare dintre instituțiile autonome, ci doar aceea de a nu permite ca persoanele definitiv judecate să suporte un tratament sancționator mai greu decât cel permis, în abstract, de legea nouă. Așa fiind, Curtea observă că, indiferent dacă este vorba de aplicarea legii penale mai favorabile până ta judecarea definitivă a cauzei sau după judecarea definitivă a acesteia, aplicarea legii penale mai favorabile nu se realizează pe instituții autonome.

34. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, Curtea a reținut că acestea trebuie privite în coroborare cu cele ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, a observat că cele statuate referitor ta dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 se aplică mutatis mutandis și dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal.

35. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Codul penal, Curtea reține că acestea se referă ta aplicarea legii penale mai favorabile până ta judecarea definitivă a cauzei. Totodată, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în Dosarul nr. 1.397/93/2014 al Tribunalului Ilfov - Secția penală, cu ocazia soluționării unei contestații ta executare. Având în vedere dispozițiile art. 5 din Codul penal raportate ta obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia". Or, "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.