Decizia CCR nr. 702 din 27.11.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror luliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dumitru Cojocar în Dosarul nr. 3.922/306/2014 al Tribunalului Sibiu - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 709D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Magistratul asistent referă asupra faptului că partea Dan Petru Turcu a fost citată la singura adresă cunoscută, respectiv din Canada, și că citația s-a întors cu mențiunea că în urma notificării persoana în cauză nu s-a prezentat pentru a-și ridica corespondența.

3. Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care apreciază că procedura de citare a fost legal îndeplinită.

4. Curtea constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită.

5. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că obiect al excepției îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală. Deși aceste prevederi au mai fost supuse controlului Curții, de această dată se pune în discuție conformitatea lor cu Constituția din perspectiva caracterului nepublic al procedurii, întrucât judecătorul se pronunță în camera de consiliu. în ceea ce privește procedurile prealabile judecății propriu-zise, cum sunt instrucția penală, cercetarea penală ori urmărirea penală specifică sistemului nostru național, Curtea Europeană a Drepturilor Omului le consideră un tot unitar, apreciind că și acestor proceduri prealabile le sunt, în principiu, incidente garanțiile referitoare la dreptul la un proces echitabil, publicitatea ședințelor de judecată constituind o astfel de garanție. Incidența, aplicabilitatea acestor garanții în aceste proceduri este determinată de criteriul potrivit căruia, în absența lor, judecata ar fi grav prejudiciată. În principiu, arată reprezentantul Ministerului Public, ar trebui să verifice dacă neaplicarea caracterului public al ședinței/procedurii prejudiciază grav interesele părților, dar, având în vedere jurisprudență anterioară a Curții Constituționale, respectiv deciziile nr. 599 din 21 octombrie 2014 și nr. 641 din 11 noiembrie 2014^**), nepublicate până în acest moment, prin care s-a decis că sunt neconstituționale dispozițiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală în măsura în care nu prevăd contradictorialitatea și oralitatea, apreciază că nu mai este necesar să facă o verificare a măsurii în care neaplicarea caracterului public ar prejudicia grav interesele părților, întrucât acest aspect a fost tranșat prin deciziile mai sus menționate. Așa fiind, reprezentantul Ministerului Public apreciază că și garanția/condiția publicității ședinței de judecată sau a procedurii ar trebui să fie avută în vedere în materia plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse de procuror, motiv pentru care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin încheierea nr. 7/CP din 25 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3.922/306/2014, Tribunalul Sibiu - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Dumitru Cojocar într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva soluției de neurmărire/netrimitere în judecată dispuse de procuror.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece nu permit dreptul la o ședință publică, instituind o justiție secretă și netransparentă.

8. Tribunalul Sibiu - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prin instituirea unei proceduri de soluționarea a plângerii contra soluțiilor de netrimitere în judecată, în camera de consiliu, nu se aduce atingere drepturilor procesuale ale părților. în această procedură, soluționarea cauzei se face prin susțineri scrise și contradictorii ale părților, ceea ce se circumscrie dispozițiilor constituționale și asigură o judecată publică și transparentă.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

10. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale, deoarece judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu o cauză în care trebuie să se pronunțe asupra vinovăției sau nevinovăției unei persoane, ci cu o plângere formulată împotriva actelor procurorului referitoare la soluția de clasare sau renunțare la urmărirea penală, împrejurarea că această procedură nu este publică, nu este de natură a aduce atingere drepturilor procesuale ale procurorului sau ale părților, acestea având posibilitatea să depună note scrise cu privire la admisibilitatea plângerii, iar în ce îl privește pe inculpat, acesta poate formula cereri și ridica excepții și cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale.

11. Prin urmare, față de faptul că în cazul acestei proceduri nu se pune în discuție o acuzație penală împotriva unei persoane trimise în judecată, în sensul consacrat de Convenție, Avocatul Poporului apreciază că în speță nu este încălcat dreptul la un proces public.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 341 alin. (5) cu denumirea marginală soluționarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară, care au următorul conținut: "(5) Judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților. "

15. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 11 referitor la Dreptul internațional și dreptul intern și art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, precum șl dispozițiile art. 6 paragraful 1 referitor la principiul publicității procesului din Convenția pentru apărarea drepturilor omului șl a libertăților fundamentale.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai făcut obiect al controlului numai din perspectiva soluției legislative potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii "fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților", iar prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, s-a statuat că aceasta este neconstituțională, deoarece contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate și oralitate, întrucât atât plângerea petentului, cât și notele scrise ale procurorului și ale intimaților sunt susceptibile de a influența soluția privind litigiul ce face obiectul acelei proceduri, determinantă cu privire la confirmarea/infirmarea stingerii acțiunii penale. Drept urmare, procedura referitoare la soluționare plângerii formulate împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse de procuror, va fi guvernată de principiile oralității și contradictorialității, sens în care toate persoanele interesate vor fi citate în vederea susținerii apărărilor în fața judecătorului de cameră preliminară.

17. Curtea constată că, în prezenta cauză, autorul excepției critică, de această dată, dispozițiile legale criticate cu privire la soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță "în camera de consiliu", întrucât în acest mod se realizează un act de justiție secretă și netransparentă.

18. Cu privire la această critică, Curtea constată că argumentele autorului excepției nu pot fi primite, deoarece o astfel de procedură este de esența judecătorului de cameră preliminară. Astfel, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, acesta, pe lângă competența de a soluționa plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată și de a verifica legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror și soluționează și alte situații expres prevăzute de lege. Judecătorul de cameră preliminară are competențe care se circumscriu unei faze preliminare fazei de judecată, în așa fel încât să fie înlăturată orice posibilitate ca dosarele incorect întocmite să ajungă în fața judecătorului de fond. Prin urmare, această instituție novatoare are drept finalitate înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată. Așa fiind, ținând seama de obiectul controlului exercitat de judecătorul de cameră preliminară în cadrul acestei proceduri, este evident că acesta nu are caracterul unei judecăți de fond, ci al unui incident în administrarea justiției, inerent bunei funcționări a sistemului judiciar.

19. Publicitatea, ca principiu al ședinței de judecată, constă în posibilitatea pe care o are orice persoană de a asista la desfășurarea judecății, constituind deopotrivă un mijloc de a prezerva încrederea opiniei publice în instanțele judecătorești.

20. Consacrarea sa este asigurată de dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale de către o instanță care va hotărî, între altele, asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța acestui principiu procesual, statuând că publicitatea procedurilor organelor judiciare la care se referă art. 6 paragraful 1 are ca scop protejarea justițiabililor împotriva unei "justiții secrete" și vizează dezbaterile propriu-zise ale procesului(Hotărârea din 26 septembrie 1995, pronunțată în Cauza Diennet împotriva Franței, paragraful 33). Cu toate acesta, dreptul la o ședință publică nu este absolut, motiv pentru care nu s-ar putea susține că și în situația în care, după judecarea în fond, instanța de apel învestită cu plenitudinea de jurisdicție ar fi ținută întotdeauna de o audiență publică, independent de natura problemelor asupra cărora ea ar statua (Hotărârea din 29 octombrie 1991, pronunțată în Cauza Jan Lke Andersson împotriva Suediei, paragraful 27, șl Hotărârea din 27 martie 1998, pronunțată în Cauza K.D.B. împotriva Olandei, paragraful 39). Or, în prezenta cauză supusă controlului Curții Constituționale nu poate fi pusă în discuție existența acuzației în materie penală, întrucât ceea ce analizează judecătorul de cameră preliminară este legalitatea unei soluții prin care a fost stinsă acțiunea penală. în ceea ce privește faza prealabilă a procesului (ancheta, instrumentarea cazului), Curtea europeană a considerat procedurile penale ca un întreg și, în consecință, anumite condiții impuse de art. 6, precum termenul rezonabil sau dreptul la apărare, pot fi, de asemenea, relevante la acest stadiu al procedurii, în măsura în care echitatea procesului poate fi grav încălcată prin nerespectarea inițială a acestor condiții impuse (Hotărârea din 24 noiembrie 1993, pronunțată în Cauza Imbrioscia împotriva Elveției, paragraful 36). Cu toate acestea, modul în care se aplică aceste garanții în cursul anchetei preliminare depinde de caracteristicile procedurii și de circumstanțele cauzei, iar dacă judecătorul de instrucție nu trebuie să se pronunțe cu privire la temeinicia unei "acuzații în materie penală", atunci este posibil ca anumite garanții procedurale prevăzute de art. 6 paragraful 1, cum ar fi publicitatea ședinței, să nu se aplice (Hotărârea din 8 februarie 1996, pronunțată în Cauza John Murray împotriva Marii Britanii, paragraful 62, și Hotărârea din 6 ianuarie 2010 pronunțată în Cauza Vera Fernández-Huidobro împotriva Spaniei, paragrafele 108-114).

21. De asemenea, faptul că verificările prevăzute de art. 341 din Codul de procedură penală se realizează în camera de consiliu este în deplină concordanță cu prevederile art. 127 din Legea fundamentală, potrivit cărora "Ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege", și nu aduce atingere, în niciun mod, dispozițiilor constituționale invocate. Aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit argumentelor dezvoltate în Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, Curtea Constituțională a cenzurat absența contradictorialității și oralității procedurii instituite în fața judecătorului de camera preliminară, în cazul competenței sale de a soluționa plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. în concluzie, nu pot fi identificate niciun fel de motive care să conducă la concluzia că, în măsura în care părțile, subiecții procesuali principali și procurorul beneficiază de dreptul de a fi prezenți în fața judecătorului de cameră preliminară și de a-și susține oral interesele, absența publicului din sala de judecată este de natură a afecta dreptul la un proces echitabil.