Decizia CCR nr. 218 din 2.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 756 alin. (3) din C. pr. civ.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 756 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gheorghe Solomon în Dosarul nr. 15.049/212/2013 al Tribunalului Constanța - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 909D/2014.

2. La apelul nominal răspunde, pentru părțile Elena Manea și Valentin Manea, avocat Adrian Cristea, cu delegație la dosar. De asemenea, pentru partea Angela Cecilia Seceac răspunde avocat Theodor Cristian Ricman, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului părții Angela Cecilia Seceac, care arată, în esență, că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 40 din Constituție, precum și celor cuprinse în art. 11 - Libertatea de întrunire și de asociere cuprins în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dat fiind faptul că, prin ipoteză, o societate cu răspundere limitată este în primul rând o societate de persoane, și în al doilea rând o societate de capitaluri, iar actul constitutiv al societății are caracter intuitu personae. În fapt, în speță, în cazul unei societăți cu răspundere limitată fondată de către doi asociați, fiecare deținând 50% din părțile sociale, dacă unul dintre aceștia a contractat datorii în nume personal, există riscul ca aceste părți sociale să fie executate silit, cu consecința substituirii creditorului în cadrul contractului de societate, ceea ce este în contradicție cu caracterul intuitu persoane al unei societăți cu răspundere limitată. În ceea ce privește punctele de vedere formulate în cauză de către Avocatul Poporului și de către Guvern, arată că, într-adevăr, prevederile art. 756 alin. (3) din codul de procedură civilă au fost adoptate pentru a institui modul de executare silită a părților sociale atunci când legea o permite. Or, având în vedere prevederile art. 66 din Legea societăților nr. 31/1990, care prevăd în mod limitativ posibilitățile creditorilor de a-și îndestula creanța deținută împotriva unui asociat pe durata existenței societății, rezultă că nu se pot executa silit părțile sociale ale unei societăți cu răspundere limitată. În situația în care acestea ar fi executate silit, cum, de altfel, s-a pronunțat și instanța de fond, se pune întrebarea ce se întâmplă cu actul constitutiv al societății, care trebuie modificat, cu acordul părților, în vederea desfășurării activității societății. În concluzie, se arată că prevederile legale criticate conțin o eroare materială prin punerea semnului egalității între părți sociale și acțiuni, pe de o parte, iar pe de altă parte, trebuie să se prevadă expres în ce situație sunt aplicabile dispozițiile legale criticate, în vederea evitării unei practici neunitare. Solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și pronunțarea unei decizii de interpretare a textului de lege criticat.

4. Președintele Curții Constituționale solicită precizări suplimentare în legătură cu textul constituțional pretins a fi încălcat.

5. Răspunzând, reprezentantul părții Angela Cecilia Seceac arată că prevederile legale criticate generează o încălcare a prevederilor art. 40 din Constituție, referitoare la dreptul de asociere, deoarece libertatea de asociere a asociatului care nu are datorii personale este afectată prin substituirea, în cadrul societății, a unei persoane necunoscute, ca efect al executării silite a părților sociale ale celuilalt asociat.

6. Având în vedere dispozițiile art. 216 alin. (5) din Codul de procedură civilă, domnul judecător Puskás Valentin Zoltán întreabă la ce valoare a dispus instanța de fond transferul părților sociale către creditor.

7. Reprezentantul părții Angela Cecilia Seceac arată că, la acest moment, creditorul evaluează contravaloarea părților sociale, evaluare de altfel foarte importantă, având în vedere că părțile sociale executate în mod silit reprezintă 50% din valoarea unui hotel.

8. Având cuvântul asupra excepției de neconstituționalitate, reprezentantul părților Elena Manea și Valentin Manea arată că, în speță, singurele active deținute de debitor sunt reprezentate de procentul de 50% al părților sociale ale unei societăți cu răspundere limitată care deține în proprietate un hotel, astfel încât doar acestea pot fi executate silit. Prevederile art. 756 alin. (3) din Codul de procedură civilă aduc modificări de esență în ceea ce privește posibilitatea executării silite a bunurilor debitorilor. Astfel, acestea sunt situate în titlul II - Urmărirea silită asupra bunurilor debitorului, cap. I - Urmărirea mobiliară, secțiunea 2 - Procedura urmăririi mobiliare, care prevede, în primele articole, care sunt bunurile insesizabile, iar printre acestea nu se regăsesc și părțile sociale. Mai mult, prevederile legale criticate, instituind modalitatea practică de executare a părților sociale, prevăd suficiente garanții atât pentru debitor, cât și pentru asociații acestuia, acordând în același timp și creditorului posibilitatea îndestulării creanței sale. Astfel, se prevede că executorul sau agentul specializat va întocmi un caiet de sarcini, menit să protejeze debitorul și să asigure posibilitatea creditorului de a-și îndestula creanța. În concluzie, textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor art. 40 din Constituție, cu atât mai mult cu cât Legea fundamentală conține și alte dispoziții care impun obligația debitorilor de a-și achita datoriile contractate.

9. Având cuvântul în replică, reprezentantul părții Angela Cecilia Seceac arată că, în speță, se pune problema și a unui conflict între o lege specială - Legea societăților nr. 31/1990 și o normă generală, în speță textul de lege criticat.

10. În temeiul art. 216 alin. (5) din Codul de procedură civilă, domnul judecător Puskás Valentin Zoltán întreabă dacă, în opinia reprezentanților părților prezente, există posibilitatea executării silite a capitalului social al unei societăți, pentru datoriile persoanei juridice respective.

11. Răspunzând acestei întrebări, reprezentantul părților Elena Manea și Valentin Manea arată că, întotdeauna, capitalul social al unei societăți comerciale aparține asociaților, care sunt deținătorii părților sociale.

12. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public arată că prevederile legale criticate prezintă o anumită dificultate de interpretare, constituind, de altfel, obiect al unei controverse doctrinare. Însă, în speță, invocarea încălcării dispozițiilor constituționale referitoare la dreptul de asociere nu poate fi reținută, având în vedere faptul că, în mod constant, în jurisprudența Curții Constituționale s-a arătat că sfera de aplicare a prevederilor art. 40 din Constituție nu vizează persoanele juridice cu scop lucrativ, ci doar entități juridice prin care se realizează drepturile fundamentale sociale, politice sau culturale. Invocă în acest sens Decizia nr. 4 din 10 februarie 1993, nr. 432 din 15 aprilie 2010 sau nr. 610 din 6 mai 2010. Pentru aceste motive pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

13. Prin Încheierea din 5 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 15.049/212/2013, Tribunalul Constanța - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 756 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gheorghe Solomon într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

14. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că societățile cu răspundere limitată se înființează de către fiecare asociat în considerarea calităților personale ale celorlalți asociați, astfel încât excluderea indirectă a unui asociat din cadrul societății comerciale, prin executarea silită a părților sociale deținute de acesta în cadrul societății, pentru o datorie contractată în nume personal, este de natură să contravină dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de asociere. Se mai arată că dreptul fundamental la asociere cuprinde posibilitatea cetățenilor de a se asocia în mod liber, în orice forme de asociere, cu scopul realizării unor interese legitime comune, iar societatea cu răspundere limitată este constituită pe baza deplinei încrederi a două sau mai multe persoane, care pun în comun mai multe bunuri în vederea desfășurării unei activități comerciale, cu scopul împărțirii profitului. În acest context, excluderea unui asociat din cadrul unei societăți cu răspundere limitată, ca urmare a vânzării silite a părților sociale deținute de acesta în cadrul societății, contravine dreptului fundamental la asociere, întrucât se aduce atingere celei mai importante caracteristici a societăților cu răspundere limitată, respectiv încrederea reciprocă între asociați. Se mai arată că libertatea de întrunire și asociere, astfel cum este reglementată de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, include și aspectul negativ de a nu face parte dintr-o asociație, însă prin obligația impusă în mod indirect prin textul de lege criticat, respectiv aceea de a continua activitatea societății cu un alt asociat, se aduce atingere libertății de asociere a persoanelor. Din acest punct de vedere, textul de lege criticat este în contradicție și cu dispozițiile art. 202 din Legea societăților nr. 31/1990, care prevăd că transmiterea părților sociale către persoane din afara societății este permisă numai dacă a fost aprobată de asociați, și cu art. 66 din același act normativ care prevede în mod limitativ posibilitățile creditorilor de a-și îndestula creanța deținută împotriva unui asociat pe durata existenței societății.

15. Tribunalul Constanța - Secția I civilă își exprimă opinia asupra excepției de neconstituționalitate arătând că aceasta este neîntemeiată. Se apreciază că dispozițiile restrictive cuprinse în art. 66 din Legea societăților nr. 31/1990 nu mai pot fi aplicabile după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă.

16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

17. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege. În virtutea acestui mandat constituțional, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la numite situații, în mod egal pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații. Potrivit dispozițiilor legale criticate, vânzarea acțiunilor la societățile închise și a părților sociale se face în mod amiabil, potrivit art. 753 din Codul de procedură civilă, sau prin executor, prin licitație publică, dacă legea nu prevede un sistem special pentru circulația acestora. Așadar, legea determină o succesiune a modalităților de valorificare a bunurilor, respectiv prin vânzare amiabilă sau licitație publică, aceste modalități fiind aplicabile numai dacă legea nu determină un sistem special de circulație a acțiunilor sau a părților sociale. Invocând cele statuate în doctrină cu referire la art. 66 și art. 202 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990, se apreciază că legiuitorul a instituit reglementări speciale privitoare la vânzarea, în cursul procedurii urmăririi mobiliare, a titlurilor de valoare și a unor bunuri cu regim de circulație special, în acord cu dispozițiile art. 126 din Legea fundamentală, dar și cu exigențele dreptului la un proces echitabil, în componenta sa privitoare la dreptul la executarea hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii, prin garantarea dreptului creditorului la realizarea creanței sale într-o manieră concretă și efectivă. Astfel, cerința impusă de art. 756 alin. (3) din Codul de procedură civilă, privitoare la respectarea reglementărilor care instituie un sistem special privind circulația titlurilor de valoare în cauză, este de natură să asigure concordanța reglementării legale criticate cu exigențele constituționale și convenționale referitoare la libertatea de asociere.

18. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că dreptul de asociere se poate exercita numai cu respectarea legii, și nu împotriva ei, astfel că acest din urmă drept, specific prin natura lui și societăților comerciale, nu contravine dispozițiilor cuprinse în art. 40 din Constituție. Exercitarea unei activități economice trebuie să se desfășoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri specifice executării silite, rațiuni care au impus reglementarea dispozițiilor legale criticate. Cu alte cuvinte, Legea fundamentală garantează dreptul la asociere, însă exercitarea lui se face în condițiile legii, ceea ce înseamnă că legiuitorul este competent să stabilească proceduri și condiții în ceea ce privește activitatea economică și recuperarea debitelor datorate, cu condiția de a nu afecta substanța dreptului.

19. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

20. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

21. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 756 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: "(3) Vânzarea acțiunilor la societățile închise și a părților sociale se face în mod amiabil, potrivit art. 753, iar în lipsă, de către executor, prin licitație publică, dacă legea nu prevede un sistem special privind circulația acestora.“

22. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 11 - Libertatea de întrunire și de asociere cuprins în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, în cauză, având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate și conținutul normativ al textului de lege criticat, Curtea reține incidența dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 45 - Libertatea economică, care garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică și la libera inițiativă, precum și exercitarea acestora, fiind aplicabile și în privința activității unei societăți comerciale.

23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate susține, în esență, că excluderea indirectă a unui asociat din cadrul unei societăți cu răspundere limitată, prin executarea silită a părților sociale deținute de acesta, pentru o datorie contractată în nume personal, este de natură să contravină dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de asociere, dat fiind caracterul intuitu personae al contractului de societate, astfel încât se aduce atingere celei mai importante caracteristici a societăților cu răspundere limitată, respectiv încrederea reciprocă între asociați.

24. Analizând aceste susțineri, Curtea reține că invocarea încălcării dispozițiilor art. 40 din Constituție referitoare la dreptul la asociere nu este incidență în cauză, dat fiind faptul că, în accepțiunea acestui text constituțional, dreptul de asociere se referă la asociațiile de drept public care nu au scop lucrativ, nu urmăresc obținerea sau împărțirea de beneficii, ci scopuri politice, religioase sau culturale, care să exprime libertatea de gândire și de exprimare. Așadar, temeiul constituirii lor nu este contractul de drept privat, ci libertatea de asociere, consacrată la nivel constituțional.

25. Pentru aceleași considerente, Curtea nu poate reține nici încălcarea prevederilor art. 11 - Libertatea de întrunire și de asociere cuprins în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, raportate la cele cuprinse în art. 20 din Constituție.

26. Analizând excepția de neconstituționalitate prin raportare la prevederile art. 45 din Constituție, Curtea reține că prevederile legale criticate nu contravin acestor dispoziții constituționale, dat fiind faptul că dispozițiile art. 756 alin. (3) din Codul de procedură civilă reprezintă dispoziții procedurale, care reglementează modul de vânzare al acțiunilor la societățile închise, precum și al părților sociale, care se poate face fie în mod amiabil, iar în lipsa unui acord între creditor și debitor, vânzarea acestora se realizează de către executor, prin licitație publică. Or, prevederile art. 45 din Constituție, garantând accesul liberal persoanei la o activitate economică, precizează că exercitarea acesteia trebuie să se realizeze în condițiile legii. Așa cum s-a statuat în jurisprudența Curții Constituționale, principiul libertății economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiționat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor. (A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011).

27. În prezenta cauză, dispozițiile legale criticate instituie posibilitatea creditorilor de a a-și realiza creanța împotriva debitorului-asociat în cadrul unei societăți comerciale cu răspundere limitată, pentru o datorie contractată în nume personal. Prin urmare, având în vedere că patrimoniul debitorului asociat în cadrul unei societăți comerciale este distinct de cel al societății însuși, astfel încât creditorii personali ai asociatului nu pot urmări averea societății, textul de lege criticat nu este de natură de a împiedica, prin el însuși, exercitarea unei activități economice. Mai mult, protejarea intereselor asociaților unei societăți comerciale cu răspundere limitată, fondată pe baza încrederii reciproce între asociați, nu poate fi invocată ca argument prioritar în detrimentul intereselor creditorilor, în egală măsură protejați de lege.