Decizia CCR nr. 225 din 2.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 1049–1052 din C. pr. civ.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1049-1052 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Octavia Urs în Dosarul nr. 883/265/2013 al Judecătoriei Năsăud și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.097D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că prevederile legale criticate reprezintă norme de procedură, referitoare la înscrierea drepturilor reale dobândite prin uzucapiune, ce au corespondent în art. 930 și art. 931 din Codul civil. Se apreciază că problema de constituționalitate invocată se referă, în realitate, la interpretarea și aplicarea legii în cauza dedusă soluționării instanței de judecată, ce poate fi soluționată prin aplicarea prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Prin urmare, aplicarea dispozițiilor de drept substanțial în cadrul procedurii instituite prin prevederile legale criticate este o problemă de aplicare a legii. De altfel, în speță, autoarei excepției de neconstituționalitate nu i s-a solicitat să îndeplinească condițiile instituite prin art. 1050 alin. (3) lit. a) și g) din Codul de procedură civilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 17 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 883/265/2013, Judecătoria Năsăud a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1049-1052 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Octavia Urs într-o cauză având ca obiect soluționarea acțiunii privind constatarea dobândirii unui drept de proprietate prin uzucapiune și dezbaterea unei succesiuni.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că a promovat o acțiune în uzucapiune întemeiată pe prevederile art. 1451 și următoarele din vechiul cod civil austriac, prevederi aplicabile în temeiul art. 31 din Legea nr. 389/1943 și art. 6 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a legii pentru unificarea dispozițiunilor privitoare la cărțile funciare din 27 aprilie 1938. Pentru admiterea acțiunii în uzucapiune, conform prevederilor legale menționate mai sus, este ținută să dovedească exercitarea unei posesii de cel puțin 30 de ani, posesia să fie utilă, neviciată, exercitată public, pașnic, netulburat și sub nume de proprietar, iar posesia să înceapă în perioada în care era în vigoare în Transilvania vechiul Cod civil austriac. La primul termen de judecată, instanța a pus în discuție aplicarea prevederilor art. 1049-1052 din Codul de procedură civilă, deși, în opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, aceste prevederi legale se referă la uzucapiunile întemeiate pe noul Cod civil. În aceste condiții, autoarea excepției de neconstituționalitate consideră că incidența prevederilor art. 1049 din codul de procedură civilă și următoarele în cauza dedusă soluționării instanței de judecată, prin formularea "aplicabile oricăror cereri de înscriere în cartea funciară a drepturilor reale imobiliare dobândite în temeiul uzucapiunii“, este de natură a-i îngrădi liberul acces la justiție. Se apreciază că formularea corectă ar trebui să fie "aplicabile oricăror cereri întemeiate pe noul Cod civil.“ În acest sens arată că, în cazul autoarei excepției de neconstituționalitate, îndeplinirea cerinței cuprinse în art. 1050 alin. (3) lit. a) din noul Cod de procedură civilă referitoare la dovada că titularul dreptului înscris în cartea funciară este decedat echivalează cu o încălcare a liberului acces la justiție, deoarece "există situații în care numărul proprietarilor din cartea funciară este de 10 sau chiar 20, iar serviciul de evidență a persoanelor nu poate da niciun fel de date despre aceste persoane, fiind intabulate în urmă cu peste 100 de ani.“ Se mai arată că, din analiza prevederilor art. 1050 alin. (3) lit. a) și g) cu ale art. 1051 alin. (7) din Codul de procedură civilă, rezultă cu certitudine că prevederile art. 1049-1052 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile doar în cazul cererilor de uzucapiune întemeiate pe art. 930 din noul Cod civil, referitoare la uzucapiunea extratabulară. Mai mult, faptul că intenția legiuitorului a fost ca această procedură să se aplice doar în cazul uzucapiunii prevăzute de noul Cod civil, rezultă cu claritate din prevederile art. 1051 alin. (7) din Codul de procedură civilă. Conform acestei prevederi, în ambele cazuri [prevăzute în art. 1051 alin. (5) și (6)], instanța va verifica dacă sunt îndeplinite cerințele Codului civil pentru dobândirea dreptului reclamat în temeiul uzucapiunii.

6. Judecătoria Năsăud își exprimă opinia în sensul că prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate. În ceea ce privește aplicarea procedurii speciale instituite prin art. 1049 și următoarele din Codul de procedură civilă în cazul uzucapiunilor aflate sub incidența Codului civil din 1864 sau a altor acte normative decât actualul Cod civil (Codul civil austriac, Decretul-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare), instanța apreciază că procedura specială prevăzută de prevederile legale criticate trebuie, în mod obligatoriu, aplicată în cazul tuturor acțiunilor având ca obiect uzucapiunea, indiferent de momentul începerii cursului prescripției achizitive. În acest sens se arată că, având în vedere scopul instituirii acestei proceduri speciale, analiza incidenței acestei proceduri nu trebuie să se bazeze pe o interpretare literară, pornind de la denumirea titlului XII în care sunt cuprinse dispozițiile legale criticate sau de la trimiterea la dispozițiile Codului civil din cuprinsul art. 1051 alin. (7). Mai mult, trebuie făcută distincția între normele de drept material și cele de drept procesual civil, în sensul că normele de drept material civil vor fi cele prevăzute de legea în vigoare la data începutului cursului prescripției achizitive, însă normele de drept procesual civil aplicabile vor fi cele în vigoare la data înregistrării cererii la instanță, potrivit art. 24 din Codul de procedură civilă, referitor la aplicarea imediată a legii. Instanța de judecată mai apreciază că dispozițiile legale criticate sunt plasate în cartea a VI-a - Proceduri speciale, astfel încât, în virtutea principiului specialia generalibus derogant și interpretând sistematic dispozițiile procesuale, rezultă faptul că procedura specială privitoare la uzucapiune se va aplica cu prioritate față de normele procesuale de drept comun, văzând și prevederile art. 35 din Codul de procedură civilă. De asemenea, trimiterea la dispozițiile art. 1051 alin. (7) din Codul de procedură civilă (care se referă la cercetarea condițiilor posesiei pentru dobândirea dreptului de proprietate în temeiul uzucapiunii) nu poate fi interpretată în sensul aplicării acestei proceduri doar în cazul uzucapiunilor extratabulare reglementate de actualul Cod de procedură civilă (uzucapiunea tabulară potrivit actualului Cod civil poate fi invocată doar pe cale de excepție), întrucât această interpretare ar duce la ipoteza în care primele cereri întemeiate pe dispozițiile art. 1049 și următoarele să fie analizate abia începând cu 1 octombrie 2021, ipoteză care nu a făcut parte din voința și scopurile legiuitorului; la momentul intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă era cunoscută aplicarea unor reguli de fond diferite posesiilor începute anterior noului Cod civil, în raport cu cele începute ulterior, astfel încât se poate presupune că legiuitorul a avut în vedere aceste ipoteze, precizând în cuprinsul art. 1049 că procedura se aplică oricăror cereri de înscriere a dreptului în Cartea funciară. Se mai apreciază că art. 930 alin. (1) lit. c) din noul Cod civil arată că regulile uzucapiunii extratabulare se aplică inclusiv imobilelor neînscrise în cartea funciară, dacă posesia a început după 1 octombrie 2011.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 1049-1052 cuprinse în cartea a VI-a - Proceduri speciale, titlul XII - Procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii din Codul de procedură civilă, respectiv art. 1049 - Domeniu de aplicare, art. 1050 - Instanța competentă. Cuprinsul cererii,art. 1051 - Procedura de judecată. Căi de atac,art. 1052 - Înscrierea în cartea funciară a dreptului uzucapat.

11. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că situația de fapt dedusă soluționării instanței de judecată se referă la aplicarea dispozițiilor procedurale privind înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii și în privința posesiilor începute înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil. Cu privire la acest aspect, Curtea reține că, făcând distincția între normele de procedură, de imediată aplicare, și normele de drept substanțial, la înscrierea dreptului dobândit trebuie să se țină cont, în privința condițiilor de fond ale uzucapiunii, de legea în vigoare la data începerii posesiei. În acest sens sunt și dispozițiile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, potrivit căruia dispozițiile noului Cod civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Prin urmare, condițiile de fond ale uzucapiunii (referitoare la condițiile posesiei) vor fi guvernate de legea în vigoare la data începerii posesiei, iar procedura aplicabilă înscrierii dreptului va fi cea prevăzută de art. 1049-1052 din Codul de procedură civilă, atunci când cererea a fost formulată după intrarea acestuia în vigoare. În acest sens sunt și dispozițiile de drept substanțial cuprinse în art. 6 alin. (4) din Codul civil, potrivit cărora uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

13. Având în vedere faptul că norma procedurală are o sferă de cuprindere foarte largă, în sensul că aceasta se aplică cererilor de constatare a dobândirii dreptului de proprietate în temeiul uzucapiunii formulate în temeiul unor acte normative diferite, revine instanței de judecată să interpreteze și să aplice în concret dispozițiile legale criticate, evitându-se instituirea în sarcina uzucapanților a prezentării unor înscrisuri care nu au legătură cu dispozițiile de drept substanțial aplicabile cererilor acestora. De altfel, Curtea reține că este de principiu că valorificarea dispozițiilor de drept substanțial se face prin intermediul normelor de drept procedural, iar dreptul de acces la justiție nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limitări sau condiționări, astfel încât să nu fie afectată însuși substanța dreptului.

14. Mai mult, Curtea reține că motivarea excepției de neconstituționalitate privește aspecte referitoare la aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente soluționării cauzei de către instanța de judecată. Astfel, autoarea excepției de neconstituționalitate tinde la modificarea prevederilor art. 1049 din Codul de procedură civilă, arătând că sintagma "aplicabile oricăror cereri de înscriere în cartea funciară a drepturilor reale imobiliare dobândite în temeiul uzucapiunii“ este de natură a-i îngrădi liberul acces la justiție, astfel încât sintagma corectă ar trebui să fie "aplicabile oricăror cereri întemeiate pe noul Cod civil.“ Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“ și, prin urmare, nu are competența de a modifica o prevedere legală.