Decizia CCR nr. 1.035 din 29.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 - condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. XIII și art. XXVI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Victoria Strat în Dosarul nr. 1.291/89/2010 al Curții de Apel Iași - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.286D/2012.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată și păstrarea jurisprudenței Curții în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 iulie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.291/89/2010, Curtea de Apel Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XIII și art. XXVI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.

Excepția a fost ridicată de Victoria Strat într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva unei sentințe civile întemeiate pe prevederile Legii nr. 221/2009, unul dintre motivele de recurs constituindu-l stabilirea căii de atac a recursului în cuprinsul sentinței atacate, în temeiul textelor de lege criticate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată că textele de lege criticate se aplică retroactiv raporturilor juridice născute anterior intrării lor în vigoare. Aceasta, deoarece sesizarea instanțelor judecătorești cu o cerere de chemare în judecată prin care se solicită acordarea unor despăgubiri civile în temeiul unei legi în vigoare are semnificația nașterii unui raport juridic de drept substanțial. Or, partea își manifestă voința de a beneficia de drepturile recunoscute de legea civilă în vigoare la momentul respectivei sesizări, iar nu sub imperiul unei legi intrate în vigoare ce modifică retroactiv căile de atac puse la dispoziția acesteia.

Totodată, persoana a cărei acțiune nu a fost soluționată până la intrarea în vigoare a textelor de lege criticate va fi discriminată față de persoanele care au introdus în același timp acțiuni în justiție și care au fost soluționate deja. Astfel, unele persoane vor avea acces atât la calea de atac a apelului, cât și la cea a recursului, pe când altele vor avea acces numai la calea de atac a recursului. Delimitarea acestor categorii se face pe un criteriu aleatoriu și exterior conduitei persoanelor, aspect sancționat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, respectiv prin hotărârile din 13 iunie 1979, 27 mai 2003 și 13 ianuarie 2009 pronunțate în cauzele Marckx împotriva Belgiei, Crișan împotriva României și Thorne împotriva Marii Britanii.

Curtea de Apel Iași - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată întrucât textele de lege criticate nu retroactivează, fiind în vigoare la data pronunțării hotărârii. Împotriva hotărârilor judecătorești părțile pot exercita numai calea de atac prevăzută de lege prin dispoziții imperative de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general, respectiv accelerarea judecării proceselor și înlăturarea cauzelor care pot prelungi judecarea unui proces civil. Legea nr. 221/2009 se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată, părți în procesele în care nu s-au pronunțat hotărâri judecătorești până la data modificării legii prin suprimarea căii de atac a apelului.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale pentru considerentele care au stat la baza Deciziei nr. 1.253 din 22 septembrie 2011. Mai mult, prevederile legale criticate constituie norme de procedură, or, stabilirea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate reglementa norme procedurale derogatorii de la regulile generale stabilite prin Codul de procedură civilă.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut în încheierea de sesizare a Curții, îl constituie prevederile art. XIII și art. XXVI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.

În realitate, atât din motivarea excepției de neconstituționalitate, cât și din cuprinsul încheierii de sesizare a Curții Constituționale rezultă că textele de lege criticate sunt pct. 1 al art. XIII și art. XXVI din Legea nr. 202/2010, sub aspectul aplicării art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009.

Având în vedere art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea constată că obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, introduse prin art. XIII pct. 1 din Legea nr. 202/2010, și prevederile art. XXVI din Legea nr. 202/2010, sub aspectul aplicării art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009, care au următorul cuprins:

- Art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009:"Hotărârea pronunțată potrivit alin. (4) este supusă recursului, care este de competența curții de apel.“;

- Art. XXVI din Legea nr. 202/2010:"Dispozițiile [_] art. 4 alin. (6) [_] din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi.“

Autorul arată că textele de lege criticate aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivității legii și ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 1.253 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 13 ianuarie 2012, s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009, în raport cu aceleași texte din Legea fundamentală și față de critici similare, reținând, în esență, următoarele:

1. Prin textul de lege criticat, legiuitorul a instituit o regulă procedurală nouă, derogatorie de la normele procesuale civile de drept comun, ce înlocuiește calea de atac a apelului cu cea a recursului, eliminând în acest fel un grad de jurisdicție, în scopul simplificării și sporirii celerității soluționării cauzelor ce privesc acordarea unor despăgubiri potrivit Legii nr. 221/2009. Așa fiind, nu poate fi reținută încălcarea art. 16 din Constituție, deoarece titularii dreptului de a exercita aceste căi de atac sunt persoane aflate în situații juridice diferite.

2. Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție, Curtea a reținut că stabilirea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță este de competența exclusivă a legiuitorului, care, ținând cont de specificul obiectului fiecărei categorii de litigii, poate reglementa norme procedurale derogatorii de la regulile generale stabilite prin Codul de procedură civilă, accesul liber la justiție neînsemnând obligativitatea asigurării accesului la toate gradele de jurisdicție pentru toate categoriile de cauze sau litigii. Mai mult, Curtea observă că este vorba despre recursul devolutiv, ce va fi judecat potrivit dispozițiilor art. 299 și următoarele din Codul de procedură civilă.

3. Totodată, principiul liberului acces la justiție trebuie corelat cu cel al egalității în drepturi, astfel încât acordarea accesului liber la justiție să țină cont de realitățile sociale inevitabil diferite. Astfel, prin Decizia nr. 60 din 14 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Curtea a statuat că regula înscrisă în art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție, are ca semnificație faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social. Dar el poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac, deoarece competența și procedura sunt stabilite de lege.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât considerentele, cât și soluția deciziei anterior menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.