Decizia CCR nr. 231 din 7.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 409 alin. (1) lit. e) şi ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 409 alin. (1) lit. e) și ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată, din oficiu, de instanța de judecată în Dosarul nr. 375/833/2012 al Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 736D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Arată, astfel, că nu există discriminare între titularii cererii de reexaminare a încheierii prin care se aplică amenda judiciară și titularii căii de atac ordinare a apelului împotriva aspectelor referitoare la amenda judiciară dintr-o hotărâre de fond, având în vedere că orice persoană interesată, prejudiciată în interesele sale legitime, poate ataca hotărârea cu apel în ceea ce privește dispozițiile care au produs prejudicierea, inclusiv titularii cererii de reexaminare. Mai mult, textele de lege criticate se referă la atacarea unei hotărâri pronunțate în fond, or, amenda judiciară se poate dispune inclusiv în faza de urmărire penală și în căile extraordinare de atac, ba chiar și în procedurile de executare a hotărârii, în toate aceste cazuri persoanele amendate putând face cerere de reexaminare a amenzii judiciare. Prin urmare, nu poate fi reținută o incoerență legislativă, ci dispozițiile de lege criticate au o rațiune bine fundamentată și coerentă. Totodată, în ceea ce privește comparația făcută de autorul excepției cu prevederile din procedura civilă, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa, de exemplu, prin Decizia nr. 362 din 24 septembrie 2013, că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituție sau din actele internaționale la care România este parte, iar nu compararea dispozițiilor mai multor legi între ele și nici coroborarea lor sau posibilele contradicții din cadrul legislației interne.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 24 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 375/833/2012, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 409 alin. (1) lit. e) și ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de instanța de judecată, din oficiu, cu ocazia soluționării apelului declarat într-o cauză penală în care instanța de apel a dispus sancționarea cu amendă judiciară a unui martor pentru lipsă nejustificată, cu mențiunea că acesta poate formula contestație în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de amendare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, instanța de judecată susține, în esență, că dispozițiile art. 409 alin. (1) lit. e) și ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5), potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, și ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. În acest sens, arată că, potrivit art. 284 alin. (2) și (5) din Codul de procedură penală, persoana amendată poate cere anularea sau reducerea amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de amendare, cererea urmând a fi soluționată de un alt complet de judecată, prin încheiere. Aceeași procedură era reglementată prin art. 199 din Codul de procedură penală din 1968, cu precizarea că cererea de scutire sau de reducere a amenzii judiciare era soluționată chiar de către organul judiciar care a dispus aplicarea acesteia. În schimb, noua opțiune a legiuitorului, reglementată prin dispozițiile de lege criticate, este să ofere persoanei amendate, respectiv martorului, expertului, interpretului și avocatului, posibilitatea de a apela încheierea de amendare de îndată după pronunțarea acesteia și cel mai târziu în 10 zile de la pronunțarea sentinței prin care s-a soluționat cauza. Menționează că, în materie civilă, legiuitorul a fost consecvent cu vechea reglementare cuprinsă în art. 1085 din codul de procedură civilă din 1865, astfel că, potrivit art. 191 din noul Cod de procedură civilă, cel obligat la amendă va putea face numai cerere de reexaminare, în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii de amendare, cerere care se soluționează cu citarea părților, prin încheiere definitivă, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda, cu precizarea că, potrivit vechiului Cod de procedură civilă, cererea de reexaminare se soluționa, prin încheiere irevocabilă, de către instanța de judecată care a aplicat amenda. Arată că noul Cod de procedură penală prevede, în paralel, două căi de atac împotriva încheierilor de amendare, una care se exercită la aceeași instanță de judecată care a pronunțat-o și alta - la instanța ierarhic superioară, respectiv la curțile de apel, fără ca obiectul cauzei să implice o complexitate deosebită care să justifice voința legiuitorului și, totodată, fără ca acesta din urmă să condiționeze ori să arate expres că apelul ar putea fi declarat doar după parcurgerea primei căi de atac.

6. Instanța de judecată apreciază că legiuitorul a dat o atenție deosebită acestui gen de cauze, întrucât apelul se judecă de un complet format din doi judecători, spre deosebire de calea de atac împotriva soluțiilor date de instanță care nu dezleagă fondul cauzei și care pot fi atacate doar cu contestație ce se judecă de un singur judecător, de exemplu, în materie de măsuri preventive, reabilitare, aplicare a legii penale mai favorabile, încheierile prin care se dispune începerea cercetării judecătorești etc. Așadar, întrucât încheierile de amendare nu privesc fondul cauzei, nu se justifică soluția ca acestea să fie prevăzute cu calea de atac a apelului care, de regulă, vizează sentințele care dezleagă fondul cauzei. La o analiză mai atentă, se observă că poate cere anularea sau reducerea amenzii judiciare orice persoană amendată, în timp ce calea de atac a apelului poate fi exercitată doar de către martor, expert, interpret și avocat, în condițiile în care persoana amendată poate fi chiar procurorul, partea civilă, partea responsabilă civilmente, persoana vătămată, inculpatul sau orice persoană care asistă la ședința de judecată. Apreciază că, prin reglementarea diferită a procedurii privitoare la amenda judiciară în procesul penal față de cel civil, cu toate că obiectul cauzei este identic - și anume reexaminarea amenzii judiciare aplicate de către judecător ca urmare a atitudinii culpabile a persoanelor care încalcă regulile de procedură - și prin lipsirea celorlalte persoane amendate, în afară de martor, expert, interpret și avocat, de dreptul de a formula apel împotriva încheierilor de amendare, se încalcă principiile constituționale invocate. Această incoerență legislativă are la bază combinarea unor reguli și principii de drept, fără respectarea ierarhiei normelor juridice prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituție. Astfel, autorul excepției observă combinarea principiului nediscriminării și a celui care consacră un sistem unic, unitar și ierarhic al căilor de atac împotriva soluțiilor date de către instanțele de judecată cu anumite derogări în materie de incompatibilități și amenzi judiciare - care ar confirma existența unui alt sistem unic, unitar și de același grad al căilor de atac împotriva soluțiilor date în aceste cauze - fără, însă, ca acestea să se intersecteze ori să se aplice paralel ori cumulat, altminteri inechitatea și discriminarea nu ar putea fi argumentate obiectiv și rațional și nu s-ar afla la adăpost de orice critici de legalitate ori de constituționalitate. Totodată, consideră că există discriminare între persoanele amendate în materie civilă și cele amendate în procesul penal, respectiv între persoanele amendate la modul general și martorii, experții, interpreții și avocații amendați, care pot uza de calea de atac a apelului, precum și între justițiabilii față de care sau împotriva cărora se desfășoară un proces sau o judecată penală care privește fondul cauzei și care pot ataca soluția dată doar cu calea de atac a apelului și persoanele amendate și individualizate mai sus care pot ataca încheierea de amendare atât la instanța care a dispus amendarea, cât și la curțile de apel, fără ca aceste situații de inechitate să fie justificate logic, rațional și obiectiv, dimpotrivă, incoerența legislativă ar putea sta la baza acestei noi orientări legislative.

7. Concluzionează că, în materie penală, legiuitorul a consacrat un sistem unitar, unic și ierarhic privind căile de atac împotriva soluțiilor pronunțate de către instanțele de judecată, cu precizarea că excepțiile de la această regulă - cum ar fi în materie de incompatibilități și amenzi judiciare - vizează doar soluționarea urgentă și definitivă a acestora de către un alt complet de judecată de la aceeași instanță, derogări care confirmă sistemul juridic conceput de către legiuitor și viziunea coerentă a acestuia, cu precizările de mai sus. Apreciază că, în cauză, ar fi vorba de o scăpare a legiuitorului, întrucât, la stabilirea căilor ordinare de atac și a compunerii completelor de judecată formate dintr-un singur judecător în materie de contestații și doi judecători pentru soluționarea apelurilor, care rămân, astfel, definitive, acesta a optat în acest sens având în vedere numărul redus al magistraților de la instanțele ierarhice și pentru a degreva completele colegiale de dosarele care nu privesc fondul cauzei sau au o complexitate redusă.

8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 409 alin. (1) lit. e) și ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale. Arată că textele de lege criticate instituie norme cu privire la exercitarea apelului în procedura penală, procedură care este diferită de cea din procesul civil. Or, având în vedere jurisprudența constantă a Curții Constituționale, principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite, așa cum s-a reținut prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994. Totodată, corelând dispozițiile art. 16 alin. (1) cu prevederile art. 4 alin. (2) din Constituție, constată că acestea vizează egalitatea în drepturi între cetățeni și determină criteriile nediscriminării, respectiv rasa, naționalitatea, originea etnică, religia, opinia, apartenența politică și averea sau originea socială. Or, instituirea prin textele de lege criticate a unor dispoziții procedurale referitoare la exercitarea apelului în procedura penală nu creează nicio discriminare între persoanele vizate de ipoteza normei juridice, pe criteriile menționate mai sus. De altfel, astfel cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, de exemplu prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, astfel cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituție. În plus, din examinarea excepției de neconstituționalitate astfel cum aceasta a fost formulată, observă că, în fapt, criticile de neconstituționalitate se raportează la aspecte ce țin de modificarea și completarea Codului de procedură penală. Or, așa cum a reținut Curtea în jurisprudența sa, de exemplu, prin Decizia nr. 165 din 20 martie 2014, modificarea și completarea legii sunt, conform dispozițiilor art. 58-60 și următoarele din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, evenimente legislative ce reprezintă atribuția exclusivă a legiuitorului, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție. În fine, menționează că dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală nu au incidență în cauza de față.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 409 alin. (1) lit. e) și ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

- Art. 409 alin. (1) lit. e): "Pot face apel: [...] e) martorul, expertul, interpretul și avocatul, în ceea ce privește cheltuielile judiciare, indemnizațiile cuvenite acestora și amenzile judiciare aplicate;";

- Art. 410 alin. (2): "În cazul prevăzut la art. 409 alin. (1) lit. e), apelul poate fi exercitat de îndată după pronunțarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare, indemnizațiilor și amenzilor judiciare și cel mai târziu în 10 zile de la pronunțarea sentinței prin care s-a soluționat cauza."

13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5), potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, și ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată, din oficiu, de instanța învestită cu soluționarea apelului declarat de inculpat într-o cauză penală, instanță care a dispus sancționarea cu amendă judiciară a unui martor, astfel încât dispozițiile art. 409 alin. (1) lit. e) și ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală - care prevăd posibilitatea martorului, expertului, interpretului și avocatului de a face apel, în ceea ce privește amenzile judiciare aplicate de instanța de fond, de îndată după pronunțarea încheierii prin care s-a dispus asupra amenzilor judiciare și cel mai târziu în 10 zile de la pronunțarea sentinței prin care s-a soluționat cauza în primă instanță - nu au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât aceasta se află în fază de apel, iar nu în ipoteza dispozițiilor de lege criticate, care vizează amenzile judiciare aplicate de instanța de fond. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]." Ținând cont de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 409 alin. (1) lit. e) și ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.