Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 706/2015 - modificarea Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 249/2011 - inspecţia, supravegherea tehnică şi certificarea navelor maritime care arborează pavilionul român şi...

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

ORDINNr. 706/2015

pentru modificarea Ordinului ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 249/2011 privind inspecția, supravegherea tehnică și certificarea navelor maritime care arborează pavilionul român și efectuează voiajuri internaționale

Monitorul Oficial nr. 411 din 10.06.2015

Având în vedere prevederile art. 2 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005,

în temeiul prevederilor art. 13 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, cu modificările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. I

Articolul 2 alineatul (1) litera f) din Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 249/2011 privind inspecția, supravegherea tehnică și certificarea navelor maritime care arborează pavilionul român și efectuează voiajuri internaționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 14 aprilie 2011, se modifică și va avea următorul cuprins:

"f)convenții internaționale - Convenția internațională pentru ocrotirea vieții omenești pe mare din 1 noiembrie 1974 (SOLAS 74), la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 80/1979, cu excepția capitolului XI-2 din anexa la aceasta, Convenția internațională asupra liniilor de încărcare din 5 aprilie 1966 și Convenția internațională pentru prevenirea poluării de către nave din 2 noiembrie 1973 (MARPOL), la care România a aderat prin Legea nr. 6/1993, împreună cu protocoalele și modificările aduse acestora, și codurile conexe cu statut obligatoriu din toate statele membre, cu excepția celor prevăzute la pct. 16.1, 18.1 și 19 din partea 2 a Codului de aplicare a instrumentelor Organizației Maritime Internaționale (OMI), precum și din secțiunile 1.1, 1.3, 3.9.3.1, 3.9.3.2 și 3.9.3.3 din partea 2 a Codului Organizației Maritime Internaționale (OMI) pentru organizațiile recunoscute, în versiunea actualizată.“

Art. II

Autoritatea Navală Română aplică prevederile prezentului ordin începând cu data de 1 ianuarie 2016.

Art. III

Ministerul Transporturilor va comunica Comisiei Europene textul prezentului ordin, care demonstrează transpunerea Directivei de punere în aplicare 2014/111/UE a Comisiei din 17 decembrie 2014 de modificare a Directivei 2009/15/CE cu privire la adoptarea de către Organizația Maritimă Internațională (OMI) a anumitor coduri și a modificărilor aferente aduse anumitor convenții și protocoale, precum și textele principalelor dispoziții de drept intern adoptate în domeniul reglementat de aceasta.

Art. IV

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al

României, Partea I.

*

Prezentul ordin transpune Directiva de punere în aplicare 2014/111/UE a Comisiei din 17 decembrie 2014 de modificare a Directivei 2009/15/CE cu privire la adoptarea de către Organizația Maritimă Internațională (OMI) a anumitor coduri și a modificărilor aferente aduse anumitor convenții și protocoale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 366 din 20 decembrie 2014.

Ministrul transporturilor,

Ioan Rus

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 706/2015 - modificarea Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 249/2011 - inspecţia, supravegherea tehnică şi certificarea navelor maritime care arborează pavilionul român şi...