Decizia CCR nr. 191 din 3.04.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 20 din Legea nr. 146/1997

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și, în particular, ale art. 20 din acest act normativ, excepție ridicată de Dorin Darabă în Dosarul nr. 7.081/233/2012 al Judecătoriei Galați - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 611D/2013.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele Curții dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 612D/2013, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și, în particular, ale art. 20 din acest act normativ, excepție ridicată de Dorin Darabă în Dosarul nr. 11.461/233/2012 al Judecătoriei Galați - Secția civilă.

4. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 611 D/2013 și nr. 612D/2013 au obiect identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condițiile pentru conexarea cauzelor.

7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 612D/2013 la Dosarul nr. 611D/2013, care este primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

9. Prin încheierile din 19 septembrie 2013, pronunțate în dosarele nr. 7.081/233/2012 și nr. 11.461/233/2012, Judecătoria Galați - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și, în particular, ale art. 20 din acest act normativ.

Excepția a fost ridicată de Dorin Darabă cu ocazia soluționării unor cauze civile, în care autorul excepției a formulat cereri de recuzare care au fost anulate ca nelegal timbrate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997.

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate încalcă principiile constituționale privind separația și echilibrul puterilor și respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, universalitatea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, asigurarea informării corecte a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal, așezarea justă a sarcinilor fiscale și reglementarea prin lege organică a contenciosului administrativ. În acest sens, arată că, în Cauza Podbielski și PPU Polpure împotriva Poloniei - 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în cazul în care o taxă judiciară nu este impusă în interesul protejării părții adverse de efectuarea unor cheltuieli judiciare inutile sau în interesul bunei administrări a justiției prin protejarea sistemului împotriva cererilor vădit nefondate, ci este impusă exclusiv în interesul statului pentru ca acesta să realizeze un câștig din taxele judiciare plătite în cauzele civile, este încălcat art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Consideră că Legea nr. 146/1997 folosește denumirea înșelătoare de "taxă judiciară de timbru“ în scopul de a crea o falsă convingere cetățenilor cu privire la destinația reală a acestei taxe, aducând astfel atingere prevederilor constituționale ale art. 31 alin. (2) referitor la asigurarea informării corecte a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal. Susține că Legea nr. 146/1997 încalcă art. 16 din Constituție, întrucât obligă în mod discriminatoriu categoria cetățenilor care accesează sistemul de justiție să plătească o suprataxă către unitatea administrativ teritorială pe raza căreia domiciliază, în condițiile în care aceștia deja participă, prin plata setului de taxe și impozite locale, în rând cu ceilalți locuitori ai respectivei unități administrativ-teritoriale, la suportarea cheltuielilor prilejuite de prestarea serviciilor publice locale. Taxa judiciară de timbru nu este justificată prin nicio contraprestație a administrației publice locale, care este beneficiara acestei taxe, ceea ce contravine principiului constituțional al justei așezări a sarcinilor fiscale consacrat de art. 56 alin. (2) din Constituție. Legea nr. 146/1997 îngrădește, astfel, nejustificat liberul acces al cetățeanului la justiție prin condiționarea judecării cauzei sale de plata unei sume de bani în folosul administrației locale, fiind automat încălcate atât prevederile art. 15 alin. (1) din Legea fundamentală, cât și principiul supremației Constituției statuat de art. 1 alin. (5) din aceasta.

11. De asemenea, autorul excepției consideră că, în mod particular, dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 aduc atingere principiului separației puterilor în stat prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituție, deoarece judecătorii au fost transformați în "agenți fiscali“, care lucrează în folosul puterii executive, gestionând taxele judiciare de timbru destinate bugetului unităților administrativ-teritoriale. Mai susține că, în măsura în care dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, fără să aibă statut de lege organică, dau dreptul unei instanțe de contencios administrativ să anuleze o cerere de chemare în judecată, acestea încalcă și prevederile constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. k) privind reglementarea prin lege organică a contenciosului administrativ și, automat, încalcă și principiul supremației Constituției consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. În fine, arată că dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 aduc atingere și principiului securității raporturilor juridice și, prin aceasta, prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât nu respectă regulile de claritate a limbajului juridic și sunt lipsite de previzibilitate. Consideră că din textul de lege criticat separat nu se înțelege prin ce act procedural stabilește instanța cuantumul taxei judiciare de timbru și care este procedura prin care se aduce la cunoștința justițiabilului, lăsând, astfel, loc arbitrariului judecătorului care se sustrage obligației de a emite o încheiere motivată cu privire la cuantumul taxei de timbru și la motivele instituirii acestei obligații, precum și de a comunica această încheiere justițiabilului.

12. Judecătoria Galați - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile Legii nr. 146/1997 și, în particular, ale art. 20 din acest act normativ nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate. Astfel, arată că, în jurisprudența sa în materie, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că accesul liber la justiție nu înseamnă gratuitate. Art. 21 din Constituție nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind echitabil ca justițiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Pe de altă parte, echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor de judecată stabilite de instanță prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții. Totodată, face trimitere la hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Lungoci împotriva României - 26 ianuarie 2006, Weissman și alții împotriva României - 24 mai 2006 și Iorga împotriva României - 25 ianuarie 2007. În fine, apreciază că nici critica potrivit căreia taxa judiciară de timbru a fost transformată într-o suprataxă la nivel local nu este întemeiată, încasarea de către unitățile administrativ-teritoriale a taxelor de timbru neechivalând cu utilizarea de către acestea a sumelor de bani efectiv achitate de justițiabili. În acest sens, art. 26 din Legea nr. 146/1997 prevede expres destinația sumelor încasate cu titlu de taxe de timbru, autoritățile locale reprezentând în acest circuit doar "încasatorul“ sumelor.

13. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curții Constituționale nr. 45/2012, nr. 341/2012 și nr. 951/2012.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, abrogată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013 -, în ansamblul său, și, în special, ale art. 20 din Legea nr. 146/1997. Textul de lege criticat separat are următorul cuprins [modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 34/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 28 august 2001, aprobată prin Legea nr. 742/2001]: "(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

(2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară.

(3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

(4) Dacă în momentul înregistrării sale acțiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său inițial, dar a fost modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluționată, în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

(5) În situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu. Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităților teritoriale subordonate Ministerului Finanțelor Publice în a căror rază teritorială își are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor bugetare.“

18. În susținerea neconstitutionalitătii acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5) privind separația și echilibrul puterilor și respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 15 alin. (1) referitor la universalitatea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție, ale art. 31 alin. (2) privind asigurarea informării corecte a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal, ale art. 56 alin. (2) referitor la așezarea justă a sarcinilor fiscale și ale art. 73 alin. (3) lit. k) privind reglementarea prin lege organică a contenciosului administrativ, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, precum și prevederile art. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora "Pentru cererile și acțiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor“. Prin urmare, dispozițiile de lege criticate, deși abrogate la momentul pronunțării Curții, sunt supuse controlului de constituționalitate, întrucât produc efecte juridice în cauză.

20. Dispozițiile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în ansamblul său, și, în special, ale art. 20 din Legea nr. 146/1997 au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare, de exemplu, prin Decizia nr. 1.247 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 28 noiembrie 2011, și Decizia nr. 358 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 decembrie 2013, prin care Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții de lege.

21. Astfel, prin Decizia nr. 358/2013, Curtea a statuat că accesul liber la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție, nu înseamnă gratuitate. Nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii. Atât obligația de plată a taxelor judiciare, cât și excepțiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetățenilor aflați în situații identice, precum și tuturor litigiilor de aceeași natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție. Plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiție legală pentru începerea proceselor civile, obligația de plată anticipată a acestor taxe [în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanța judecătorească] este justificată, ca și sancțiunea anulării acțiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora. De asemenea, la finalul procesului judiciar sarcina suportării cheltuielilor judiciare, inclusiv a celor constând în plata taxelor de timbru revine persoanei care a căzut în pretenții sau care, în cauzele nelitigioase, a beneficiat de prestațiile efectuate, în condițiile legii, de organele de justiție.

22. În ceea ce privește invocarea prevederilor constituționale ale art. 73 alin. (3) lit. k), prin aceeași decizie, Curtea a constatat că, potrivit sistemului Legii fundamentale, calificarea legilor ca fiind organice se face expres prin textele constituționale, iar nu pe cale de interpretare. Art. 73 alin. (3) din Constituție prevede majoritatea domeniilor care sunt supuse reglementării prin lege organică. Atât în acest text, cât și în celelalte articole ale Constituției, în care se specifică necesitatea adoptării de legi organice, nu se prevede că taxele judiciare de timbru sunt supuse reglementării prin asemenea legi. Așa fiind, este neîntemeiată susținerea potrivit căreia dispozițiile legii privind taxele judiciare de timbru au încălcat prevederile constituționale mai sus menționate. De asemenea, Curtea a reținut că prevederile constituționale ale art. 31 alin. (2) referitor la dreptul la informație nu au incidență în cauză.

23. Totodată, prin Decizia nr. 1.247/2011, Curtea a constatat că în același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție constă în aceea că nu este un drept absolut [Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57]. Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.

24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.