Decizia CCR nr. 224 din 15.04.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 100 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Gheorghe Amatioae în Dosarul nr. 2.921/279/2013 al Judecătoriei Bacău - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 807D/2013.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 1.047/2007.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 18 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2.921/279/2013, Judecătoria Bacău - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Amatioae cu ocazia soluționării unei plângeri contravenționale.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 1 referitor la protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât pentru o singură faptă sunt aplicate mai multe sancțiuni, ceea ce aduce atingere și dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Pe de altă parte, contravenientul ar trebui sancționat mai întâi cu avertisment și introdus într-o bază de date, astfel încât sancțiunea amenzii să fie aplicată abia la următoarea contravenție.

6. Judecătoria Bacău - Secția civilă apreciază că textul de lege criticat este constituțional, deoarece, prin instituirea de către legiuitor a unor sancțiuni pecuniare ca urmare a săvârșirii abaterilor de la normele de circulație pe drumurile publice, nu sunt încălcate prevederile constituționale invocate de autorul excepției. De asemenea, instanța precizează și faptul că, potrivit art. 6 și art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, avertismentul se poate aplica oricărui contravenient persoană fizică sau juridică, chiar și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, deoarece dreptul de proprietate nu este un drept absolut, astfel că prin instituirea unei sancțiuni contravenționale nu se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă executarea sancțiunii pecuniare presupune diminuarea patrimoniului. Subliniază că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci pune în discuție modul de interpretare și aplicare a legii de către organul constatator. Or, acest aspect nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de instanța de contencios constituțional.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 100 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare. Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese, însă, că aceasta privește doar dispozițiile art. 100 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra acestor dispoziții de lege, care au următorul cuprins: "Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: [_] e) nerespectarea regulilor privind depășirea;“.

12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 1 referitor la protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 100 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile art. 53 din Constituție, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 287 din 11 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 7 aprilie 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 98-102 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, reținând că textele de lege criticate nu restrâng drepturi constituționale, ci prevăd, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere, în scopul prevăzut încă din primul articol al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, respectiv "asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului.“

14. De asemenea, prin Decizia nr. 280 din 18 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 1 aprilie 2010, prin care a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, Curtea a statuat că, în ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 53 din Constituție, se observă că textul constituțional se referă exclusiv la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți prevăzute de Constituție, iar normele criticate nu restrâng drepturi constituționale, ci prevăd sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere. Pe de altă parte, alin. (1) al art. 53 prevede, între alte situații, că exercițiul unor drepturi poate fi restrâns și pentru apărarea drepturilor și a libertăților cetățenilor. Referitor la susținerea prin care autorul excepției contestă reglementarea cumulativă a mai multor sancțiuni pentru aceeași faptă, Curtea constată că, în cazul săvârșirii unor contravenții la regulile de circulație rutieră, reglementarea prin lege, pe lângă sancțiunea principală - amenda și a uneia sau mai multor sancțiuni complementare, nu este de natură a încălca dispozițiile constituționale, aceste sancțiuni având drept scop înlăturarea stării de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.

15. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

16. În ceea ce privește critica referitoare la modul de interpretare a normei ce face obiectul excepției de către agenții de circulație, aceasta nu intră în competența Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată.

17. În fine, autorul excepției invocă și existența unei contradicții între dispozițiile art. 100 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. O asemenea critică nu poate fi nici ea reținută, întrucât examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituție sau din actele internaționale la care România este parte, iar nu compararea dispozițiilor mai multor legi între ele și nici coroborarea lor sau posibilele contradicții din cadrul legislației interne.